Un roman istoric si de aventuri, o poveste despre iubire, onoare si curaj pe fundalul confruntarii dintre Decebal si Traian, care sunt si ei personaje principale.
La momentul aparitiei primei editii, Un dac la Roma s-a bucurat de un enorm succes si a fost considerata cea mai buna realizare in proza a autorului. Au citit-o tinerii, captivati de eroi si de aventuri. Au citit-o adultii, interesati de fresca atat de bine documentata a vietii din Dacia si din Imperiul Roman.

– Preotii Arvali s-au rugat lui Jupiter pentru izbanda romanului. Solii au pornit in toate partile sa vesteasca legiunilor razboiul. Din Pannonia se vor indrepta spre noi patru legiuni, din Moesia Inferior si Moesia Superior alte cinci. Tocmai de la Rin s-au urnit cateva legiuni spre Viminacium. Cohorte pretoriene si trupe auxiliare au fost impinse incoace. De la marginile imperiului, Traian a chemat germani, sarmati, mauri, sirieni sa se arunce asupra noastra. Asta scrie aici, Decebal. Sa fie aprinse focurile si sa sune buciumele. In noaptea asta trimitem un sol lui Zamolxis.
Platoul pe care se ridicau zidurile Sarmizegetusei era mai scund decat varfurile muntilor din jur. Inconjurat din trei parti de pante abrupte, in cea de a patra latura se invecina cu o alta creasta, a carei coasta urca din apropierea cetatii.
Sus, pe aceasta coasta, fusese inaltat un puternic turn de aparare, din varful caruia vedeai pana departe, la Sargedava, la Blidaru, peste varfurile muntilor, pana la Piatra Rosie. Toate cetatile si bastioanele din jur se vedeau de pe culmea de langa Sarmizegetusa. Din acest turn se vesti prin foc primejdia, si toate strajile din jur il vazura si dadura si ele alarma, mai departe. Vestitorii sarisera pe cai si pornisera sa colinde asezarile mai indepartate, pierdute in cutele muntilor, unde nu ajungea lumina focului. La Sargedava ardea valvataia si chema poporul din campia neteda care se deschidea de acolo pana departe, cat vedeai, cu ochii. Calaretii se opreau in mijlocul asezarilor, suflau cat puteau in cornurile pe care le purtau agatate de gat, si strigau:
– Toti barbatii sa-si ia armele si sa se stranga in cete. Romanul vine sa ne calce locurile. Cine are sica sau sabie sa vina cu ele. Cine are coasa, sau furca, sau par afumat, sa vina cu ele. Porniti fara zabava spre cetatile de care tineti.
De jos, de pe coastele Sarmizegetusei, tot poporul dac, barbati si femei, batrani si copilandri, urcasera in fata marelui sanctuar rotund. Coloanele asezate in cerc aveau in capat cate un vas de piatra in care ardea rasina frumos mirositoare. Pe drumul spre sanctuare inca mai urcau oameni, veniti de prin imprejurimi, cu tortele aprinse. De departe privit, spectacolul era maret. Flacarile vaselor de pe coloane faceau sa joace umbre pe fetele barboase ale dacilor.
Sanctuarul mare avea in mijloc o incinta sacra, inconjurata de coloane subtiri si albe. Din spatele lor apareau Vezina si alti preoti, Marele Preot tinand in mana un vas de arama prelungit cu un picior lung, in care ardea foc de rasina. La ivirea lui, poporul izbucnea in urale. In urma pasea un tanar frumos, cu ochii albastri si barba balaie numai inele. El avea in mana un vas asemanator cu al Marelui Preot, dar mai mic, din care se inalta un fum subtire de samanta de canepa si mac. Tanarul pasea de parca plutea, si pe fata lui staruia un zambet fericit. Uralele zgomotoase in care fusesera primiti nu-l miscasera. Se parea ca nimic nu-i poate tulbura zambetul. Fumul din vas ii invaluia capul, iar flacarile ii luminau straniu, de jos in sus, chipul, lasandu-i pe obraz umbre care ii schimbau infatisarea.
In fata multimii statea Decebal, inconjurat de nobilii de seama, iar in spatele lui cei doi tineri, Dates si Ziper. Langa altarul de sacrificiu, din apropierea sanctuarului, erau infipte pana la jumatate trei suliti, cu varfurile in sus. Marele Preot si tanarul care il urma se suira pe cercul mare de piatra al altarului de sacrificiu.
– Zamolxis, il trimitem la tine pe cel mai curat, dintre daci! Primeste solia noastra, Zamolxis!… El iti cere sa ne ajuti in lupta care se apropie, si sa primesti la tine sufletele vitejiilor. El iti cere ca triburile dace sa ramana credincioase Sarmizagetusei. El iti cere sa trimiti ploaie si fulger cand in lupta vom avea nevoie de ploaie si fulger, si sa faci sa straluceasca chipul tau, cand vom simti nevoia caldurii lui. Primeste, Zamolxis, pe trimisul nostru!
Vezina se pleca smerit, apoi lua vasul de arama din mana tanarului. Din randul celor care stateau in spatele lui Decebal se desprinse un barbat si o femeie, parintii tanarului sol. Mandru de alegerea pe care o facuse Marele Preot, tatal isi imbratisa baiatul si ii spuse:
– Venas, fiule, te voi urma curand. Esti singurul meu copil si vom sta impreuna in dreapta lui Zamolxis.
Il imbratisa si se inapoie, lasand-o pe mama sa se apropie. Ochii ei jucau in lacrimi. Nu o mai linistea decat zambetul lui fericit.