Medgidia, orasul de apoi - Cristian Teodorescu

Citeste aici interviul acordat de Cristian Teodorescu librariei Libris.ro

blog.libris.ro/2016/02/24/cristian-teodorescu-daca-ai-o-problema-de-viata-nu-ti-strica-putina-fictiune/

In anii ’40 ai secolului trecut, in Medgidia totul este calm si fiecare pare sa-si vada de treburile lui, pina cind ecoul razboiului ajunge si aici. Micul tirg este brusc insufletit de pasiuni omenesti si de lupte politice cu mize mai mici sau mai mari. In decorul sau autorul „filmeaza”, cu maxima acuitate si fidelitate a imaginii, secvente memorabile din vremea razboiului, a rebeliunii legionare ori a ocupatiei sovietice. Mersul implacabil al istoriei se reflecta, amplificat pina la teroare sau chiar pina la grotesc, in viata locuitorilor, schimbindu-le uneori definitiv destinul.

„Cristian Teodorescu din Medgidia, de profesie croitor literar, a taiat o bucata din Dobrogea si a facut din ea un costum impecabil, asa cum se purta pe vremea marilor scriitori. Trebuie spus ca Dobrogea are stofa, iar cine nu stie nimic despre cum poti ramine fermecat de praful, apele, oamenii si de infinitele ei povesti are acum o buna ocazie sa afle. Cele o suta de triburi ale Dobrogei fac impreuna un mic Babilon fratern si isi traiesc, netulburate, tihna de o mie de ani. Teodorescu a avut noroc si le-a fotografiat in secunda miraculoasa a copilariei lui. Dupa aceste imagini rare a cusut apoi o carte extraordinara, ajunsa la moda inca din tipar.” (Doru Buscu)

Fragment:
“Vestea ca vin rusii a fost mai ingrozitoare decit aparitia lor in oras. Trirnisii Antihristului jefuisera si violasera pe drumul for prin Moldova. ca intr-o tara ocupata. Prin orase se mai abtineau rusii, dar la tara, unde nu-i vedea nimeni. se zicea ca faceau prapad. Daca apucau sa se imbete, violau si vacile din grajduri, inainte de a le pune la fript. Nu scapau de ei nici babele uitate de Dumnezeu. Armata romana nu indraznea sa le faca nimic noilor aliati. Nici nu mai avea cu cine: trupele fusesera trimise sa-i urmareasca pe germani, pentru a-si dovedi fidelitatea fata de Puterile Aliate. Jandarmii de prin sate primisera consemn sa nu-i provoace pe rusi. Unii se impuscasera singuri de rusine. Cei care incercasera sa pastreze ordinea, in pofida consemnului, fusesera ucisi pe loc de soldatii Armatei Rosii. In Bucuresti, rusilor li se organizase o primire fastuoasa, ca eliberatori, si se spunea ca Maresalul Antonescu ajunsese pe mina lor, cadou din partea autoritatilor romane. “