A crezut vreun roman de buna credinta ca se poate si altfel ? Nu, nu s-ar fi putut nici atunci si nu se poate nici azi.

« Nu incape nici o indoiala ca statutul impus tarii noastre dupa razboi a reprezentat o pata.  Vedem ca ganditorii romani nu sunt striviti de spaima de pete. Ei concura la ideea optimista : petele nu sunt vesnice pentru cei ce vor sa supravietuiasca. Dar abordarea petelor la romani mai obliga la o constatare pe care „deschiderea“ o confirma : petele nu sunt compacte. In crapaturile lor apar inghesuite si firave zone de lumina. Nu poti naviga in ceata, dar in „luminisuri“ poti trai si chiar actiona. Un deceniu al deschiderii este un astfel de luminis. S-a incercat apararea lui, consolidarea lui, largirea lui, includerea unor prieteni solidari. Dosoftei cita la vremea lui un psalm : „Zid de pace, turnuri de fratie“. O generatie intreaga, cu oameni ale caror minti vedeau prin ceata si actionau cu cateva raze de lumina, a lucrat tacut si iscusit la luminisul deschiderii. Zid de pace imprejur, dorinta de colaborare semnalata mai larg in exterior. »

                                          Mircea Malita