Este doar o singura Guinevere Beck in intreaga metropola. Ea are un profil public de Facebook si posteaza pe Twitter neincetat, dezvaluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie sa stie: se recomanda pur si simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuieste pe Bank Street si va fi la un bar din Brooklyn diseara – locul perfect pentru o intalnire „intamplatoare”.

Pe masura ce Joe capata in mod invizibil si obsesiv controlul asupra vietii lui Beck, el orchestreaza o serie de evenimente pentru a se asigura ca Beck nimereste in bratele lui primitoare. Trecand de la statutul de hartuitor din umbra la cel de iubit oficial, Joe se transforma in barbatul visurilor lui Beck, totul in timp ce, pe tacute, inlatura orice obstacol care i-ar putea sta in cale. Chiar daca asta ar insemna sa ucida.

 

„Un thriller exceptional, cu atitudine, fara jena si cu o adevarata intuitie asupra naturii obsesiilor.“ — Sophie Hannah

„Hipnotizant.“ — Stephen King

 

    „E vremea, Beck. Nicky iese din casa drogatilor abstinenti si se uita in ambele parti inainte sa traverseze, ca un baiat alb si bun ce e. Capul ii atarna si incepe sa mearga pe strada si probabil ca sotia lui i-a spalat hainele de la Van pentru ca sunt incredibil de luminoase si albe. El e un soarece in casa ta si mi-ar placea ca tu sa nu-l vrei. Dar sigur ca-l vrei, Beck. El e ca tatal pe care nu l-ai avut si vrei ca el sa renunte la familia lui. Si e natural asa. E un ciclu al abuzului si munca lui Nicky presupunea ca el sa te ajute sa treci peste problemele tale.

    Dar Nicky nu si-a facut treaba. Nicky e un porc. Si dezastrul acesta nu are cum sa aiba final fericit. Daca l-as lasa sa traiasca, intr-un final vei primi ceea ce ai impresia ca iti doresti. O sa ti-o traga in cabinetul bej si se va plange nevestisii si va implora dupa divort si va merge la tine — pentru ca are dreptate, tu esti definitia sexului — adevarul e ca, in secunda in care devine disponibil, fara inel pe deget, fara albire periodica a dintilor, atunci n-o sa-l mai vrei.

    El te duce in jos, pe drumul catre iad, si ar fi trebuit pastreze distanta de tine, dar nu a facut-o. Si tu ar fi trebuit sa ma suni — iti e dor de mine — dar nu ai facut-o. Si te cunosc atat de bine, Beck. Tu esti carisma, tu esti boala, si cumva ii atragi pe cei slabi si nevertebrali ca Peach, ca Benji, ca Nicky. Maresc ritmul si tin strans noul meu baston. (Am mers la magazinul cu articole pentru armata militara sa ma linistesc dupa episodul de cacat cu Politistul Minty; e de bun-simt sa fim cu totii inarmati impotriva politistilor care cred ca ei sunt mai presus lege). Imi inclestez falcile. E tot mai aproape de mine si pot face asta dintr-o singura lovitura. Dar apoi simt o vibratie in buzunar. Nu am de ales decat sa ma ghemuiesc pe vreo alee. Nicky s-ar intoarce daca ar auzi telefonul si nu-l pot face sa inceteze si nu pot respira si mainile imi tremura si uita-te la telefonul meu.

    Tu esti.

    Tu ma suni.

    Tu ai decis, in sfarsit, sa faci dupa cum iti dicteaza inima.

    Numele tau arata frumos pe ecranul telefonului, stralucind in intuneric deasupra fotografiei cu tine in costum de baie alb. Ma holbez la tine, iluminata. Zambesc, si eu stralucesc. Tu ma surprinzi, tu ma bucuri, iti e dor de mine. Incerc sa-mi fac inima sa se linisteasca si Dr. Nicky e deja la cateva strazi distanta si eu apropii telefonul de ureche si spun:

    — Ei, salut, Beck.

    — Joe, spui tu, moale cum iti e si pielea. Ma auzi?

    Imi pierd vocea si tusesc. Nu sunt eu insumi pentru ca tocmai ma pregateam sa-l omor pe Nicky cu un baston pentru ca incearca sa faca sex cu tine. Sunt ametit si tu pari enervata cand vorbesti iar:

    — Joe? Ma auzi?

    — Am semnal prost. Astept metroul.

    Repede ca un dictator, tu poruncesti:

    — Am nevoie sa vii pana la mine. Poti sa vii la mine? Poti sa vii la mine chiar acum?

    Niciodata n-am fost mai sigur de ceva in viata mea si spun puternic:

    — Da.

    Apas INCHIDE si nu-mi vine sa cred cum s-a nimerit. Am nevoie de un minut sa-mi pun ordine in ganduri.”