Viata anecdotica a marilor pictori, sculptori si arhitecti ai lumii, vol.III (G-K)  - Dan Eugen Dumitrescu

Dumnezeu nu apartine savantului si nici logicianului. El apartine poetilor, apartine Visului. Este simbolul Frumusetii. Frumusetea insasi. - Paul Gauguin

Anecdota naste o lume, dar si lumi purtand culori diferite, caci, pe langa scriitori, cititorul va intalni in carte un intreg univers uman, bogat in trasaturi caracterologice, in pitoresc, in detalii de conduita, in resurse de umor. Aparatul informativ pe care il pune la dispozitie Dan-Eugen Dumitrescu, in aceasta privinta, e impresionant, pe masura catorva decenii de straduinta pusa la alcatuirea acestei carti originale si care va avea, negresit, un meritat succes de public. - Dan Cristea

Dan Eugen Dumitrescu este laborios, un meticulos, completandu-si aria tematica, se pare, de la carte, la carte. Nu ma indoiesc ca activitatea sa literara va continua in acelasi ritm, cunoscandu-i proiectele. - Bogdan Ulmu

Dan Eugen Dumitrescu este, printre altele, autorul a trei masive volume, care cuprind ceea ce francezii numesc la petit histoire: anecdote, dar si maxime si cugetari bogate, in primele doua dintre ele, de scriitori romani, iar in celalalt — de scriitori din literatura universala. Materia este insotita de un bogat aparat explicativ. E o scriere unica in literele noastre contemporane, de un interes asupra caruia cred ca nu e nevoie sa insist.  - Gheorghe Grigurcu
Fragment din volum:

"Grigorescu, Lucian (1894 - 1965) — pictor roman. A studiat la Academia de arte frumoase din Bucuresti, intre 1912 - 1915 si 1918 - 1920, cu G.D.Mirea si Gabriel Popescu, continuand la Roma, intre 1921 - 1923 si Paris (1924), la Academiile libere „Grande Chaumier" si „Ranson", in atelierul lui Bissiere.
Admirator al impresionismului, s-a stabilit in Sudul Frantei, la Cassis, unde a stat si a pictat intre 1927 - 1939, fascinat de lumina intensa si de culorile proaspete ale regiunii. A debutat in 1918, la Iasi, cu o expozitie personala. A participat frecvent la Saloanele Oficiale din Romania si la expozitiile organizate de asociatiile „Tinerimea artistica", „Grupul nostru", „Arta", precum si la Salonul de toamna, incepand cu anul 1922, al carui membru fondator a fost. De asemenea, a luat parte cu lucrari la Expozitiile anuale de stat si la numeroase manifestari de arta romaneasca din strainatate, inclusiv la Bienala de la Venetia. A fost membru corespondent, din 1948, al Academiei Romane. Post-impresionist, nu si-a dezis idealurile, devenite clasice, ale maestrilor impresionismului. Colorit de o rara vocatie, a fost „un frenetic al clipei, de o natura intempestiva, care se consuma in focul trairilor imediate". Discipol al lui Cezanne, el a realizat o serie de peisaje pline de lumina, de frumusetea vegetatiei mediteraneene. In aceeasi maniera a pictat si portrete si naturi moarte. Lucrari reprezentative: „Catedrala Notre-Dame", „Peisaj din Cassis", „Peisaj urban", „Peisaj din Dubrovnik", „Peisaj cu vapor", „Aspect bucurestean", „Turnul Baratiei", „Bakic", „Fata cu ochi verzi", „Portret de tanara", „Natura statica cu pepene galben si strugure".
Intr-un interviu acordat, in 1959, revistei: Contemporanul, Lucian Grigorescu vorbea despre continua sa formare ca pictor:
„Nu vreau sa fac alegorie; socot ca acest nivel perifrastic de exprimare este desuet, depasit, pentru ca e conventional ca sens si discursiv ca exprimare plastica. Delacroix incercase cu Libertatea pe baricade visul contemporanilor sai. Rosenthal crea in tabloul sau Romania rupandu-si catusele pe Campia Libertatii izbanda Revolutiei de la 1848. Ei s-au servit de alegorie pentru ca n-au avut drept model realitatea, ci idealul... Nu m-am documentat ad-hoc cu popasuri pe teren si bloc de schite. Pe aceasta tema documentarea se savarseste perpetuu, confundandu-se cu viata ..." 

La Balcic, un copil turc l-a pacalit o vara intreaga pe Lucian Grigorescu. Ii vindea mereu aceeasi broasca testoasa, pe care pictorul o rascumpara pentru a-i reda libertatea. Pentru colonia de pictori de aici, trucul micului turc, era de tot hazul, pana cand Ion Iancovescu, olteanul inteligent si plin de spirit, martor la „negot", i-a zis:
Ce-ar fi sa ti-o aduc eu de maine? Mi-as scoate cheltuielile de sezon."