"Amos Oz este vocea ratiunii ridicata peste confuzia generala."(Nadine Gordimer)

Cum sa lecuiesti un fanatic reuneste o serie de excelente eseuri si un interviu al lui Amos Oz pe teme care, prin stringenta problemelor subsumate lor, ar trebui sa figureze pe o „ordine de zi" a gandirii fiescaruia dintre noi: fanatismul religios, conflictele culturale, relatia cu celalalt, ac-ceptarea diferentei, nevoia de compromis inteligent. Lucid, ironic, perfect argumentat si informat, proaspat si profund, discursul lui Amos Oz deschide o noua perspectiva, cea mai buna dintre cele posibile.

„Cred ca, atunci cand asistati la o catastrofa – o explozie, sa zicem –, exista doar trei optiuni principale. Prima: sa o luati la goana cat va tin picioarele, iar cei care nu pot fugi n-au decat sa arda. A doua: sa-i trimiteti o scrisoare foarte indignata editorului ziarului dumnea-voastra, cerand ca vinovatii sa fie dati afara din serviciu. Sau sa organizati o manifestatie. A treia: sa aduceti o galeata cu apa si sa o aruncati peste foc, si daca nu aveti galeata sa aduceti un pahar, si daca nu aveti pahar sa aduceti o lingurita – tot omul are o lingurita. Da, stiu ca o lingurita e mica, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, si fiecare are o lingurita. Ei bine, as vrea sa fondez Ordinul Linguritei. Mi-ar placea ca aceia care imi impartasesc atitudinea – nu fuga, nu scrisoarea, ci lingurita – sa poarte intotdeauna la rever o lingurita, ca sa stim ca suntem in aceeasi miscare, in aceeasi fratie, in acelasi ordin, Ordinul Linguritei. Aceasta este filozofia mea, intr-un cuvant – sau intr-o lingurita, cu voia dumneavoastra.“ (Amos OZ)

Opera lui Amos Oz este tradusa in peste patruzeci de limbi

Fragment din carte:

"Care sunt baietii buni? Asta vrea sa stie intotdeauna, mai intai de toate, orice european plin de intentii bune, orice european de stanga, orice european intelectual, orice european liberal. Care sunt aia buni din film si care sunt aia rai. Din acest punct de vedere, cu Vietnamul a fost simplu: vietnamezii erau victimele, americanii erau aia rai. Tot asa si cu apartheidul: iti dadeai seama imediat ca apartheidul e o crima, si era dreapta lupta pentru drepturile civile, pentru eliberare si egalitate, pentru demnitatea umana. Inclestarea dintre colonialism si imperialism, pe de o parte, si victimele colonialismului si imperialismului, pe de alta parte, pare destul de limpede — ii poti deosebi pe cei buni de cei rai. Cand ajungem la bazele conflictului israeliano-arab, si mai ales ale celui israeliano-palestinian, lucrurile nu mai sunt atat de simple. Si tare ma tem ca nu va voi da totul mura-n gura, zicand: iata, acestia sunt ingerii, acestia sunt diavolii; nu trebuie decat sa-i sprijiniti pe ingeri, si binele va invinge raul. Conflictul israeliano-palestinian nu e un western. Nu e o lupta intre bine si rau, ci o tragedie in cel mai vechi si precis sens al cuvantului: o inclestare intre dreptate si dreptate, o inclestare intre o revendicare foarte puternica, profunda si convingatoare, si alta foarte diferita, dar nu mai putin convingatoare, nu mai putin puternica, nu mai putin umana.
Palestinienii sunt in Palestina pentru ca Palestina este patria poporului palestinian, unica lui patrie. Asa cum Olanda este patria olandezilor, sau Suedia, patria suedezilor. Evreii israelieni sunt in Israel pentru ca nu exista alta tara din lume pe care evreii, ca popor, sa o poata numi patrie. Ca indivizi da, insa nu ca popor, nu ca natiune. Palestinienii au incercat, calcandu-si pe inima, sa traiasca in alte tari arabe. Au fost respinsi, uneori chiar umiliti si persecutati de asa-zisa familie araba. Au fost facuti sa constientizeze in cel mai dureros mod „palestinianismul" lor; n-au fost acceptati de libanezi sau de sirieni, de egipteni sau de irakieni. "