Biserica si religia sunt doua realitati incompatibile si ireconciliabile, precum viata si moartea, libertatea si necesitatea, dragostea si interesul. Nu exista loc pentru un compromis, o realitate o anuleaza pe cealalta. Doar Biserica vesteste disparitia contradictiilor de nedepasit, certifica in mod empiric faptul ca s-a prabusit „zidul”. Ca moartea se poate preschimba in viata, ca necesitatea poate rodi libertate, este suficient sa luptam pentru a renunta la interesul propriu. Catalizatorul transcenderii oricarei contradictii este dragostea extatica, dragostea reala, care este si modul existentei Treimice reale – principiu cauzal al oricarui existent. Daca omul renunta si la dezideratul existentei si vietii pentru individualitatea lui, abandonandu-se dragostei Tatalui, atunci dispare si opozitia dintre viata si moarte, libertate si necesitate.

Religia este interes instinctual individual, Biserica este stradanie a eliberarii de interesul individual. Fara interesul individual, instinctual naturii umane, stradania eliberarii de natura ar fi fost necunoscuta, la fel ca si persoana ca ipostaza a libertatii. Si asta inseamna ca, fara nevoia instinctuala de religie, stradania bisericeasca de renuntare la religie ar ramane fara obiect. Vorbim de stradanie, prin urmare si de esecul ei inevitabil, de ratarea stradaniei. Tocmai din acest motiv, eventualitatea, dar si dinamica transformarii in religie urmareste evenimentul eclezial de-a lungul intregii lui evolutii istorice –tentatie permanenta, dar si mod de tastare a libertatii.

Pana la seceris, neghina se va inmulti laolalta cu graul. Orice incercare de „despartire” presupune primejdia smulgerii graului impreuna cu neghina. - Christos Yannaras