Viata si patimirile pacatosului Sofronie, tradusa acum pentru prima oara in limba romana, a fost scrisa la Bucuresti, in anul 1805, de catre Episcopul Sofronie de Vrata – canonizat de Biserica Bulgara in 1964, cu data de praznuire 11 martie –, refugiat pe atunci la nord de Dunare. Mai multi istorici, dar si cateva aghiografii mai vechi, sunt de parere ca epis­copul bulgar a fost cel care l‑a hirotonit ierodiacon pe Sfantul Calinic de la Cernica. Sofronie de Vrata a fost, dupa unii cercetatori romani si bulgari, vietuitor o vreme la Manastirea Marcuta, iar mai apoi egumen al Manastirii Mihai Voda – ambele din Bucuresti. A trecut la cele vesnice in 1813, fiind inmormantat in biserica metocului Manastirii Cotroceni, din incinta hanului serban Voda (in centrul istoric al Bucures­tilor) – astazi disparut.
Marele ierarh si carturar a trait intr‑o perioada de nedreptati fara seaman, fiind umilit, batjocorit in fel si chip, stramtorat si asuprit din toate par­ti­le. Cununa sfinteniei sale avea sa fie impletita insa tocmai din aceste impilari si stramtorari ale „pacatosului Sofronie”, cum obisnuia sa‑si spuna, toate descrise cu o adanca sinceritate si smerenie in paginile acestei carti.