Pentru că mi-a plăcut mult ecranizarea din 2006, cu Edward Norton şi Naomi Watts, am ales, deşi nu mi se întâmplă prea des să urmez acest parcurs, să citesc şi cartea care a stat la baza filmului, semnată W.S. Maugham. Deja aveam în vedere faptul că voi putea vorbi, în prelungirea peliculei, despre puterea de transformare a circumstanţelor, despre o călătorie spirituală în inima Chinei şi mai ales despre o anumită specie de dragoste care nu pare prea accesibilă tinerilor, anume dragostea născută din angajament, respect şi devotament. Tocmai acea specie de amor cu care rar te întâlneşti (şi încă în filmele americane) fusese cea care îmi lăsase o impresie atât de puternică şi probabil că ea reprezenta expresia profunzimii transformării pe care o trăieşte personajul. Pe măsură ce am citit cartea lui Maugham mi-am dat seama că urma să am parte de o poveste oarecum diferită de cea din film. Iar acest lucru nu urma să se datoreze mai ales neconcordaneţelor narative, chiar dacă acestea există şi sunt destul de importante.

Am să pornesc de la premisa că mulţi dintre posibilii cititori ai cărţii au văzut filmul (de fapt, indiferent dacă l-aţi văzut sau nu, veţi avea parte de o lectură nelipsită de surprize). Prima parte a cărţii coincide aproape în totalitate, atât în ceea ce priveşte firul narativ, cât şi cel al construcţiei personajelor cu filmul. Kitty Garstin, fata unei familii engleze (condusă de un tată marionetă şi o mamă autoritară, zgârcită şi obsedată de imagine), deosebit de frumoasă, obişnuită să fie adorată, destul de frivolă şi superficială, vioaie şi flecară ajunge să se căsătorească, sub presiunea autorităţii materne şi sub presiunea competiţiei cu mezina familiei, cu un bacteriolog serios,Walter Fane, de o timiditate aproape patologică, care în mod surprinzător se îndrăgosteşte nebuneşte de Kitty (şi care, aşa cum declară mai târziu, era recunoscător că i se îngăduie să o iubească, fără să aştepte reciprocitate). Proaspătul cuplu se îndreaptă, la începutul secolului XX spre China, acolo unde Walter Fane îşi desfăşoară cercetările profesionale. Plictisită de viaţa destul de monotonă şi de rigiditatea tipicară a lui Walter, Kitty îşi găseşte consolarea în braţele lui Charlie, un diplomat britanic elegant, chipeş şi plin de farmec. Dar Charlie nu are intenţii serioase cu Kitty, iar Walter descoperă infidelitatea obligându-şi soţia (sub ameninţarea unui divorţ ruşinos) să o însoţească într-o călătorie periculoasă, într-un sat bântuit de holeră.

Din acest punct al naraţiunii, evoluţia personajelor din film şi a celor din carte începe să capete accente diferite. În film avem parte de o transformare lentă şi totuşi completă a lui Kitty care la început îi duce dorul lui Charlie, nu îl suportă pe Walter şi se simte prizonieră într-o temniţă în care vecina de celulă este chiar moartea. Însă Kitty ia treptat contact cu lumea care o înconjoară, începe să pătrundă proporţia tragediei morţii care face să pălească propriile ei drame mărunte şi începe să înţeleagă eforturile şi spiritul de sacrificu al soţului ei. Ea vizitează aşezământul religios în care maicile catolice îngrijesc orfanii şi îi ajută pe săteni şi ajunge să devină şi ea părtaşă la misiunea umanitară, reuşind să-şi depăşească egocentrismul şi superficialitatea. În acelaşi timp, tot în film, Kitty reuşeşte, pe măsură ce progresează spiritual şi se maturizează să se apropie de Walter a cărui neînduplecare în faţa trădării soţiei pare să fie biruită în cele din urmă (scena în care Kitty îl îngrijeşte cu devotament şi ardoare pe Walter îmbolnăvit este practic desăvârşirea transformării prin care fata de salon devine o femeie generoasă). Cărţii îi lipseşte în schimb simplificarea tipologică care oferă de fapt recompensele emoţionale spectatorului de film. În carte, transformarea lui Kitty pare să fie şi mai înceată şi mai ales incompletă: de la o fetiţă naivă, răsfăţată şi răutăcioasă la o femeie emancipată, dar nu neapărat la o soţie iubitoare matură. Sursa transformării lui Kitty pare să fie mai degrabă legată de descoperirea unui alt tip de comportament, de model feminin (străin lui Kitty până în acel moment) de la mănăstirea de maici dar nu de vreo apropiere bazată pe admiraţie şi respect faţă de Walter. În acelaşi timp, Walter din carte pare să nu se poată ierta pe sine sub nicio formă pentru faptul de a o fi iubit pe Kitty, pare să nu poată renunţa la acest orgoliu nici chiar în faţa tragediilor care i se desfăşoară sub ochi şi nici chiar în faţa eforturilor pe care Kitty le depune pentru a se îndrepta. Recuperarea căsniciei, saltul în cea mai bună lume posibilă, a soţului iertător şi a soţiei iubitoare pare să fie compromisă în carte. Chiar şi după îmbolnăvirea lui Walter, Kitty va realiza că îi desparte o distanţă a lipsei de sentimente: deşi îi recunoaşte în sfârşit calităţile soţului, Kitty acceptă în continuare faptul că e plictisitor şi că nu îl iubeşte. Cât despre plecarea lui Kitty din satul bântuit de holeră, aceasta diferă total din punct de vedere narativ de film şi te face să înţelegi că pentru Maugham, slăbiciunile umane rămân poveri vii chiar şi după transformările de proporţii ale personajelor şi sunt capabile să stârnească nu doar compătimirea, cât şi dezgustul cititorilor(pana la urma şi protagoniştii romanului par să se urască pe sine) .

Cum spuneam, diferenţa dintre ecranizare şi cartea lui Maugham nu se bazează atât de mult pe variaţiile narative (deşi ele există, mai ales în partea de final şi dau o cu totul altă aură personajelor, o aură mai degrabă blestemată decât angelică), cât mai ales pe maniera şi pe elementele pe care regizorul şi scriitorul decid să pună accentele în construcţia personajelor – dacă regizorul e mai optimist în efortul de a dovedi puterea totală şi completă de transformare a circumstanţelor (şi adaugă, pentru mai mult dramatism şi episoade din agitaţia politică chineză pentru a întregi peisajul potrivnic în care trăiesc personajele), scriitorul e mai reţinut şi mai aspru (deşi poate chiar mai profund în analiză) cu personajele sale care rămân tributare, în evoluţia lor, unor slăbiciuni şi conflicte pe care nu le pot depăşi complet. Citiţi cartea lui Maugham şi vizionaţi filmul (dacă încă nu aţi făcut-o) pentru a depăna o poveste despre importanţa accentelor auctoriale.

VALUL PICTAT - William Somerset Maugham – Editura Polirom, 2011

Sever Gulea pentru blog.libris.ro