Etalon al romanului dostoievskian, Crima si pedeapsa nu are nevoie de vreo recomandare speciala din partea criticului, el se recomanda singur ca o capodopera a litera turii ruse si universale, receptata ca atare pretutindeni, alaturi de Don Quijote, Hamlet, Faust, Rosu si negru, Razboi si pace, Madame Bovary…
    Prin problematica pe care o intruchipeaza, Raskolnikov a devenit arhetipul intelectualului inzestrat, protestatar ispitit de teoria supraomului, instrainat, in sensul modern al cuvantului, dar mai ales al celui care, savarsind o crima, isi asuma, pana la urma, si pedeapsa-ispasire.

Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".     Fragment din romanul "Crima si pedeapsa" de F.M. Dostoievski:

    „Raskolnikov recazu vlaguit pe sofa, dar nu mai putu inchide ochii. Timp de jumatate de ceas, fu prada unui atac de panica nemaiincercat pana atunci. Deodata, o lumina vie patrunse in odaie: intrase Nastasia, cu o lumanare si o farfurie de supa. Cercetandu-l cu atentie si incredintandu-se ca nu doarme, puse sfesnicul pe masa si incepu sa aranjeze mancarea si tacamurile,  painea, sarea, farfuria, lingura.
    — Cred ca n-ai mai mancat nimic de ieri. Bati coclaurii cat e ziulica de lunga, desi esti bolnav de friguri.
    — Nastasia, de ce au batut-o pe proprietareasa?
    — Cine a batut-o?
    — Adineauri... Acum o jumatate de ora, Ilia Petrovici, adjutantul comisarului de politie, a batut-o pe scara... De ce a batut-o atat de rau? Si ce cauta el aici?
    Nastasia isi incrunta sprancenele si-l privi indelung, fara sa spuna nimic. Privirea ei scrutatoare il tulbura, ba chiar il sperie.
    — Nastasia, de ce taci? intreba el in sfarsit, cu glas timid, stins.
    — Sangele, spuse ea incet, ca pentru sine.
    — Sangele! Ce sange?... ingaima el, palind si lipindu-se de perete.
    Nastasia continua sa-l priveasca tacuta.
    — Nimeni n-a batut-o pe stapana, spuse ea cu glas aspru si ferm.
    El o privea, abia respirand.
    — Am auzit cu urechile mele... Nu dormeam, stateam si ma gandeam, spuse el cu si mai multa sfiala. Am ascultat multa vreme... A venit adjunctul comisarului. Lumea se adunase pe scari, din toate apartamentele...
    — N-a venit nimeni. Iar in tine tipa sangele. Cand nu mai are iesire si incepe sa se inchege, ai vedenii. Mananci sau ba?
    El nu raspunse. Nastasia ramasese aplecata deasupra lui, il privea fix si nu pleca.
    — Adu-mi ceva de baut... Nastasiuska.
    Nastasia cobori si dupa vreo doua minute se intoarse, aducandu-i apa intr-o cana alba, de faianta; dar el nu mai stia ce urmase. Isi aducea aminte numai cum bause o inghititura, varsandu-si restul apei pe piept. Apoi isi pierduse cunostinta."