Cipangu, nume a carui sonoritate ne duce azi cu gandul la un taram imaginar, e prima denumire sub care Japonia a fost cunoscuta in Europa.
Niciunul dintre autorii acestei antologii nu este primul roman in Japonia, dar fiecare dintre ei a trait emotia explorarii si a simtit nevoia sa o transmita cumva, cuiva.

Astfel au luat nastere Scrisorile din Cipangu: povestiri japoneze scrise de autori romani, nu despre o Japonie reala, prinsa in tusa stramta a insemnarilor de calatorie, ci despre una cat se poate de personala.
Ilustratiile lui Dan Perjovschi, realizate in timpul Trienalei de la Aichi, se adauga celor douazeci si una de povestiri, ilustrand o alta poveste a Japoniei, una grafica de data aceasta.

Autori: Mirona Bengescu, Maria Grajdian, Irina Holca, Elena Lulea Kase, George Moise, Alexandra Mustatea, Raluca Nagy, Roman Pasca, Monica Tamas, Carmen Sapunaru Tamas, Sabina Yamamoto, Horea Sibisteanu, Deea Avram, Radu Leca
Fragment:

" Mindanao. A doua insula ca marime din arhipelagul filipinez a fost si ea, ca mai toate celelalte, un alt iad pentru soldati din cauza crangurilor de abaca, paienjenis greu de trecut, cu vizibilitate slaba si obstacole la tot pasul, care secatuiau puterile trupelor. Padure tropicala, rauri misunand de crocodili, mlastini. Drumuri putine si proaste.
Insula este rar maturata de taifunuri, dar, din decembrie pana in martie, ploua intruna. Mindanao arata ca aripa dreapta a unui fluture din care, acolo unde ar trebui sa se prinda de trunchi, atarna ca o excrescenta neregulata, cu un tarm serpuitor si un tinut colturos, peninsula Zamboanga in nord-vest. in partea de rasarit, in marginea unde aripa se subtiaza, in golful Davao, era concentrat grosul trupelor japoneze.
Orasul Davao, cel mai mare oras al insulei, era sub ocupatie japoneza de trei ani. inainte sa se retraga in centrul insulei, trupele armatei imperiale distrusesera orasul si minasera din belsug terenul din jurul lui, astfel ca, la o eventuala debarcare in golf, americanii sa fie intampinati cum se cuvine. La gandul ca vor fi indepartati din oras, isi pregatisera buncare adanc in inima insulei, unde sa se poata retrage in vederea unei regrupari.
Prin teren inteleg distantele, usurinta sau dificultatea de a le strabate, largimea sau ingustimea terenului si sansele de viata sau de moarte pe care le ofera. in timp ce i-au lasat pe japonezi sa-i astepte in Golful Davao, americanii au patruns in Mindanao prin apendicele diform de la nord-vest, peninsula Zamboanga. Trei zile au bombardat inainte sa debarce, fara sa fie luati in serios de catre japonezi, care credeau ca nu e decat o diversiune. Doua saptamani a durat cucerirea peninsulei, sprijiniti de aviatie, fara de care n-ar fi reusit nimic, caci terenul era atat de bolovanos, incat tancurile nu le foloseau la nimic.
Cu toate acestea, Zamboanga cazuse mai repede decat se asteptasera. Americanii au regandit rapid totul. Erau cu un picior in Mindanao, totul depindea de unde aveau sa faca urmatorul pas. Locul ales pentru o noua intruziune a fost un punct aflat la aproape aceeasi latitudine cu Davao, pe coasta vestica, aproape de una dintre cele doua mari cai de acces, denumita cu prea multa ingaduinta „soseaua 1".
Au debarcat fara probleme si au inaintat rapid catre centru, unde au constatat ca, asa cum se asteptasera, japonezii distrusesera podurile de pe soseaua 1. Au parasit drumul pe uscat pentru cel pe apa. Pret de 56 de kilometri, raul Mindanao le-a purtat mica flota de canoniere pana in inima insulei, pe care au strapuns-o intr-un loc unde raul se intersecta cu soseaua. Acolo au luat ca din oala garnizoanele japoneze din apropiere, dupa care s-au imprastiat ca o molima catre nord si catre sud-est spre tinta finala, Golful Davao. "