Venim pe lume hotarati sa gasim o poveste oriunde – pe cer, pe fetele oamenilor, in obiectele din jurul nostru. Ne citim propria viata, precum si vietilor celorlalti, ne citim lumea ca pe o carte. Iata convingerea lui Alberto Manguel, un Casanova al lecturii, cum l-a numit George Steiner. Un cititor in padurea din oglinda exploreaza arta de a citi si de a scrie in cateva dintre ipostazele ei fascinante. Sub semnul lui Borges si al bibliotecilor infinite, autorul ne duce spre locuri si timpuri minunate si spre secrete bine pazite, unde ne intalnim cu personaje si personalitati: Lewis Carroll si Che Guevara, Alice in Tara Minunilor si Pinocchio...


„Eseurile de o asemenea calitate merita citite sau recitite oriunde le intalnim.“

The New York Review of Books


„Afinitatile si lecturile lui Manguel reprezinta o gama infinita si baroca, un concerto grosso.“

The Guardian
Fragment:

"     Constient de pericolul suprematiei paginii, marele maestru hasidim Rabbi Levi Yitzak din Berdicev a Incercat sa explice de ce prima pagina din fiecare tratat din Talmudul Babilonian lipseste, obligand cititorul sa inceapa de la pagina 2. „Pentru ca, oricat de multe pagini ar citi un om studios, el nu trebuie sa uite niciodata ca inca nu a ajuns la prima pagina." Deci comentariul Cuvantului lui Dumnezeu nu are un inceput perceptibil, nici pe hartie, nici in mintea cititorului. Prin eliminarea primei pagini, nu se mai poate spune despre vreo pagina ca ar cere Cuvantului lui Dumnezeu vreo explicatie.
    Dat fiind ca pagina defineste textul pe care-1 contine prin faptul ca-i marcheaza inceputul, mijlocul si finalul, eliminarea primei pagini poate fi vazuta drept un act de sfidare. Moralistul de secol XIX Joseph Joubert a mers si mai departe. Dupa Chateaubriand, biblioteca lui Joubert continea numai textele la care acesta tinea cu adevarat. „Atunci cand citea, obisnuia sa rupa din carti paginile care nu-i placeau, obtinand astfel o biblioteca alcatuita numai din carti pe gustul sau."
    De fapt, Joubert nu distrugea succesiunea paginilor; el doar o intrerupea cu momente de tacere. In vremurile noastre, Raymond Queneau a incercat sa distruga ordinea impusa de paginile numerotate, divizand fiecare pagina in zeci de fasii, fiecare purtand un rand de text. Astfel, cititorii isi puteau construi propriile pagini compunand (precum intr-o carte cu jocuri pentru copii) aproape o infinitate de texte noi. Queneau si-a numit aceasta carte 0 suta de mii de miliarde de poeme. Julio Cortazar, intr-un exemplu mult mai celebru, a propus o carte, romanul Şotron, care in aparenta ceda in fata sec-ventei numerotate a paginilor, dar care apoi distrugea aparenta de ordine sugerand mai intai ca cititorul ar trebui sa urmeze o alta succesiune de capi-tole decat cea din tabla de materii, apoi ca acelasi cititor ar trebui sa permita fie hazardului, fie gustului personal sa dicteze ordinea in care trebuie citite capitolele. Aici, cititorul isi proclama suprematia atat asupra spatiului, cat si asupra timpului lecturii. "