Memoriile escrocului roman George Manolescu - unul dintre modelele lui Felix Krull -, traduse in germana in 1905 de Paul Langenscheidt, au devenit sursa de inspiratie pentru mai multi scriitori si subiect pentru cercetari psihologice sau criminologice. In romanul de fata, figura acestui escroc simpatic se combina subtil cu protagonisti din marea literatura universala si cu personaje din viata lui Thomas Mann.

Escrocul international Felix Krull isi scrie, la patruzeci de ani, memoriile. O poveste captivanta despre furturi, amor, inselaciuni si aventuri prin hoteluri luxoase ale Europei. Departe de a fi insa un vulgar raufacator, Felix face parte din categoria alesilor thomasmannieni, are har. Placut la infatisare, visator si cuviincios, cu voce frumoasa si o retorica fara cusur, el vorbeste o multime de limbi straine si are un talent actoricesc innascut. Mai presus de orice insa, Felix are capacitatea aproape supranaturala de a convinge si a invarti pe degete pe oricine, chiar si pe cititorii lui de azi. Scrisa la inceputul si la sfarsitul carierei lui Thomas Mann, intre 1910-1913 si 1951-1954, cartea a ramas neterminata, ceea ce nu-i stirbeste cu nimic savoarea. In ultima parte, la proces, escrocul ar fi urmat sa-i convinga pe jurati de nevinovatia lui. Le ramane cititorilor, pe langa bucuria lecturii, si aceea a ghicirii verdictului. - Ioana PARVULESCU

Inspirandu-se din volumul de memorii Ein Furst der Diebe (Un print al hotilor) de George Manolescu, un bestseller din primele decenii ale secolului XX in Germania, Thomas Mann scrie, in Marturisirile escrocului Felix Krull, o autobiografie fictionala, in care traditia clasica a bildungsromanului se contopeste fericit cu picarescul. Cartea prinde contur in tineretea scriitorului, este apoi abandonata, pentru a fi reluata dupa aproape patru decenii. "Prima parte a memoriilor" apare in 1954, cu un an inainte de sfarsitul vietii autorului, iar in arhiva Thomas Mann raman planurile de continuare a aventurilor lui Felix: seducatorul protagonist nascut langa Mainz, plecat sa-si caute norocul la Paris si deja la el acasa in cercurile selecte ale Lisabonei, urma sa faca inconjurul lumii, scriindu-si memoriile la sfarsitul carierei sale extraordinare.

Fragment din ebook:

"Pe cand iau condeiul, ca, in deplina tihna si singuratate - sanatos de altfel, desi obosit, foarte obosit (astfel ca nu voi putea inainta decat in etape mici si cu dese ragazuri), pe cand ma pregatesc, asadar, sa-mi incredintez marturisirile hartiei rabdatoare, cu scrisul curat si placut care imi este caracteristic, ma cuprinde indoiala fugara daca, tinand seama de educatie si scoala, sunt capabil de o asemenea incerta indeletnicire. Dar, fiindca  tot ceea ce am de impartasit se compune din experientele, ratacirile si pasiunile mele cele mai personale si mai nemijlocite si deci imi stapanesc perfect materialul, aceasta indoiala s-ar putea referi, cel mult, la echilibrul si la tinuta de care dispun in exprimare, iar in astfel de lucruri, studiile regulate si incheiate cu bine nu sunt, dupa parerea mea, nici pe de parte atat de hotaratoare pe cat sunt talentul innascut si o buna-crestere. De cea din urma nu am dus lipsa, pentru ca ma trag dintr-o distinsa, desi usuratica, familie burgheza; timp de mai multe luni, sora mea, Olympia, si cu mine ne-am aflat sub supravegherea unei domnisoare din Vevey care apoi, de buna seama, cand a aparut o situatie de rivalitate feminina intre ea si mama - si anume cu privire la tata - a trebuit sa se retraga; nasul meu, Schimmelpreester, cu care ma aflam in relatii foarte apropiate, era un artist mult apreciat, caruia toata lumea din orasel ii spunea "domnul profesor", cu toate ca acest titlu frumos, atat de dorit, poate ca nici macar nu i-a fost acordat din oficiu; si tata care, desi scund si gras, poseda mult farmec personal si punea intotdeauna pret pe o exprimare ingrijita si limpede."