Rămășițele zilei

O privire din umbră. Nu a celor ce mânuiesc marionetele, ci a sforilor de care sunt susținute acestea.

Despre Profesionalism. Despre a pune datoria înainte de toate...

Despre Demnitate. Despre acea demnitate fără snobism, despre demnitatea care îți aduce aminte că până și sclavul o are.

Despre Dragoste! Despre dragostea inhibată de ... Profesionalism și Demnitate.

O carte nobila, o capodopera elegant scrisa, rafinata, cu o exprimare aleasa, manierata.

In 2017 autorul a primit un binemeritat premiu Nobel pentru literatura la care a contribuit din plin si aceasta opera.

Am avut oarecare rezerve sa citesc acest roman temandu-ma ca nu o sa imi creeze aceasi impresie puternica precum filmul, insa odata ce am deschis-o, a fost ca si cum auzeam vocea lui Sir Anthony Hopkins povestindu-mi viata sa.

Intregul roman este mai mult despre ce nu se spune sau ce nu se intampla, decat despre ce aflam din naratiunea la persoana intai. Este o lucrare-omagiu adusa demnitatii, impinsa la cel mai inalt nivel, acolo unde nici macar dragostea, familia sau dorintele personale nu mai inseamna nimic. 5 stele din 5!

In final mi s a parut o carte trista, in sensul ca m a lasat cu un gust amar; o viata petrecuta dupa niste principii desuete. O carte scrisa foarte frumos.

Kazuo Ishiguro are un stil narativ superb, demn de un laureat de premiu Nobel. In felul caracteristic, povestea nu e spusa fatis, ci mai degraba intuita. Una dintre revelatiile anului 2023.

O carte ce merită citită, captivantă prin modul în care se detaliază viața unei categorii de personal (majordomii ) la începutul sec XX. Merită un loc în bibliotecă.

Un stil de dramatism si daruire aparte. O carte foarte frumoasa pe care am trait-o pagina cu pagina, nu doar am citit-o. Absolut superba, scrisa frumos, povestirea curge frumos pe pagini. O recomand!

Un roman memorabil (si o ecranizare pe masura, cu Anthony Hopkins in rol principal) despre tragedia inflexibilitatii chiar si atunci cand ea este pusa in slujba unui ideal pretins maret. Domul Stevens, majordomul care isi deapana amintirile din vremurile de glorie pe care le-a trait in perioada interbelica, la Darlington Hall, este un protagonist care prefera sa se anuleze pe sine pentru a imbratisa exigenta profesiei de servitor nobil, anume demnitatea. Romanul lui Ishiguro livreaza un portret la limita dintre comic si tragic. Avem de a face cu un triumf al principialitatii, cu un personaj care impresioneaza prin fidelitate, discretie, loialitate? Sau cu un protagonist care devine ridicol prin golirea premeditata de umanitate si firesc? E un personaj care traieste o vesnica infrangere, prin neputinta de a-si nuanta pozitia, cenzurandu-si pornirile naturale? Nu in ultimul rand povestea lui Ishiguro este despre pericolul de a-ti construi viata pe un singur pilon de implinire.

Cred ca numai un japonez poate avea rabdarea si meticulozitatea de a sonda atat de adanc in viata si trairile unui majordom englez de “prima clasa”.

Stevens: tipicar, aproape impenetrabil si imperturbabil in cautarea “demnitatii”...cu adevarat o ramasita a unor zile de mult apuse.

Kazuo Ishiguro demonstrează că a meritat premiul Nobel care i-a fost acordat. Această carte este foarte frumoasă, cu niște descrieri de o sensibilitate aparte și o poveste pe cât de simplă, pe atât de tragică.

Am cumpărat-o văzând recenziile. Sincer m-a dezamăgit: o carte monotona, vieți in care in care nu se întâmpla mai nimic, reguli respectate cu strictețe, simtul datoriei dus la extrem, regrete care nu-și au rostul...