La jumatatea secolului al XVI-lea, un pasa da porunca sa se ridice un pod peste Drina, riul care strabate oraselul bosniac Visegrad. Asa incepe istoria – cu pietre albe aduse de departe si cu munca zdrobitoare. Pina la Primul Razboi Mondial, podul acesta, facut din unsprezece arcade mladioase, e martorul tuturor schimbarilor, suferintelor si tulburarilor care trec peste locuitori: stapinirile se duc una dupa alta, scotind din radacini o parte din obiceiurile oamenilor si punind altele in loc, generatiile cele noi isi amintesc din ce in ce mai sters cum era traiul celor vechi, batrini si tineri, crestini, musulmani si evrei se intilnesc pe pod si privesc cum le trece viata, mai molcom ori mai aprig. Podul e martorul istoriei: si al celei mari, cu razboaie, anexari, mariri si decaderi de imperii, si al celei mici, cu drame si neintelegeri omenesti, impacari cu soarta si fericiri marunte. Salutat drept un „Tolstoi iugoslav”, Ivo Andric face in E un pod pe Drina... ceva mai mult decit o sobra fresca istorica: aceasta e insotita de o fermecatoare placere, aproape orientala, a povestirii, dar si de crude reprezentari literare pentru ceea ce se numeste „mersul inainte al istoriei” – implacabil si, de cele mai multe ori, nedrept.