Apa proaspata pentru flori, este scrisa de autoarea bestsellerelor Duminicile iubirilor pierdute si Trei.

Carte publicata in peste 30 de tari si peste un milion de exemplare vandute in Franta.

Violette Toussaint este administratoarea unui cimitir dintr-un orasel din Burgundia. Diferitii participanti la inmormantari, vizitatorii fideli sau colegii - groparii, ingrijitorii si un preot - ii frecventeaza biroul ca sa se incalzeasca, iar acolo rasul, camaraderia si, uneori, lacrimile oaspetilor fac casa buna cu cafeaua pe care le-o ofera gazda. Aceasta din urma isi traieste viata in ritmul confidentelor vizitatorilor ei, dupa caz, amuzante sau miscatoare.

 

Programul lui Violette, mereu acelasi, e dat peste cap intr-o buna zi de sosirea lui Julien Seul - un comisar de politie din Marsilia , care tine cu tot dinadinsul sa imprastie cenusa mamei sale, raposata de curand, peste mormantul unui necunoscut. In scurt timp devine limpede ca gestul inexplicabil al lui Julien e strans legat de trecutul complicat al lui Violette.

 

Cu Apa proaspata pentru flori, Valerie Perrin le ofera cititorilor o poveste miscatoare, spusa pe un ton intim, despre o femeie care, in ciuda tuturor piedicilor, crede neabatut in fericire.

Aplauze furtunoase. Si va rugam sa ne credeti ca termenul de "furtunoase" nu e deloc exagerat. - La Marseillaise

Traducere din limba franceza de Eduard Claudiu Braileanu.

 

- Unde sunt inmormantati?

- Aproape de Valence, in cavoul familial al Verenei.

- Si cum ati ajuns aici, in acest cimitir?

- Dupa iesirea mea din azil, eram un caz social. Primarul de aici ma cunostea dintotdeauna, m-a an- gajat ca gunoier. Stii tu: baiatul in salopete albastre vorbind singur si trecand cu matura pe langa pubelele municipalitatii, asta eram eu. Cand mi-am mai revenit, am cerut postul de paznic de cimitir, ramas vacant. Locul meu era langa morti. Mortii altora.

Sasha m-a luat de brat. Ne-am intalnit cu un barbat si o femeie care l-au intrebat unde se afla un mormant. L-am observat in timp ce oferea indicatii despre directia pe unde sa mearga, despre aleile de strabatut. In timp ce-mi povestea de familia lui disparuta, se incovoiase putin. M-am gandit ca eram doi supravietuitori ramasi inca in picioare. Doi naufragiati pe care un ocean de dureri n-a reusit sa-i inece complet.

Dupa ce barbatul si femeia i-au multumit, i-am pus mana mea in a lui si am continuat sa mergem.

- La inceput primarul a ezitat. Dar ai mei erau morti de ceva vreme si intervenise termenul de prescriptie. Nu trebuie sa te invat eu ca intre moarte si timp exista mereu un termen de prescriptie, cand te vindeci... Uite, e frumos afara. Astazi o sa te invat arta de a face butasi de trandafiri. Stii ce sunt vlastarele de august?

- Nu.

- Sunt niste crengute care incep sa devina lemnoase incepand cu luna august. Pe zona verde apar pete maronii, ca acestea de pe mainile mele. Sunt semne de batranete. Se numesc vlastare de august. Ei bine, imagi- neaza-ti ca folosind ramuri batrane vei produce tinere crengute. Nu-i asa ca-i incredibil? Ce vrei sa mananci in seara asta? Sa iti fac avocado cu lamaie? E o salata buna pentru sanatatea ta, e plina de vitamine si de acizi grasi. In cea de-a patra zi m-a dus la gara din Macon cu vechea sa masina Peugeot. A pus in valiza mea niste borcane de rosii si pastai. Era asa de grea, ca de-abia am tarat-o pana la Malgrange. Pe drumul spre gara, intre cimitir si parcarea garii, mi-a spus ca voia sa se pensioneze. Ca obosise, ca era vremea sa predea stafeta altcuiva si ca nu puteam fi decat eu acea persoana."