Rugaciune pentru Cernobil
Una dintre sursele mele cele mai valoroase si fascinante de inspiratie a fost cartea Svetlanei Aleksievici Rugaciune pentru Cernobil. O lectura absolut esentiala si cutremuratoare. Este evident de ce Svetlana Aleksievici a primit Premiul Nobel. - Craig Mazin, creatorul serialului Cernobil, disponibil pe HBO GO, peste 8 milioane de vizualizari
In 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobil. Flacarile au aprins cerul, iar radiatiile rezultate au contaminat pamantul si au otravit oamenii vreme de ani intregi. In timp ce autoritatile sovietice au incercat sa musamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai multi ani adunand marturii de la supravietuitori - fosti muncitori la centrala, oameni de stiinta, medici, soldati, pompieri, stramutati, vaduve, orfani -, ale caror voci compun o istorie orala marcata de frica, furie si incertitudine, dar si de umor negru si iubire. Cronica a trecutului si avertisment pentru viitor, Rugaciune pentru Cernobil este o carte cruciala care, datorita fortei emotionale si onestitatii sale, lasa o amintire de nesters in mintea cititorului.
Rugaciune pentru Cernobil este o reeditare a cartii Dezastrul de la Cernobil (aparuta le editura Corint in anul 2015) de Svetlana Aleksievici.
O istorie orala emotionanta in care atitudinea generala fatalista si curajul stoic sunt dublate de un umor incredibil de negru... Rezultatul este radiografie de neuitat a sufletului rus. - Publishers Weekly
Una dintre cartile cele mai pline de compasiune si mai terifiante pe care le-am citit vreodata. - Observer
"In primele zile, principala intrebare era legata de vinovatul pentru tragedia care se produsese. Aveam nevoie de un vinovat...
Apoi, cand am aflat mai mult, am inceput sa ne gandim la ce sa facem. Cum sa ne salvam? Acum, dupa ce ne-am impacat cu gandul ca nu e vorba de un an sau de doi, ci de multe generatii, am inceput sa privim inapoi, putin cate putin, pagina cu pagina...
S-a intamplat in noaptea de vineri spre sambata dimineata, nimeni nu banuia nimic. L-am trimis pe baiat la scoala, sotul s-a dus la frizerie. Pregateam masa de pranz. Sotul s-a intors repede si a spus: «La centrala nucleara a avut loc un incendiu. Ordin: sa nu inchidem radioul». Am uitat sa spun ca locuiam la Pripiat, in apropierea reactorului. Am si acum in fata ochilor vapaia de un liliachiu intens, in care reactorul parca stralucea. O culoare incredibila. Nu era un incendiu obisnuit, era un fel de aurora boreala. Daca e sa uit de restul, era foarte frumos. Nu am vazut ceva asemanator in vreun film, nu pot sa compar cu nimic ceea ce am vazut. Seara, oamenii se inghesuiau in balcoane - care nu avea, se ducea la prieteni, la cunoscuti. Noi stam la etajul opt, avem vizibilitate buna. In linie dreapta sunt trei kilometri. Am scos copiii, i-am ridicat in brate: «Uite! Tine mine!» Si oamenii acestia care lucrau la reactor, ingineri, muncitori, erau si profesori de fizica, stateau in praful negru... Discutau. Respirau. Admirau. Unii veneau cu masinile de la zeci de kilometri, cu bicicletele, ca sa se uite. Nu stiam ca moartea poate sa fie asa de frumoasa. Dar nu as spune ca nu avea nici un fel de miros. Nu era un miros de primavara sau de toamna, ci de cu totul altceva, si nici miros de pamant... Nu... Ma manca in gat, ochii imi lacrimau... Nu am dormit toata noaptea si am auzit cum umblau deasupra vecinii, nici ei nu aveau somn. Tot trageau ceva, bocaneau, poate ca impachetau lucruri. Lipeau ferestrele. Am luat ceva pentru durerea de cap. Dimineata, cand s-a luminat, m-am uitat in jur si am simtit pe loc ca ceva nu era in ordine, ca ceva se schimbase. La ora opt dimineata, pe strazi mergeau deja militari cu masti de gaz. Cand am vazut pe strazile orasului atatia soldati si tehnica militara, nu ne-am speriat, dimpotriva, ne-am linistit. Din moment ce armata ne-a venit in ajutor, totul o sa fie in ordine. Nu aveam nici o idee ca si atomul pasnic omoara.... Ca tot orasul putea sa nu se mai trezeasca in noaptea aceea... Afara cineva radea, se auzea muzica...
Dupa-amiaza la radio au inceput sa anunte ca oamenii sa se pregateasca de evacuare: o sa fie dusi de aici pentru trei zile, o sa spele, o sa verifice. Parca aud si acum vocea crainicului: «Evacuare in satele apropiate!», «Sa nu se ia animalele domestice!»"
PRP: 49.90 Lei

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
37.42Lei
37.42Lei
49.90 LeiPrimesti 37 puncte
In stoc
Descrierea produsului
Una dintre sursele mele cele mai valoroase si fascinante de inspiratie a fost cartea Svetlanei Aleksievici Rugaciune pentru Cernobil. O lectura absolut esentiala si cutremuratoare. Este evident de ce Svetlana Aleksievici a primit Premiul Nobel. - Craig Mazin, creatorul serialului Cernobil, disponibil pe HBO GO, peste 8 milioane de vizualizari
In 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobil. Flacarile au aprins cerul, iar radiatiile rezultate au contaminat pamantul si au otravit oamenii vreme de ani intregi. In timp ce autoritatile sovietice au incercat sa musamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai multi ani adunand marturii de la supravietuitori - fosti muncitori la centrala, oameni de stiinta, medici, soldati, pompieri, stramutati, vaduve, orfani -, ale caror voci compun o istorie orala marcata de frica, furie si incertitudine, dar si de umor negru si iubire. Cronica a trecutului si avertisment pentru viitor, Rugaciune pentru Cernobil este o carte cruciala care, datorita fortei emotionale si onestitatii sale, lasa o amintire de nesters in mintea cititorului.
Rugaciune pentru Cernobil este o reeditare a cartii Dezastrul de la Cernobil (aparuta le editura Corint in anul 2015) de Svetlana Aleksievici.
O istorie orala emotionanta in care atitudinea generala fatalista si curajul stoic sunt dublate de un umor incredibil de negru... Rezultatul este radiografie de neuitat a sufletului rus. - Publishers Weekly
Una dintre cartile cele mai pline de compasiune si mai terifiante pe care le-am citit vreodata. - Observer
"In primele zile, principala intrebare era legata de vinovatul pentru tragedia care se produsese. Aveam nevoie de un vinovat...
Apoi, cand am aflat mai mult, am inceput sa ne gandim la ce sa facem. Cum sa ne salvam? Acum, dupa ce ne-am impacat cu gandul ca nu e vorba de un an sau de doi, ci de multe generatii, am inceput sa privim inapoi, putin cate putin, pagina cu pagina...
S-a intamplat in noaptea de vineri spre sambata dimineata, nimeni nu banuia nimic. L-am trimis pe baiat la scoala, sotul s-a dus la frizerie. Pregateam masa de pranz. Sotul s-a intors repede si a spus: «La centrala nucleara a avut loc un incendiu. Ordin: sa nu inchidem radioul». Am uitat sa spun ca locuiam la Pripiat, in apropierea reactorului. Am si acum in fata ochilor vapaia de un liliachiu intens, in care reactorul parca stralucea. O culoare incredibila. Nu era un incendiu obisnuit, era un fel de aurora boreala. Daca e sa uit de restul, era foarte frumos. Nu am vazut ceva asemanator in vreun film, nu pot sa compar cu nimic ceea ce am vazut. Seara, oamenii se inghesuiau in balcoane - care nu avea, se ducea la prieteni, la cunoscuti. Noi stam la etajul opt, avem vizibilitate buna. In linie dreapta sunt trei kilometri. Am scos copiii, i-am ridicat in brate: «Uite! Tine mine!» Si oamenii acestia care lucrau la reactor, ingineri, muncitori, erau si profesori de fizica, stateau in praful negru... Discutau. Respirau. Admirau. Unii veneau cu masinile de la zeci de kilometri, cu bicicletele, ca sa se uite. Nu stiam ca moartea poate sa fie asa de frumoasa. Dar nu as spune ca nu avea nici un fel de miros. Nu era un miros de primavara sau de toamna, ci de cu totul altceva, si nici miros de pamant... Nu... Ma manca in gat, ochii imi lacrimau... Nu am dormit toata noaptea si am auzit cum umblau deasupra vecinii, nici ei nu aveau somn. Tot trageau ceva, bocaneau, poate ca impachetau lucruri. Lipeau ferestrele. Am luat ceva pentru durerea de cap. Dimineata, cand s-a luminat, m-am uitat in jur si am simtit pe loc ca ceva nu era in ordine, ca ceva se schimbase. La ora opt dimineata, pe strazi mergeau deja militari cu masti de gaz. Cand am vazut pe strazile orasului atatia soldati si tehnica militara, nu ne-am speriat, dimpotriva, ne-am linistit. Din moment ce armata ne-a venit in ajutor, totul o sa fie in ordine. Nu aveam nici o idee ca si atomul pasnic omoara.... Ca tot orasul putea sa nu se mai trezeasca in noaptea aceea... Afara cineva radea, se auzea muzica...
Dupa-amiaza la radio au inceput sa anunte ca oamenii sa se pregateasca de evacuare: o sa fie dusi de aici pentru trei zile, o sa spele, o sa verifice. Parca aud si acum vocea crainicului: «Evacuare in satele apropiate!», «Sa nu se ia animalele domestice!»"
Detaliile produsului
- Categoria: Literatura Universala
- Traducator: Antoaneta Olteanu
- Editie: Necartonata
- Autor: Svetlana Aleksievici Afiseaza mai mult