Dupa romanul Ziua opricinicului, Sorokin marturisea intr-un interviu acordat revistei germane Spiegel: „Bineinteles ca e un roman despre prezent, iar el nu poate fi descris decat cu mijloacele satirei; inca traim intr-un stat ale carui fundamente au fost create de Ivan cel Groaznic.“

Kremlinul de zahar nu face exceptie de la programul lui Sorokin, o distopie din care nu lipsesc nici satira, nici parodicul si nici disponibilitatea nestapanita a autorului pentru experiment stilistic si creativitate la nivelul limbajului. Sorokin nu lucreaza cu jumatati de masura, obscenul si grotescul fac, de asemenea, parte din arsenalul sau, sarjand si scuturand realitatile tulburi ale prezentului — fie ele camuflate sub straturi multiple de virtuoase procedee literare. In Kremlinul de zahar, violenta este fapt divers, cultura pare sa se stinga de bunavoie, iar elita si, deopotriva, poporul se bucura de libera circulatie si de raspandirea cocainei.