Fetitei mele i s-a parut o carte foarte amuzanta, usor de citit si captivanta. Are scris mare si aerisit, ilustratii frumoase si e foarte potrivita pentru copiii care sunt la primele lecturi de întindere mai mare. În acest volum (care este al doilea din serie), Ella - personajul principal - începe si ea sa faca vraji impreuna cu mama ei zana sau pe ascuns, ceea ce duce la o multime de incurcaturi si situatii amuzante, care starnesc rasul micilor cititori.

Mi-a plăcut tare mult aceasta carte. Nu mai citisem Amelie Nothomb de mulți ani și uitasem ce simț al umorului, ce ironie fină și ce dialoguri spumoase au romanele ei. Saturnine este o fată de douazeci si cinci de ani care devine colocatara unui aristocrat spaniol din casa căruia în ultimii ani au dispărut misterios 8 femei. Ea știe acest lucru și intră în jocul lui de seducție fără teamă, convinsă că nu poate pierde. Regulile jocului sunt simple: Saturnine are voie să facă ce dorește în casa lui don Elemirio, să meargă unde dorește, cu excepția uneia dintre încăperi: camera obscură. Dacă va intra în această cameră fără permisiunea lui, va suporta consecințele. Dar pare că Saturnine nu cade în plasa lui Elemirio la fel de ușor ca femeile de dinaintea ei, iar deznodământul este chiar neașteptat.

„Nedoriți” este un nordic noir autentic, perfect pentru a fi devorat într-o zi de duminică pentru că este foarte ușor de citit, te prinde acțiunea imediat și te ține în priză până la sfârșit. Romanul debutează cu dispariția unei fetițe dintr-un tren și urmărește firul investigației pentru elucidarea misterului. Ceea ce la început pare a fi un caz destul de simplu, de răpire a unui copil de către unul dintre cei doi părinți care nu mai trăiesc împreună, până la urmă ajunge a fi o investigație mult mai complexă și echipa pornește pe urmele unui criminal în serie care îi persiflează la fiecare pas, foarte sigur pe inteligența sa și abilitatea de a nu lăsa urme.

Sincer, aș fi preferat stilul de până acum al Camillei Lackberg, unde un personaj bun luptă pentru pedepsirea unui personaj rău, unde chiar dacă sunt prezente nuanțe de gri, este totuși clar cine reprezintă Binele și cine Răul și totul se aseamănă unui basm, cu final previzibil și morală.

Subiectul cărții îl reprezintă o scrisoare a unui tată care știe că suferă de o boală incurabilă și mai are foarte puțin timp de trăit adresată băiețelului său care nu avea încă patru ani împliniți în acel moment deoarece se teme că acesta nici măcar nu își va aminti de timpul petrecut împreună și nimic despre cum era el ca om. Scrisoarea este găsită unsprezece ani mai târziu și îi dezvăluie băiatului, acum adolescent, un tată pasionat de astronomie, o poveste de dragoste frumoasă și delicată și îl provoacă să răspundă la o întrebare importantă pentru felul în care va alege să își trăiască viața aflată abia la început: dacă ar fi avut de ales înainte de a veni pe lume dacă să se bucure de acest dar al vieții pentru un timp atât de scurt la nivel macrocosmic sau să refuze această ofertă pentru a fi scutit de suferință, care ar fi fost alegerea lui.

Am dezvoltat o fascinație pentru Katherine de Aragon, care este cunoscută ca prima soție a regelui Henric al VIII lea, cea care a fost înlăturată pentru ca regele să își împlinească pasiunea nebună pentru Anne Boleyn. În acest roman totuși, privim lumea prin ochii unei Katherine adolescentă, care are în spate o copilărie trăită la granița civilizațiilor catalană și maură, în tovărășia unor mari învățați și având ca reper figura puternică a mamei sale, Isabel de Castilla. Prințesa a sosit in Anglia pentru a se căsători cu fratele mai mare al lui Henric al VIII lea, Arthur și a fost întâmpinată de o cultură total diferită și de un rege (Henric Tudor) lipsit de respect și maniere. Vă las să descoperiți voi povestea căsătoriei celor doi tineri și toate întâmplarile care duc la deznodământul cunoscut. Este o parte interesantă a istoriei și descoperim în Katherine de Aragon un personaj care impresionează prin voința ei de fier și credința neclintită și în același timp ne bucurăm de o lectură plăcută, care curge foarte ușor.

Tracy Chevalier a izbutit încă o dată să mă trimită înapoi în timp, de această dată în perioada de după Primul Război Mondial, când oamenii începeau să se vindece de traume și reînvățau să trăiască, fără să bănuiască ce poate aduce după sine reușita Partidului Nazist de a obține numirea lui Hitler în postul de cancelar german. Acesta este însă doar contextul istoric, accentul cărții cade în schimb asupra „femeilor de prisos”, adică acele domnișoare care din cauza faptului că au murit atât de mulți bărbați pe câmpul de luptă, nu își puteau găsi un soț în acele vremuri în care căsătoria era văzută de cei mai mulți oameni ca unicul scop în viață al unei femei. Povestea lui Violet - o femeie necăsătorită de 38 de ani, care și-a pierdut fratele și logodnicul în război, iar mai târziu și tatăl și care după ani mulți de suferință începe să își construiască o viață pe cont propriu - ne dezvăluie diferite ipostaze ale femeii din acea perioadă istorică, care nu se încadrează în tipar: femeia necăsătorită - care este tolerată și privită cu compasiune; femeia care iubește o altă femeie - care este marginalizată și persecutată; femeia care face un copil în afara căsătoriei - care este renegată și blamată; femeia (excepțională) care reușește pe cont propriu, impune respect și își folosește toată influența în scopul Binelui. După ce părăsește casa părintească, Violet descoperă pasiunea de a broda și lumea brodezelor care vor să lase ceva palpabil în urma lor și pe măsură ce modelele ei prind formă și culoare, în același mod, pas cu pas, are loc si transformarea ei, renașterea: trăiește o iubire imposibilă, învață să fie tolerantă, să aibă curaj, să lupte pentru ceea ce își dorește și să trăiască după propriile norme, indiferent de consecințe.

Mi-a plăcut tare mult această carte, deoarece nu știam multe lucruri despre cultura și istoria chineză. Literatura asiatică are un ritm aparte, este nevoie de răbdare pentru că este foarte descriptivă, dar merită. Datorită poveștii Orhideei - cu ascensiunea ei de la o fată născută într-o provincie foarte săracă, care urma să se căsătorească cu un văr pentru a-și salva familia din situația materială extrem de grea, dar care alege în schimb să participe la un concurs în urma căruia se alegeau concubinele împăratului Hsien Feng, pe care reușește să îl treacă și mai târziu, prin tot felul de trucuri, intrigi și mită, îi atrage atenția împăratului și devine mama copilului său, ajungând astfel împărăteasă - am aflat foarte multe lucruri despre Orașul Interzis si tradițiile chinezești. Nu este scrisă ca o poveste romanțată, totul este descris foarte realist și putem trage cu ochiul la ceea ce se află în spatele unei poziții atât de râvnite și invidiate, ce înseamnă cu adevărat să fii cea mai puternică și bogată femeie din China.

M-a ținut cu sufletul la gură această carte, a fost o lectură tare faină. Firul poveștii pleacă de la scheletul unui bebeluș care este găsit pe un șantier și pare să fi fost îngropat în grădina unei case cu zeci de ani în urmă. Jurnalista Kate Waters simte că este un subiect foarte bun și începe o serie de interviuri și investigații, care până la urmă iau o întorsătură la care nici ea nu s-a așteptat.

Cartea urmărește firul unei investigații începute odată cu dispariția unei fetițe, Bella, care îl vizează pe Glenn, un bărbat dependent de pornografie infantilă. Personajul principal este însă soția lui Glenn, aparent genul de consoartă supusă, care este alături de el pe tot parcursul anchetei care durează câțiva ani. Toată lumea care a urmărit cazul și mai ales mama fetiței dispărute dorește să știe dacă soția îl bănuia pe Glenn că ar fi fost vinovat, dacă a ascuns ceva polițiștilor, dacă a luat și ea parte la ceea ce a făcut soțul ei și speră că un interviu luat după moartea acestuia va răspunde tuturor întrebărilor și în special a acesteia: unde este Bella?

M-a prins destul de tare această carte, care este construită în jurul ideii de monument natural care are o energie aparte şi exercită o fascinaţie bizară asupra oamenilor, care îi atrage şi le creează o stare de transă. Povestea este spusă din perspectiva unei fetiţe de 11 ani, Siss, a cărei nouă prietenă dispare subit şi urmăreşte toate trările acesteia de după acest eveniment traumatizant. Am citit-o aproape pe nerăsuflate pentru că m-a făcut foarte curioasă unde duce acţiunea, care este deznodământul poveştii, care este secretul pe care prietena ei a vrut să i-l spună înainte de dispariţie, dar nu a mai avut curaj. La terminarea cărţii, am rămas cu senzaţia că i-a lipsit ceva ca să fie cu adevărat memorabilă şi, din acest motiv, nu i-am dat toate cele 5 steluţe, dar a fost o lectură plăcută şi antrenantă.

Aceasta nu este „încă o carte despre Holocaust” care mizează pe o reacție emoțională din partea cititorului, deși autorul a stat trei ani în lagărul de la Auschwitz și a scris volumul de faţă în urma acelei experiențe, ci este mai degrabă o radiografie a schimbărilor psihologice prin care au trecut prizonierii de la intrarea în lagăr și până la reintegrarea și dezamăgirile de după întoarcerea acasă. Este o analiză a tuturor manifestărilor care par anormale în condiții obișnuite de viață, dar care sunt firești în condiții excepționale, o analiză atât a prizonierului care găsește un sens în ceea ce i se întâmplă și suportă cu demnitate cât și o analiză a prizonierului care își pierde speranța și curajul și se dezumanizează.

Acest roman are ritmul unei după-amiezi leneșe și toride de vară dintr-un sat brazilian cu drum prăfuit și plantații de cafea uitate în paragină, unde singurele sunete care se aud sunt cele ale păsărilor de curte, care cântă zi de zi aceeași litanie. Treptat, lin, fără grabă, ne este dezvăluită povestea a două surori a căror destin este deviat de un secret care le va urmări întreaga viață... două surori, atât de diferite - una dintre ele frumoasă ca o pictură de Whistler (Simfonie în alb numărul 1, după care este numită și cartea), rebelă și de nestăpânit și cealaltă cuminte, supusă, adorabilă - și, totuși, la fel de mult marcate de acest eveniment care le schimbă fundamental perspectiva asupra vieții.

Această carte mi-a dat un impuls să încep să îmi notez câteva citate, ceea ce până la urmă înseamnă că şi-a atins scopul, pentru că orice gest care te aduce mai aproape de ceea ce îţi propui sau îţi revitalizează entuziasmul care are în mod firesc şi momente de cădere, este binevenit. Mi-a plăcut tonul destul de modest al autorului, care în mod vădit este un om credincios, iar în carte face referire destul de des la voinţa divină şi, de asemenea, face trimiteri la fragmente din Biblie (nu au fost deranjante pentru mine, deşi nu sunt un creştin practicant, pentru că nu sunt inserate ca propovăduire, ci curg natural în discursul unui om care crede şi practică aşa ceva). De asemenea, mi-a plăcut faptul că acesta nu vede succesul ca pe un scop în sine, ci ca pe un beneficiu care vine firesc în urma atingerii unui scop mult mai important decât banii sau puterea şi care aduce după sine un anumit grad de responsabilitate.

Tracy Chevalier este una dintre autoarele mele preferate de romane de atmosferă.

Este o carte poliţistă foarte faină, prima dintr-o serie excepţională (Fjallbacka) - vă spuns precis, pentru că nu m-am putut opri până nu le-am citit pe toate. Te prinde acţiunea, te ataşezi de personajele care apar pe tot parcursul seriei şi care, în paralel cu rezolvarea crimelor, au o viaţă personală tumultoasă şi se confruntă cu propriile drame.

Pe mine această carte m-a făcut să înțeleg că există mai multe forme de exprimare a iubirii și că uneori faptul că celălalt nu se manifestă la fel ca tine, nu înseamă că te iubește mai puțin, ci e ca și cum ați fi pe frecvențe diferite. Dacă tu te folosești de cuvinte să spui că iubești, altcineva se poate folosi de gesturi sau îți comunică ce simte făcând anumite lucruri pentru tine.

O carte foarte frumos scrisă, cu un subiect pe nedrept considerat mai puţin interesant decat Holocaustul, şi anume Marea Epurare, adică eliminarea din Uniunea Sovietică a tuturor acelor "elemente" care ar fi putut reprezenta un pericol cât de mic pentru dictatura lui Stalin, ceea ce a presupus măsuri ca arestul la domiciliu, deportarea sau execuţia celor vizaţi.

Nu am citit multă vreme Stephen King dintr-o prejudecată - aveam impresia că toate cărțile de acest gen au multă acțiune și prea puțină substanță. Când, în urma recomandărilor unor oameni dragi, am cedat și i-am dat o șansă, am regretat doar că nu am făcut-o mai devreme. În afară de modul în care te prinde acțiunea cărții, care e un horror moderat (nu te ține treaz noaptea de frică), Stephen King are un fel de a contura personajele extraordinar, îți trasează felul de a fi și de a simți al protagonistului la fel de clar precum vezi fiecare mușchi și tendon de sub piele când privești o sculptură genială. Pur și simplu savurezi cartea asta, atât este de bine scrisă încât e un deliciu de la cap la coadă.

Cele cinci steluțe sunt acordate de către fetița mea de 7 ani, pentru care aceasta a fost prima carte citită în întregime singură și din proprie inițiativă. Cartea prezintă o poveste atractivă despre două fetițe prietene, are scris mare și multe ilustrații și este perfectă ca primă lectură pentru copiii care învață să citească. Faptul că nu are mult text pe pagină îi face să se simtă foarte mândri de ei înșiși că pot avansa repede cu lectura și să arate că au progresat în materie de citit. Ne-a devenit tare dragă această carte amândurora. :)

Este exact genul de carte pe care o citește cu plăcere un introvertit în sensul că nu e genul clasic de literatură motivațională cu multe cuvinte și conținut puțin, ci este foarte bine documentată științific, argumentată și la obiect.

Scrisă într-un stil milităresc, succint și la obiect, aceasta este una dintre puținele cărți motivaționale care mi-au plăcut și pe care le-am citit până la sfârșit fără efort.

Este exact genul de carte pe care o citește cu plăcere un introvertit în sensul că nu e genul clasic de literatură motivațională cu multe cuvinte și conținut puțin, ci este foarte bine documentată științific, argumentată și la obiect.

Mărturisesc faptul că am început să citesc cartea atrasă fiind doar de titlu, fără să știu care este cuprinsul ei. Când mi-am dat seama că subiectul nu era unul preferat de mine, și anume o biografie a unui artist, mai exact a lui Michelangelo Buonarroti, întinsă pe aproximativ o mie de pagini, era prea târziu, deja mă subjugase. Nu aș fi crezut că o să citesc pe nerăsuflate o carte despre dragostea lui Michelangelo pentru sculptură, venerația cu care atingea marmura, felul în care se manifestă geniul creator și modul în care îți stăpânește viața. Poate a ajutat și faptul că pentru mine cartea a fost revelatoare în ceea ce privește timpul și locul în care a trăit, atmosfera epocii renascentiste și greutățile cu care s-au confruntat artiștii acelor vremuri. Cu siguranță, ulterior, am privit altfel operele lui Michelangelo, în special Pieta, care și-a câștigat un loc aparte în sufletul meu, poate și datorită acestei cărți. Fiecare dintre aceste o mie de pagini merită citită.

Mi-a plăcut mai mult "Grădina uitată" a aceleiași autoare. Și aceasta este o carte potrivită atunci când nu aveți chef de mari filosofii, ci vreți să citiți ceva ușor, dar pe mine m-a mai pierdut uneori cu prea multe descrieri și tărăgănarea acțiunii. "Grădina uitată" mi s-a părut mai captivantă, m-a ținut curioasă până la final. Per ansamblu, însă, e o carte plăcută, relaxantă.

Aceasta este una dintre cărțile de care m-am îndrăgostit. Îmi place foarte mult îmbinarea de magie, religie, misticism, superstiție... granițele dintre ele sunt atât de fine și uneori (sau mai degrabă deseori) nu mai știi unde începe una și unde se termină cealaltă. În perioada Inchiziției, tot ce nu era înțeles, era considerat ca fiind lucru diavolesc și trebuia înlăturat sau exorcizat. Dar atunci când trăiești o dragoste pentru o ființă umană mult mai mare decât cea pentru divinitate, care te mistuie, te obsedează, te transformă? Este permisă o astfel de iubire în această lume, în aceste timpuri?

Pentru că am citit-o în adolescență și m-am regăsit foarte mult în ea la momentul respectiv, îi dau cărții 5 stele. Mie mi s-a părut o carte de o sinceritate șocantă, este un gen total opus cărților de tip telenovelă scrisă, unde se dramatizează foarte mult niște lucruri banale și personajele bune au parte de un sfârșit fericit al poveștii. Aici, dimpotrivă, personajele sunt puse în situații de viață foarte dificile, și exact ca în realitate, unii reușesc să facă față durerii și pierderii, iar alții nu sunt suficient de puternici și se pierd pe ei în tăvălugul emoțiilor. Nu există personaje pozitive și personaje negative, ci oameni care trec prin experiențe frumoase sau dificile, fiecare trăindu-le în felul său. Am rămas după terminarea romanului cu acea senzație că îmi va lipsi, că m-am atașat de personaje, așa cum se întâmplă cu cărțile bune, așa că o recomand.

Aș spune că este o carte foarte potrivită pentru vacanță: este genul de roman ușor de citit, fără mari dileme existențiale, scris într-un stil plăcut și cu o intrigă care te prinde și te forțează să lași deoparte tot ce ai de făcut ca să vezi unde duce firul poveștii. Dacă vă plac acele cărți în care sunt alternate mai multe planuri - trecutul și prezentul, în care un personaj își caută rădăcinile și vrea să dezlege niște mistere care planează asupra strămoșilor lui, dacă credeți în legăturile indestructibile dintre noi și cei de același sânge, o să vă placă. Are tot ce-i trebuie ca să fie o poveste reușită: mister, suspans, poveste de iubire.

Cel mai mult mi-a plăcut stilul în care este scrisă cartea, care curge ca o poveste. Detaliile sunt redate cu atâta finețe, încât parcă ai avea un tablou în față, care ți se dezvăluie printr-o pereche de ochi inocenți, care parcă abia descoperă lumea.

Până să citesc această carte, nu am știut că se poate scrie atât de frumos. Este genul de carte la care savurezi fiecare frază, care te pune pe gânduri și te subjugă prin măiestria cu care sunt folosite cuvintele.

Așa cum scrie și pe coperta a patra, este vorba despre un roman îndrăzneț, dar în sensul că nu este deloc o carte ușor de digerat. Nu am citit niciodată o carte atât de apăsătoare, care să redea atât de bine felul în care trăiește un om care a avut o copilărie plină de zbucium, cu relații complicate cu părinții, sfâșiat între adorație și ură față de aceștia. Nu am simțit niciodată atât de mult dorința ca finalul unei cărți să fie unul plin de speranță, în care protagonista să învețe ce înseamnă bucuria de a trăi, pasiunea. Dacă mi s-a îndeplinit dorința sau nu, trebuie să aflați singuri :).

Este unul dintre puținele volume pe care mi-am propus să le recitesc cândva şi aceasta este cea mai mare laudă pe care o pot aduce unei cărți. Este genul acela de literatură rusă clasică, în care timpul curge altfel decât în zilele noastre, pentru care trebuie să ai răbdare şi o stare anume pentru că este o lectură care te poartă spre interiorul tău, te face să îți pui întrebări şi să afli răspunsuri despre tine: "cuvântul scris pune în ordine lumea".

Este o carte bună; dacă este prima carte despre Holocaust pe care o citiţi, probabil veţi fi foarte impresionaţi. Este adevărat că punctează destul de multe dintre atrocităţile pe care le-au suportat evreii în acea perioadă, dar este doar puţin prea comercială pentru gustul meu. Daca vă interesează subiectul, citiţi-o pe aceasta şi apoi mai căutaţi, sunt şi altele mai complexe, care ar merita citite, e un capitol al istoriei despre care nu putem citi "prea mult". Prin urmare, i-aş da 5 stele daca e prima carte citită pe subiect sau dacă vă interesează mai mult o poveste de dragoste plină de obstacole de netrecut şi doar 4 stele dacă stiţi destul de multe despre ce s-a întamplat atunci din punct de vedere istoric - e posibil să păţiti ca mine şi să nu puteţi empatiza până la capăt cu personajul principal. Oricum ar fi, nu pierdeţi dacă o citiţi.

Un roman istoric foarte fain, uşor de urmărit şi plăcut de citit. Respectă realitatea istorică, dar adaugă acestor personaje îndepartate şi misterioase o aură de romantism, le atribuie nişte trăiri care le aduc mai aproape de noi cei care traim într-o epoca şi într-o lume atât de diferite. Povestea de dragoste a lui Anne Boleyn cu regele Henric al VIII lea este binecunoscută, dar prin această carte avem ocazia de a vedea lucrurile din alt unghi, şi anume prin ochii surorii acesteia, care a fost înaintea ei amanta regelui. Romanul este plin de intrigi, vedem cum fetele tinere din familiile de nobili sunt folosite ca monede de schimb pentru a îmbunătăţi poziţia clanului, pentru a căpăta putere şi diferite privilegii. Nimeni nu ţine cont de sentimentele lor, de iubirile, sau dimpotrivă, de aversiunile lor, este o lume în care o femeie nu deţine niciun bun şi nu poate lua nicio decizie, nici măcar în ceea ce priveşte propria-i persoană. Şi totuşi, se naşte îndoiala: oare femeile conduc din umbră totul prin inteligenţă, farmec şi subtilitate sau puterea este întotdeauna în mâinile bărbaţilor şi ingeniozitatea feminină este doar o iluzie?