O poveste tragica si plina de speranta despre iubire si pierdere, familie si supravietuire.

 

Victoria Nash are saptesprezece ani si se ocupa de livada de piersici a familiei sale, aflata la marginea unui orasel din Colorado. Wilson Moon este un hoinar cu un trecut misterios, hotarat sa-si traiasca viata dupa regulile lui. Torie il intalneste intamplator pe Wil la un colt de strada, o intalnire care le va schimba profund vietile. Cand loveste tragedia, fata paraseste singurul camin pe care l-a cunoscut vreodata si fuge in munti, unde se lupta sa supravietuiasca in salbaticie fara nici o idee clara despre ceea ce ii va aduce viitorul. Pe masura ce anotimpurile se schimba, Torie constientizeaza, de asemenea, schimbarile din ea insasi, gasind in peisajul de o frumusete salbatica sensul si puterea de a merge mai departe si de a reconstrui tot ce a pierdut. Combinand personaje de neuitat si un decor natural care-ti taie respiratia, Viata ca un rau este o poveste zguduitoare despre supravietuire si o drama pasionanta despre maturizare, adevar, soarta si cele mai profunde mistere ale iubirii.

 

Shelley Read a scris un roman splendid despre o tanara strivita de imprejurari care trebuie sa gaseasca o cale de a ierta inainte de a putea iubi... Viata ca un rau este un debut literar uimitor plasat in inima visului american. - Adriana Trigiani

 

Debutul superb al lui Shelley Read, Viata ca un rau, trateaza o gama impresionanta de teme: tandretea si curiozitatea primei iubiri, durerea vesnica a pierderii, brutalitatea rasismului, capacitatea uriasa de rezistenta a naturii chiar si in fata distrugerilor provocate de om si miracolul precar al dragostei de mama. Plina de intelepciune si empatie, aceasta marturie zguduitoare a vietii autentice merita sa fie savurata, pretuita, impartasita. - Meg Waite Clayton

 

In Viata ca un rau, Shelley Read ofera povestea cutremuratoare si in acelasi timp reconfortanta a unei fete care devine femeie intr-o lume a barbatilor. Tanara Victoria Nash este la fel de dura si de viguroasa ca muntii din Colorado in care isi gaseste refugiu si la fel de delicata ca piersicile care constituie mostenirea familiei sale. - Tiffany Quay Tyson

 

Vocea lirica a lui Shelley Read este o forta a naturii, iar atunci cand i-o imprumuta unei femei care duce o viata de truda si de lupta in Coloradoul rural, rezultatul este tragic, datator de speranta si absolut de neuitat. - Bonnie Garmus

 

Read, de loc din Colorado, la fel ca inaintasii ei pana la a cincea generatie, schiteaza personajele si decorurile respectand caracteristicile epocii, cu imagini coplesitoare si metafore perfect alese. - Booklist

 

Aceasta poveste ambitioasa si empatica despre capacitatea unei femei de a-si reface viata se desfasoara pe fundalul uluitor al naturii, cu arborii, muntii si lumina ei. - The Independent

 

Read descrie cu finete atractia crescanda dintre Torie si Wil, pe fundalul prejudecatilor pline de ostilitate la adresa nativilor americani. Iubirea lor este <> care va modifica pentru totdeauna traiectoria vietii lui Torie. Cu o precizie delicata, Read evoca atat asprimea naturii din Colorado, cat si peisajul din inimile tulburate ale personajelor ei. Un debut promitator. - Kirkus Reviews 

 

Shelley Read traieste in Colorado, la fel ca inaintasii ei de cinci generatii incoace. Locuieste in muntii Elk din partea de vest a statului si se simte cel mai bine in varf de munte. Aproape trei decenii a fost conferentiar la Western Colorado University, unde a predat arta narativa, literatura, studii de mediu si gandire critica; a fondat programul de studii de Protectia mediului si Sustenabilitate si un program de sprijin pentru studentii la prima generatie si in situatie de risc. Shelley are diploma de licenta in arta narativa si studii literare de la University of Denver si a absolvit programul postuniversitar de scriere creativa de la Temple University. Contribuie cu regularitate la Crested Butte Magazine si Gunnison Valley Journal si este membru in consiliul de administratie al Vita Institute for the Arts.

Traducere din limba engleza de Bogdan Perdivara.

"Cu timpul, m-am simtit din ce in ce mai indragostita de zorii varatici ridicandu-se asupra livezii mele. Orice dimineata care incepea cu pasitul afara din casa in aerul dulce, inrourat, cu mireasma de piersici parguite, pamant manos si ploaie cazuta peste noapte era, pentru mine, o zi buna. O asemenea dimineata a rasarit, proaspata si aurie, in mijlocul lui august 1970. Am rasucit robinetele reci de metal ca sa dau drumul apei de irigat peste brazde, am luat apoi un cos pentru piersici si m-am pus pe cules. Recolta era uniform de dolofana, nepatata si de o superba dulceata.
Pamantul si anii fusesera, in buna parte, blanzi cu mine. Lui Verzisor si mie ne luase aproape un deceniu sa convingem pomii transplantati sa-si recapete rodul si calitatea depline, si cam la fel de mult le luase celor altoiti sa se preschimbe in siruri productive de pomi, insa acum bunicul Hollis si tata ar fi fost mandri de mine. Fiecare punct de desfacere din zona ajunsese sa aiba piersici Nash la vanzare, si clientii loiali veneau iarasi de departe. Verzisor publicase articole, castigase premii si un post stabil; cat despre mine, imi petrecusem toate rasariturile de sfarsit de vara si de inceput de toamna culegand piersici, cum faceam de mica.

Imi continuasem pelerinajele anuale in luminis, dar nu rezolvasem inca ghicitoarea pietrei in forma de piersica. Dupa ce gasisem piatra si urmele in zapada, in acea zi de primavara din 1962, ma tot intorsesem acolo, aproape saptamana de saptamana, vreme de luni bune, sperand sa dibui vreun semn al revenirii vizitatorilor sau vreun indiciu al identitatii lor, fara sa descopar insa nimic. Apoi, cativa ani cercetasem in amanunt marginile luminisului la fiece expeditie din august, dornica sa capat - ce? - vreun semn de la ei, oricat de neinsemnat.

Lasasem chiar si un bilet odata, mazgalit in graba pe o bucata de hartie gasita in camioneta, prea scurt si vag, probabil rau proptit contra vantului. Scria simplu: "Spune-mi". Insa tot nimic.

M-am oprit pana la urma din cautat indicii si m-am dezbarat de ideea disperata ca piatra rotunda fusese lasata pentru mine. M-am straduit sa cred ca popasul pe bustean in locul acela silentios si sacru si adaugarea inca unei pietre pentru fiul meu erau destul. Piatra rotunda isi ocupa de mult locul pe etajera mea de acasa, nu ca simbol al nadejdii intr-o revedere cu fiul pierdut, ci ca avertizare contra dorintelor nebunesti si festelor pe care ti le poate juca imaginatia cand iti doresti prea tare ce nu poti avea.

La fiecare cules tocmeam argati - oameni de prin partea locului, fiii lor si lucratori in trecere care-mi batusera la usa - care trudeau alaturi de mine ca sa se asigure ca fiecare piersica e culeasa si trimisa la vanzare desavarsit de coapta. In acea dimineata anume de august 1970, dupa ce au aparut zilierii, am plecat de langa pomi si am apucat-o spre poiata. Bibilicile au dat fuga la picioarele mele, tipand strident, le-am imprastiat crupele si am strans un cos de oua impestritate. Zelda venea la micul-dejun. Facuse comanda si ma bucuram sai fac pe plac: oua de bibilica jumari, cu usturoi si spanac din gradina, briosele mele cu piersici si zmeura, iar ca garnitura, piersici feliate, proaspat culese si presarate cu scortisoara."