O saga malaysiana care se intinde pe durata a patru generatii.
La varsta de 14 ani, Lakshami lasa in urma copilaria petrecuta printre arborii de mango din Ceylon pentru a se casatori cu un barbat matur din Malaysia. Tanara nestiutoare este nevoita sa dea piept cu greutatile vietii; pana la 19 ani are deja cinci copii, urmeaza ocupatia japoneza, al Doilea Razboi Mondial, iar ea nu are alt scop decat sa-si pastreze familia in siguranta. Scris din perspectiva mai multor personaje, romanul este cronica unei familii dintr-o lume prea putin cunoscuta noua, unde exotismul si miticul se intrepatrund oferindu-ne o lectura placuta si provocatoare.
"Mituri, superstitii, detalii sociale si sentimente: „Zeita orezului“ este unul dintre acele romane compulsive pe care nu ai mai vrea sa le lasi din mana. Minunat!" - The Bookseller

    Fragment din romanul "Zeita orezului" de Rani Manicka:

    “Razboi! Ce-o sa insemne pentru familia mea? Pe chipul terorizat, acoperit de transpiratie al unchiului meu am vazut toate acele raspunsuri oribile la intrebarea mea.
    — O sa ajunga, in curand aici! Trebuie sa incepem sa ascundem orezul, toate lucrurile de valoare...
    Am auzit ca un tunet pe cer. Era doar un avion care trecuse la mica inaltime, dar unchiul se cutremura, si constata pe ton un rece, prevestitor:
    — Sunt aici!
    Drumurile erau blocate. Nu se putea calatori. Eu si copiii eram nevoiti sa ramanem.
    Casa unchiului era frumoasa si aveam mereu mancare buna la masa, dar ma stiam musafirul nedorit al matusii. Unchiul statea putin pe acasa, impartindu-se intre diverse intalniri cu parteneri de afaceri care simteau ca vor avea pierderi importante. Vreme de doua, saptamani, matusa isi alimentase in tacere ura misterioasa, fata de mine. Necunoscand originea ostilitatii ei, eram vulnerabila, dar intr-o zi, cand am intrat in bucatarie, am vazut-o aruncandu-mi o privire si intorcandu-mi spatele, remarcand cu glas tare spre una dintre slujnice:
    — Unii pretind ca vin pentru doua zile, dupa care ajung sa stea convenabil luni intregi!
    Stateam cu bagajele stranse si gata de plecare de cand primisem anuntul ca drumurile sunt blocate si nimeni nu poate pleca. Stia asta. Vazuse gentile impachetate. Nu luasem in calcul invazia japoneza. M-am hotarat s-o infrunt.
    Am mers spre ea si am intrebat-o incet:
    — De ce ma urasti asa de mult?
    — Pentru ca, ai imprumutat bani de la sotul meu fara sa platesti dobanda, suiera ea cu rautate, apropiindu-si fata umeda de a mea.
    Se varase in sufletul meu asa de aproape, ca-i distingeam porii pe obraji, rasfrangerea nemultumita a rotunjimii buzelor si-i adulmecam mirosul lacomiei.
    Luata prin surprindere, am deschis si inchis simplu gura. Mi-am ferit privirea de la chipul ei comun, devenit grotesc sub imperiul furiei. Voiam sa nu mai vad gura aceea de prada, rujata cu un ciresiu supranatural si ochii turbati, machiati cu bleu-deschis ca penele de pescarus albastru. Am simtit cum mi se infierbanta obrajii de parca, m-ar fi prins furand una dintre piesele lor exorbitante, din casetele acelea incuiate.”