• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

In 1942, intr-o manastire din Columbia, sunt scoase la lumina ramasitele lumesti ale unei adolescente, Sierva Maria de Todos Los Angeles. Splendida ei podoaba capilara masoara douazeci si doi de metri lungime... Sa fie oare aceasta descoperire fructul imatinatiei inflacarate a autorului? Reala sau fictiva, ea reprezinta punctul de plecare al unei inedite povesti de dragoste, desfasurate pe fundalul pitoresc si decadent al orasului Cartagena de Indias, la mijlocul secolului al XVIII-lea. La varsta de doisprezece ani, Sierva Maria este muscata de un caine. Banuind-o de turbare sau ca ar fi posedata de diavol, Inchizitia o trimite la o manastire, unde, alaturi de exorcistul ei, don Cayetano Delaura, traieste o pasiune nebuna, distructiva si, prin urmare, blestemata...

Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda, misticism si erotism, Gabriel Garcia Marquez depaseste granitele realismului magic.

 

    „Cand gardiana ii deschise celula Siervei Maria, Delaura simti ca inima i se spargea in piept si abia daca se mai putea tine pe picioare. Numai pentru a-i afla dispozitia din dimineata aceea o intreba, daca vazuse eclipsa. Intr-adevar, o vazuse de pe terasa. Nu pricepu de ce avea el plasturele la ochi cand ea se uitase la soare fara nicio protectie si n-avea nimic. Ii povesti ca toate calugaritele o vazura stand in genunchi si ca manastirea ramase incremenita pana, incepura sa cante cocosii. insa ei nu i se paruse nimic extraordinar.

    — Ce-am vazut e ce se vede in fiecare noapte, spuse.

    Ceva se schimbase la ea, iar Delaura nu putea preciza ce anume, simptomul cel mai deslusit fiind o unda de tristete. Nu se insela. Abia incepuse cu oblojitul ca, fetita isi atinti asupra-i ochii infrigurati si-i spuse cu voce tremuranda:

    — O sa mor.

    Delaura se infiora.

    — Cine ti-a spus?

    — Martina, raspunse fetita.

    — Ai vazut-o?

    Fetita ii povesti ca venise in doua randuri la ea in celula ca s-o invete sa brodeze, si ca, vazusera impreuna, eclipsa. Ii spuse ca era buna si blanda si ca stareta ii daduse voie sa tina orele de brodat pe terasa, pentru a putea vedea apusul in mare.

    — Aha, facu el, fara sa clipeasca. Si ti-a spus cand o sa mori?

    Copila spuse ca da, strangandu-si buzele ca sa nu planga.

    — Dupa eclipsa, raspunse.

    — Dupa eclipsa pot fi urmatorii o suta de ani, zise Delaura.

    Insa a fost nevoit sa se concentreze asupra ingrijirilor pentru ca ea sa nu ia seama ca i se pusese un nod in gat. Sierva Maria nu mai spuse nimic. El se uita, din nou la ea, intrigat de tacere, si vazu ca avea ochii umezi.

    — Mi-e teama, spuse ea.

    Se prabusi pe pat si izbucni intr-un plans sfasietor. El se aseza mai aproape si o alina cu incurajari de confesor. Abia atunci afla Sierva Maria ca, de fapt, Cayetano era exorcistul, si nu doctorul ei.

    — Si atunci de ce ma ingrijiti? il intreba.

    Lui ii tremura vocea:

    — Fiindca te iubesc nespus.

    Ea n-a fost impresionata de indrazneala lui.

    Cand pleca, Delaura se duse pana la celula Martinei. Pentru prima oara vazu de aproape ca avea pielea ciupita de varsat, capul ras, nasul prea mare si dintii de sobolan, insa, puterea-i de seductie era un fluid material ce se simtea imediat. Delaura prefera sa vorbeasca din prag.

    — Biata copila are destule motive ca sa fie speriata, spuse. Va rog sa nu i le sporiti.

    Martina se simti descumpanita. Niciodata nu i se nazarise sa prevesteasca nimanui ziua mortii, si cu atat mai putin unei copile atat de incantatoare si lipsite de aparare.”