Cuvant la cuvintele ce vor urma

De foarte multa vreme am primit de la Dumnezeu un dar pentru care trebuie, mereu si mereu, sa-I multumesc: rabdarea ascultatorilor mei. si aceasta carte, alcatuita din conferintele tinute la Brasov, orasul fata de care spiritual si misionar am mari datorii neplatite pentru copilaria si adolescenta minunata pe care mi le-au ingaduit, dinaintea tinerilor si mai putin tinerilor mei prieteni in Hristos, este o carte crescuta din rabdarea lor. Obosit de zgomotul din jur, ranit nu de putine ori de neputinta de a oferi raspunsurile de care prietenii au  nevoie, atins de scenarita multora dintre criticii mei, rabdatorii mei umplu sala, ma obliga discret cu dragostea lor la dragostea rostirii mele. si adevarul acesta este. Ma bucura enorm prezenta lor, raspunsul lor de a fi impreuna.

Sunt concentrate in paginile cartii pe care va invit sa o rasfoiti macar, trei conferinte a caror oralitate m-am straduit sa o atenuez pentru a nu mai supara pe nimeni. Am remarcat ca aceste carti, pe care multi dintre colegii mei le incadreaza la maculatura, bucura pe acei care nu accepta ingradirea teologiei doar la preocupari academice. Multe din intrebarile puse din sala, unele fara nicio legatura cu subiectul tratat, arata ca, dincolo de emisia unei teologii subtiate de permanenta prelucrare a teologiei pre-existente, ca text si pretext pastoral, poporul are nevoie de mangaiere, in sensul apostolic al propovaduirii. Ca Dumnezeul cel Viu ne obliga sa descoperim acele parghii ale propovaduirii catehumenale, de alfabetizare asupra unor teme importante, in primul rand, pentru popor. Care de foarte multe ori nu contin preocuparile teologiei metodice, academice, scolastice. Devine tot mai greu sa parcurgi centrele universitare ale tarii, sa comunici cu pruncii academici ai marilor orase, daca nu le intelegi foamea dupa dragostea smerita, fara  ifose, dupa disponibilitatea de a sta cu ei, de a raspunde la of-urile lor, unele puerile, poate, dar arzatoare pentru mantuirea lor. Oamenii viitorului Bisericii si Neamului sunt fragili si dornici de bucurii duhovnicesti, care sa le stearga din grimasa de greata pe care cursurile false ori falsa vocatie profesorala a multora dintre cei care le vorbesc trei, patru ani, care-i examineaza la examene fara nicio finalitate in meseria lor viitoare, le-o aduce pe chipul adolescentei lor studioase. Personal cred, ca preot si universitar, ca facem extrem de putin pentru valorificarea tineretii lor in Biserica, in viata universitara vocationala. Uneori pare ca ne e frica de ei si de judecata lor. Uneori mi-e teama ca-i judec prea aspru, laolalta  cu toti ceilalti.

De cele mai multe ori am constiinta unui zambet larg. M-am descoperit prea teatral, ori bufon, ca sa citez din mai marii teologiei blogg-iste (noua forma a delatiunii anonime!). si cred sincer ca va veni o vreme cand va trebui sa ma maturizez, pentru a evita hohotele de ras care, de foarte multe ori, le starnesc in salile de conferinte. Dar voi mai fi eu, voi mai simti aceeasi implinire duhovniceasca si pedagogica? Sau ma voi aseza pe piedestalul pe care l-am recuzat din plin, al suficientei, al mediocrizarii mesajului de dragul unei politici pastorale scortoase si fara rezonanta in cutia toracica a tinerilor mei confrati, alergatori de cursa lunga pe cararile mantuirii? Mi-e teama ca prea adesea sufocam vivacitatea vestirii in emfaze ieftine, acreditate drept duhovnicesti. De aceea imi prinde teribil de bine rabdarea prietenilor mei tineri, ascultatorilor mei. Zambetul larg pe care incerc sa-l transmit tine de dorinta mea simpla si fireasca de a-i tine aproape de Taina Bisericii si Ortodoxiei pe seama libertatii, darul cel mai de pret al tineretii.

Dinaintea valului de sinucideri si alcoolizari, de prostitutie datorate liberalizarii moralei din caminele studentesti, dinaintea liberalizarii moralei drogului si falsificarii sistemului de valori din notarea muncii intelectuale a studentului, raspunsul Bisericii nu poate fi aglutinarea unor datorii in plus, inconsecvente si incongruente, ci limpezirea unei marturii vii, maleabila in formele sale exterioare, tocmai pentru a nu fragmenta in interiorul si asa fragil si ranit al tanarului. Daca Hristos Domnul devine doar un stereotip lipsit de chemarea la viata vesnica, daca a fi membru ASCOR inseamna doar a te sectariza de colegii tai, care nu-L cunosc, dar cauta infometati pe Dumnezeu, daca morala crestina crezi ca nu izvoraste decat dintr-o experienta izolata, daca esti convins ca a marturisi pe Hristos inseamna a insulariza prezenta Lui, fara a fi convins de universalitatea mesajului Sau, sunt sigur ca te voi dezamagi.

Cautand sa limpezeasca aspecte ale vietii in Hristos, cu speciala privire la cresterea duhovniceasca  a calugarului,  Sfantul Nil Sorski consemna: „Am scris ca sa-mi aduc mie insumi aminte, totusi, nu ca un plinitor cu lucrul: eu, nepasatorul si lenesul, niciodata nu am facut un lucru bun, ci desert am fost atat duhovniceste, cat si trupeste, neavand vreo virtute, si am fost ca un rob cumparat al patimilor ce nu se cad, in toate fiind lor supus…”[1].  Cum as putea crede despre mine mai mult?

Am consemnat dar aceste conferinte din dorinta de a nu uita de rabdarea ascultatorilor mei dragi. Din dorinta de a fi mereu alaturi de ei. Cu tot dragul unei iubiri care ne uneste si ne urneste din indiferenta din jur. si din cea de jur-imprejur.

Pr. Constantin Necula