Istoricii cerceteaza arhivele cu documente, uneori cutremuratoare, privind faptele, indurarile, osandele si izbandele acestora. Salvarea de la uitare poate fi facuta o data de catre cercetatori: metodic, stiintific, argumentat; dar mai exista o cale de a reinvia, de a recrea, de a recupera, de a reda lumii de azi masura invataturii invataturilor: calea regala a literaturii, care, in acest caz, nu mai e o minciuna frumoasa, cum s-a spus, ci o posibilitate de a „deschide” portile unui taram fascinant spre pomenire si aducere aminte, spre zidirea in suflet a statuilor acestor eroi altfel uitati pentru marele public.

     Astfel, trec intr-un alai impresionant prin fata noastra „povesti” seducatoare despre viata misterioasa a voievodului Miron Barnovschi si a zidirilor Mariei-Sale, in scurta dar „bogata” domnie a sa in Moldova.

    Fragment:

 

    “Hoardele tatarasti din Bugeac, aflate sub carmuirea hanului Mehmed Ghirai, nu au avut rabdare sa se ridica omatul si s-au bulucit mai devreme ca de obicei in prada, pustiind, parjolind si jefuind tot ce gaseau in cale, patrunzand adanc in pamanturile Poloniei, pana in cele mai departate sate si targuri lesesti, pornind in robie mulţime mare de ruteni, galiţeni, podoleni si de alte neamuri, carduri de oi si cirezi de vite.

    Oastea leseasca, in frunte cu vestitul hatman Koniecpolski, a reusit cu greu sa-i infranga pe pagani si sa-i puna pe fuga.

    Dar pe cand la Harlau, moldovenii il petreceau pe Radu Voda Mihnea pe ultimul drum si il ridicau in Scaunul Ţarii pe noul voievod Miron Barnovschi Moghila, ceambururile de tatari, din Cram, de vreo patruzeci de mii de cavaleri ai pustiei, aflaţi sub carmuirea neinfricatului Galga sultan, au trecut cu cruzime, prin foc si sabie, regatul lui Sigismund al III-lea Wassa, lovind naprasnic Livovul si nazuind cu indrazneala spre Cracovia.

    Cinci zile de lupte inversunate le-au trebuit polonilor sa se izbaveasca de tatari, impingandu-i, anevoie spre hotarele de jos.

    Batuţi si lipsiţi de prada, nogaii au trecut Nistrul, si cu tot prietesugul ce aveau capeteniile paganilor cu fostul mare hatman Miron Barnovschi, tatarii s-au abatut maniosi asupra pamanturilor Moldovei, ajungand, fara oprelisti, pana aproape de Iasi, aducand cu ei si un pretendent la domnie.

    Cu daruri multe si bogate, Miron-Voda izbuteste, in cele din urma, sa potoleasca furia navalitotilor si sa le abata gandul „de la ce gatise asupra ţarii", amintindu-le de vechile legaminte si prietenii, cruţand mosia ţarii de pagube si stricaciuni, „fara ce a fost de hrana cailor".

    La 28 februarie 1626 o numeroasa solie turceasca, avandu-i in frunte pe Bekir aga si pe imbrohorul sultanului, cu insemnele domniei, a poposit in stravechea cetate a Harlaului.”