Orice carte noua modifica imaginea autorului, chiar daca el este o veche cunostinta – cum este pentru mine Dinu Kivu. De altfel acesta este si rolul unei carti: sa prinda noile riduri ale autorului. Daca un nou rid este si o noua idee, cartea si-a implinit destinul. Cred ca prezenta carte are foarte multe si benefice riduri. Aceasta carte modifica substantial imaginea mea, oricum aburita, despre Dinu Kivu. Il credeam un foiletonist, un jurnalist, un scriitor mai degraba descriptor al clipei, dar el avea o gena de universitar. Mi-a facut o mare surpriza studiul despre realitate si conventie in Poetica lui Aristotel, din acest volum, de o coerenta impecabila. Era chiar o atitudine indrazneata in epoca de glorie a realismului socialist sa incerce sa demonstreze ca Aristotel gresea absolutizand teoria artei ca imitatie a realitatii. Nu spune nici ca arta poate fi o deformare a realitatii pana la confuzie, ci introduce, cu prudenta, un termen din teatru, anume conventia, care ascunde totul fara a salva nimic, pentru ca, intr-adevar, arta este conventionala dar niciodata realista. Cred ca amprenta lui Dinu Kivu nu este a teoreticianului sau a istoricului, ci a polemistului temut care te copleseste prin argumente culturale. Aici, paginile ce se refera la vechi si uitate spectacole sunt pline de viata prin spectacolul comparatist pe care il interpreteaza criticul.