Rugaciune pentru Cernobil
Rugaciune pentru Cernobil
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 2015
Una dintre sursele mele cele mai valoroase si fascinante de inspiratie a fost cartea Svetlanei Aleksievici Rugaciune pentru Cernobil. O lectura absolut esentiala si cutremuratoare. Este evident de ce Svetlana Aleksievici a primit Premiul Nobel. - Craig Mazin, creatorul serialului Cernobil, disponibil pe HBO GO, peste 8 milioane de vizualizari
In 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobil. Flacarile au aprins cerul, iar radiatiile rezultate au contaminat pamantul si au otravit oamenii vreme de ani intregi. In timp ce autoritatile sovietice au incercat sa musamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai multi ani adunand marturii de la supravietuitori - fosti muncitori la centrala, oameni de stiinta, medici, soldati, pompieri, stramutati, vaduve, orfani -, ale caror voci compun o istorie orala marcata de frica, furie si incertitudine, dar si de umor negru si iubire. Cronica a trecutului si avertisment pentru viitor, Rugaciune pentru Cernobil este o carte cruciala care, datorita fortei emotionale si onestitatii sale, lasa o amintire de nesters in mintea cititorului.
Rugaciune pentru Cernobil este o reeditare a cartii Dezastrul de la Cernobil (aparuta le editura Corint in anul 2015) de Svetlana Aleksievici.
Svetlana Aleksievici este o scriitoare si jurnalista din Belarus. De-a lungul carierei sale, Aleksievici s-a specializat in naratiuni literare intemeiate pe declaratiile martorilor oculari, si istorii orale ale mai multor evenimente dramatice din istoria sovietica. In urma persecutiilor politice din partea administratiei Lukasenko, a parasit Belarusul in 2000, traind timp de un deceniu la Paris, Udeborg si Berlin. In 2011 s-a mutat inapoi la Minsk. A publicat mai multe volume care s-au bucurat de apreciere, carti publicate sau in curs de publicare in 43 de limbi si in 47 de tari: Razboiul nu are chip de femeie (1985), ce cuprinde marturii ale femeilor care au luptat in al Doilea Razboi Mondial, titlu vandut in peste 2 milioane de exemplare; Ultimii martori (1985), amintiri ale celor care au copilarit in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial; Soldatii de zinc (1989), despre experientele soldatilor sovietici in razboiul din Afganistan; Zacearovannie smertiu (Fermecati de moarte, 1993), despre sinuciderile provocate de prabusirea Uniunii Sovietice; Rugaciune pentru Cernobil (1997), marturii ale supravietuitorilor celei mai mari catastrofe nucleare din istorie; si Vremuri second-hand (2013). Svetlanei Aleksievici i s-au acordat numeroase premii pentru cartile sale, iar in anul 2015 a fost distinsa cu Premiul Nobel pentru Literatura, "pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferintei si curajului in epoca noastra".
O istorie orala emotionanta in care atitudinea generala fatalista si curajul stoic sunt dublate de un umor incredibil de negru... Rezultatul este radiografie de neuitat a sufletului rus. - Publishers Weekly
Una dintre cartile cele mai pline de compasiune si mai terifiante pe care le-am citit vreodata. - Observer
Un colaj de marturii orale ce se transforma in psihobiografia unei natiuni care nu este prezenta pe nici o harta...Aceasta carte provoaca arsuri ca de radiatii pe creier. - Julian Barnes, Guardian
Fragment din cartea "Rugaciune pentru Cernobil" de Svetlana Aleksievici:"In primele zile, principala intrebare era legata de vinovatul pentru tragedia care se produsese. Aveam nevoie de un vinovat...
Apoi, cand am aflat mai mult, am inceput sa ne gandim la ce sa facem. Cum sa ne salvam? Acum, dupa ce ne-am impacat cu gandul ca nu e vorba de un an sau de doi, ci de multe generatii, am inceput sa privim inapoi, putin cate putin, pagina cu pagina...
S-a intamplat in noaptea de vineri spre sambata dimineata, nimeni nu banuia nimic. L-am trimis pe baiat la scoala, sotul s-a dus la frizerie. Pregateam masa de pranz. Sotul s-a intors repede si a spus: «La centrala nucleara a avut loc un incendiu. Ordin: sa nu inchidem radioul». Am uitat sa spun ca locuiam la Pripiat, in apropierea reactorului. Am si acum in fata ochilor vapaia de un liliachiu intens, in care reactorul parca stralucea. O culoare incredibila. Nu era un incendiu obisnuit, era un fel de aurora boreala. Daca e sa uit de restul, era foarte frumos. Nu am vazut ceva asemanator in vreun film, nu pot sa compar cu nimic ceea ce am vazut. Seara, oamenii se inghesuiau in balcoane - care nu avea, se ducea la prieteni, la cunoscuti. Noi stam la etajul opt, avem vizibilitate buna. In linie dreapta sunt trei kilometri. Am scos copiii, i-am ridicat in brate: «Uite! Tine mine!» Si oamenii acestia care lucrau la reactor, ingineri, muncitori, erau si profesori de fizica, stateau in praful negru... Discutau. Respirau. Admirau. Unii veneau cu masinile de la zeci de kilometri, cu bicicletele, ca sa se uite. Nu stiam ca moartea poate sa fie asa de frumoasa. Dar nu as spune ca nu avea nici un fel de miros. Nu era un miros de primavara sau de toamna, ci de cu totul altceva, si nici miros de pamant... Nu... Ma manca in gat, ochii imi lacrimau... Nu am dormit toata noaptea si am auzit cum umblau deasupra vecinii, nici ei nu aveau somn. Tot trageau ceva, bocaneau, poate ca impachetau lucruri. Lipeau ferestrele. Am luat ceva pentru durerea de cap. Dimineata, cand s-a luminat, m-am uitat in jur si am simtit pe loc ca ceva nu era in ordine, ca ceva se schimbase. La ora opt dimineata, pe strazi mergeau deja militari cu masti de gaz. Cand am vazut pe strazile orasului atatia soldati si tehnica militara, nu ne-am speriat, dimpotriva, ne-am linistit. Din moment ce armata ne-a venit in ajutor, totul o sa fie in ordine. Nu aveam nici o idee ca si atomul pasnic omoara.... Ca tot orasul putea sa nu se mai trezeasca in noaptea aceea... Afara cineva radea, se auzea muzica...
Dupa-amiaza la radio au inceput sa anunte ca oamenii sa se pregateasca de evacuare: o sa fie dusi de aici pentru trei zile, o sa spele, o sa verifice. Parca aud si acum vocea crainicului: «Evacuare in satele apropiate!», «Sa nu se ia animalele domestice!»"
54.99Lei
54.99Lei
Primești 54 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 2015
Una dintre sursele mele cele mai valoroase si fascinante de inspiratie a fost cartea Svetlanei Aleksievici Rugaciune pentru Cernobil. O lectura absolut esentiala si cutremuratoare. Este evident de ce Svetlana Aleksievici a primit Premiul Nobel. - Craig Mazin, creatorul serialului Cernobil, disponibil pe HBO GO, peste 8 milioane de vizualizari
In 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobil. Flacarile au aprins cerul, iar radiatiile rezultate au contaminat pamantul si au otravit oamenii vreme de ani intregi. In timp ce autoritatile sovietice au incercat sa musamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai multi ani adunand marturii de la supravietuitori - fosti muncitori la centrala, oameni de stiinta, medici, soldati, pompieri, stramutati, vaduve, orfani -, ale caror voci compun o istorie orala marcata de frica, furie si incertitudine, dar si de umor negru si iubire. Cronica a trecutului si avertisment pentru viitor, Rugaciune pentru Cernobil este o carte cruciala care, datorita fortei emotionale si onestitatii sale, lasa o amintire de nesters in mintea cititorului.
Rugaciune pentru Cernobil este o reeditare a cartii Dezastrul de la Cernobil (aparuta le editura Corint in anul 2015) de Svetlana Aleksievici.
Svetlana Aleksievici este o scriitoare si jurnalista din Belarus. De-a lungul carierei sale, Aleksievici s-a specializat in naratiuni literare intemeiate pe declaratiile martorilor oculari, si istorii orale ale mai multor evenimente dramatice din istoria sovietica. In urma persecutiilor politice din partea administratiei Lukasenko, a parasit Belarusul in 2000, traind timp de un deceniu la Paris, Udeborg si Berlin. In 2011 s-a mutat inapoi la Minsk. A publicat mai multe volume care s-au bucurat de apreciere, carti publicate sau in curs de publicare in 43 de limbi si in 47 de tari: Razboiul nu are chip de femeie (1985), ce cuprinde marturii ale femeilor care au luptat in al Doilea Razboi Mondial, titlu vandut in peste 2 milioane de exemplare; Ultimii martori (1985), amintiri ale celor care au copilarit in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial; Soldatii de zinc (1989), despre experientele soldatilor sovietici in razboiul din Afganistan; Zacearovannie smertiu (Fermecati de moarte, 1993), despre sinuciderile provocate de prabusirea Uniunii Sovietice; Rugaciune pentru Cernobil (1997), marturii ale supravietuitorilor celei mai mari catastrofe nucleare din istorie; si Vremuri second-hand (2013). Svetlanei Aleksievici i s-au acordat numeroase premii pentru cartile sale, iar in anul 2015 a fost distinsa cu Premiul Nobel pentru Literatura, "pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferintei si curajului in epoca noastra".
O istorie orala emotionanta in care atitudinea generala fatalista si curajul stoic sunt dublate de un umor incredibil de negru... Rezultatul este radiografie de neuitat a sufletului rus. - Publishers Weekly
Una dintre cartile cele mai pline de compasiune si mai terifiante pe care le-am citit vreodata. - Observer
Un colaj de marturii orale ce se transforma in psihobiografia unei natiuni care nu este prezenta pe nici o harta...Aceasta carte provoaca arsuri ca de radiatii pe creier. - Julian Barnes, Guardian
Fragment din cartea "Rugaciune pentru Cernobil" de Svetlana Aleksievici:"In primele zile, principala intrebare era legata de vinovatul pentru tragedia care se produsese. Aveam nevoie de un vinovat...
Apoi, cand am aflat mai mult, am inceput sa ne gandim la ce sa facem. Cum sa ne salvam? Acum, dupa ce ne-am impacat cu gandul ca nu e vorba de un an sau de doi, ci de multe generatii, am inceput sa privim inapoi, putin cate putin, pagina cu pagina...
S-a intamplat in noaptea de vineri spre sambata dimineata, nimeni nu banuia nimic. L-am trimis pe baiat la scoala, sotul s-a dus la frizerie. Pregateam masa de pranz. Sotul s-a intors repede si a spus: «La centrala nucleara a avut loc un incendiu. Ordin: sa nu inchidem radioul». Am uitat sa spun ca locuiam la Pripiat, in apropierea reactorului. Am si acum in fata ochilor vapaia de un liliachiu intens, in care reactorul parca stralucea. O culoare incredibila. Nu era un incendiu obisnuit, era un fel de aurora boreala. Daca e sa uit de restul, era foarte frumos. Nu am vazut ceva asemanator in vreun film, nu pot sa compar cu nimic ceea ce am vazut. Seara, oamenii se inghesuiau in balcoane - care nu avea, se ducea la prieteni, la cunoscuti. Noi stam la etajul opt, avem vizibilitate buna. In linie dreapta sunt trei kilometri. Am scos copiii, i-am ridicat in brate: «Uite! Tine mine!» Si oamenii acestia care lucrau la reactor, ingineri, muncitori, erau si profesori de fizica, stateau in praful negru... Discutau. Respirau. Admirau. Unii veneau cu masinile de la zeci de kilometri, cu bicicletele, ca sa se uite. Nu stiam ca moartea poate sa fie asa de frumoasa. Dar nu as spune ca nu avea nici un fel de miros. Nu era un miros de primavara sau de toamna, ci de cu totul altceva, si nici miros de pamant... Nu... Ma manca in gat, ochii imi lacrimau... Nu am dormit toata noaptea si am auzit cum umblau deasupra vecinii, nici ei nu aveau somn. Tot trageau ceva, bocaneau, poate ca impachetau lucruri. Lipeau ferestrele. Am luat ceva pentru durerea de cap. Dimineata, cand s-a luminat, m-am uitat in jur si am simtit pe loc ca ceva nu era in ordine, ca ceva se schimbase. La ora opt dimineata, pe strazi mergeau deja militari cu masti de gaz. Cand am vazut pe strazile orasului atatia soldati si tehnica militara, nu ne-am speriat, dimpotriva, ne-am linistit. Din moment ce armata ne-a venit in ajutor, totul o sa fie in ordine. Nu aveam nici o idee ca si atomul pasnic omoara.... Ca tot orasul putea sa nu se mai trezeasca in noaptea aceea... Afara cineva radea, se auzea muzica...
Dupa-amiaza la radio au inceput sa anunte ca oamenii sa se pregateasca de evacuare: o sa fie dusi de aici pentru trei zile, o sa spele, o sa verifice. Parca aud si acum vocea crainicului: «Evacuare in satele apropiate!», «Sa nu se ia animalele domestice!»"
Detaliile produsului
De același autor
Review-uri
Cititorul 9a2126
24/05/2020 20:16
Aceasta ,,Nu este o carte despre Cernobîl, ci despre lumea Cernobîlului.”, după cum mărturisește Svetlana Aleksievici... Această carte este o carte de temelie pentru cine este dornic să descopere ce s-a întâmplat în 26 aprilie 1986, la ora 01.23!
Svetlana Aleksievici a scris RUGĂCIUNE PENTRU CERNOBÎL timp de 20 de ani, timp în care s-a întâlnit și a discutat cu foști muncitori de la centrală, cu oameni de știință, cu medici, cu soldați, cu strămutați, cu cei rămași pe loc.
Arată mai mult
Roșu Cornelia
20/05/2020 12:11
Achiziție verificată
Merită citită de oricine. La final de lasă cu multe răspunsuri pa întrebările poate pe care le aveai despre această întâmplare. Sunt sigură că deși am citit-o o să o recitesc cu mult drag.
Arată mai mult
Bratu anamaria2
18/05/2020 22:11
Achiziție verificată
Am citit numeroase review-uri ale cartilor scrise de aceasta autoare si am cumparat aceasta carte in urma unei recomandari chiar in preajma aniversarii exploziei nucleare de la Cernobil. Intr-adevar, este o carte coplesitoare, marturiile supravietuitorilor sunt socant de sincere si scenele descrise iti raman intiparite in creier mult timp dupa terminarea cartii.
Arată mai mult
Ispas Madalina5
17/05/2020 10:13
Isi merita toate laudele si parerile bune aceasta carte.Cred ca oricine ar trebui sa o citeasca.
Arată mai mult
Puscasu Cristian Ovidiu
09/05/2020 08:28
Cărțile acestea sunt frapante. De altfel, Svetlana este jurnalistă și are darul de a prezenta evenimentele și de a le impregna cu emoție, însă chiar dacă disociem toate acestea, rămân niște evenimente istorice uluitoare prin tragismul lor.
Arată mai mult
Ioana Trif
26/04/2020 10:58
O carte despre o tragedie care a marcat Europa și despre care nu vom uita prea curând. O muncă titanică, mărturii ale supraviețuitorilor și salvatorilor, o carte care te zguduie din toate încheieturile și nu te lasă să uiți. O istorie teribilă, dar care trebuie transmisă mai departe, pentru ca amintirea ei să rămână alături de generațiile următoare. Să nu uităm de acei oameni și de accidentul teribil care a schimbat o țară.
Arată mai mult
Luca Aneta
20/04/2020 14:16
Achiziție verificată
Autoarea a meritat premiul pe care l-a primit. Cu toate acestea, as fi ales alt titlu.
Sa ne rugam, dar sa meditam si asupra a ceea ce face omenirea din aceasta planeta.
Nu puteam banui in anul 1986, cand s-a produs tragedia, ca vom avea de suferit si in anul 2020
Deci, dupa 34 de ani, tragedia Cernobil, ne urmareste ca o srafie, sub forma unui nor, care nagtuie de-asupra Europei si, poate, nu numai. Sa ne rugam pentru victimele acestei tragedii, dar si sa protesta, impotriva acelora care nu administreaza cu responsabilitate asemenea obiective.
Am vazut ca autoarea este curajoasa si multiplu premiata. De ce nu reuseste sa sensibilizeze lumea?
Pentru ca lumea a juns la un grad de indiferenta fata de mediu, care ii va fi fatal.
Poate Dumnezeu va reusi sa gasesca o solutie, sa produca o mutatie genetica in oameni in asa fel incat sa le diminueze egoismul si lacomia. In incheiere, trebuie sa admit ca aceasta carte este un semnal puterni; ce nu poate fi ignorat.
Arată mai mult
Lucian122333
05/04/2020 21:00
Achiziție verificată
O carte remarcabilă, în care autoarea adună mărturiile ce alcătuiesc cea mai importantă perspectivă asupra catastrofei de la Cernobîl : perspectiva locuitorilor afectați de explozie, a oamenilor de știință, a militarilor, a voluntarilor , precum și a altor jurnaliști asupra efectelor exploziei asupra propriei lor vieți.
Arată mai mult
Holbea Viorica2
03/04/2020 16:31
Este o carte care reprima durerea acestui eveniment istoric dramatic denumit Cernobil. Aceasta carte este extrem de intensa din punct de vedere al emotiilor pe care le transmite si este una excelenta!
Arată mai mult
Richiteanu Aurelia
02/04/2020 11:38
Achiziție verificată
O carte care merita citită. Este o carte plina de compasiune si are un colaj de marturii triste, dar adevărate. Este descrisă o perioadă grea a oamenilor acelor locuri. Totul este emotie.
Arată mai mult
