In sirui Bibliilor romanesti inaugurat in 1688 de Domnul Tarii Romanesti Serban Cantacuzino, Biblia din 1914 s-ar putea numi "a lui Carol I", aparand in ultimul an al glorioasei domnii a celui de numele caruia se leaga atat Independenta si Regatul, cat si dobandirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane (refuzata lui Cuza), in urma careia s-au putut desfasura lucrarile Sfantului Sinod care au pregatit - cu concursul a 16 ierarhi - textul acestei editii. Ea se baza pe ultimele doua aparitii, tiparite cu slova chirilica la Buzau si Sibiu de episcopii Filotei in 1854 si Andrei Saguna in 1856 - 1858, dar aduse la zi in acord cu evolutia limbii romane. Aceasta "editie a Sfantului Sinod" era cea dintai a Bibliei ortodoxe tiparita cu alfabetul latin si pe langa menirea de a se aseza araturi de marele proiect al ridicarii Catedralei Mantuirii Neamului, legiferat de regele Carol I in 1884, trebuia sa impuna cuvantul romanesc prin Biblia ortodoxa intr-un moment in care, din 1871 incepand, Societatea Biblica Britanica, folosind la cea dintai alfabetul latin, inundase viata biseri-ceasca romana cu biblii eterodoxe aparute la. Iasi (1874), Bucuresti (1893), Viena (1905), Bucuresti (1906, 1908, 1909, 1911, 191.3).
Biblia din 1914, pregatita si binecuvantata de Sfantul Sinod avea sa ramana, datorita fericitei imbinari a textului traditional (dupa cuvantul lui Saguna ca limba Bibliei se creeaza o singura data dupa care se indreapta cu timpul conform evolutiei limbii) cu efortul de aducere la zi al comisiei respective, si cu fidelitatea fata de textul Septuagintei. Toate incercarile ulterioare de inlocuire in perioada interbelica n-au avut succes, ramanand pana azi "de proba" (dupa cuvantul Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel) la fel cele ce au urmat. Pentru cei mai multi credinciosi, Biblia caminului lor, insotitoare si hranitoare a culturii proprii de baza, ramane aceasta Biblie sinodala. Este motivul pentru care Editura Semne a hotarat sa o redea identica in scop didactic.