Rostite si scrise cu har, predicile parintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru puncteaza momente foarte concrete din viata celor cu care viata lui s-a intersectat si se intersecteaza. Determinate de imprejurari foarte diverse, de Sfinte Taine si ierurgii, ele indica faptul ca participarea la viata celuilalt, rugaciunea rostita impreuna cu semenul nostru ne aduna in reculegere, avand in causul sufletului bucuria sau lacrima, si ca ne determina sa traim experienta si concretul existentei celuilalt, care isi incepe viata, se bucura de ea in diferite momente, ori iese din viata pentru a intra in eternitatea de dincolo de timp.

 

A trai, in numele lui Dumnezeu, bucuria ori durerea cuiva reprezinta intemeierea ori intarirea comuniunii cu acesta, a fi cu el si nu doar langa el, inseamna luminarea sau intristarea fiintei prin participare, dar mai ales prin partasie: „Bucurati-va cu cei ce se bucura, plangeti cu cei ce plang!” (Romani 12, 15) Si tocmai aceasta este esenta cuvantarilor care pot fi lecturate in volumul de fata: autorul pune suflet in cuvant, fiindca suflet aseaza in cei pe care ii intalneste, aducandu-le Cerul mai aproape.

 

Ocazionate de botez, cununie, inmormantare ori parastas, de tunderea in monahism sau de diferite aniversari si evenimente, textele primesc incarcatura deosebita tocmai datorita unicitatii momentului care le-a cauzat, irepetabilitatii, aspectului apropiat si familiar in care au fost rostite. Mai ales acest duh si aceste stari: familiaritatea, apropierea, dragostea fata de om, grija oarecum protectoare fata de auditoriu, strabat cuvantarile parintelui Dumitru, exarh al manastirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului. Si poate tocmai viata petrecuta de el in manastire si coordonarea din dragoste si cu dragoste a vietuitorilor acestor cetati ale cerului asezate pe pamant, poate tocmai comuniunea intarita prin rugaciune este cheia tainica a participarii, a partasiei, a acelui a fi cu, aspect care se detaseaza din continutul cuvantarilor.

 

Acestea sunt atitudini care reies luminos din predicile de fata. Iar duhul care face vii aceste texte se cuprinde plenar in conceptul de familie. Autorul asa se si exprima, adesea: „Suntem o familie mare si numeroasa”, „formam toti laolalta trupul Domnului nostru Iisus Hristos”, caci suntem „partasi la bucurii si la necazuri, la impliniri si la incercari”.

 

Familiaritatea care reiese din predicile parintelui exarh se exprima in bucurie ori in tristete, in cunoasterea in persoana a celor despre care vorbeste, se remarca din detaliile pe care le cunoaste despre cei la care se refera, din indrumarile si sfaturile pe care le ofera, din mangaierea sufletelor incercate. A face parte din familie inseamna, in primul rand, sa daruiesti si sa te daruiesti. Acesta si este miezul textelor publicate in volumul de fata: autorul lor transmite cititorilor – firesc si simplu, familiar, asa cum a asezat initial in sufletul ascultatorilor – caldura sufleteasca autentica, ceva din fiinta sa, din sufletul sau.

 

De aceea, subiectele abordate sunt nu doar foarte variate, ci luminoase, pline de speranta, deschid un orizont al asteptarii pline de incredere, mesajul lor este unul pozitiv, incarcat mai ales de dragoste crestineasca, de o anumita caldura spirituala care il apropie pe autor de destinatar. Aceste caracteristici sunt posibile deoarece parintele Dumitru Cobzaru isi cunoaste bine si, cateodata, chiar foarte bine destinatarii, caci – in cea mai mare parte – acestia ii sunt fii duhovnicesti, au sufletul cercetat, fac parte din „familie”.

 

Asa, predicatorul nu mai este un strain care doreste sa se faca cunoscut, el nu construieste in necunostinta de cauza, grabit, ex abrupto, o punte spre auditoriu; datorita sufletului sau rostit prin cuvinte, el este puntea insasi! - Pr. prof. Stefan Iloaie