In final mi s a parut o carte trista, in sensul ca m a lasat cu un gust amar; o viata petrecuta dupa niste principii desuete. O carte scrisa foarte frumos.

Kazuo Ishiguro are un stil narativ superb, demn de un laureat de premiu Nobel. In felul caracteristic, povestea nu e spusa fatis, ci mai degraba intuita. Una dintre revelatiile anului 2023.

O carte ce merită citită, captivantă prin modul în care se detaliază viața unei categorii de personal (majordomii ) la începutul sec XX. Merită un loc în bibliotecă.

Un stil de dramatism si daruire aparte. O carte foarte frumoasa pe care am trait-o pagina cu pagina, nu doar am citit-o. Absolut superba, scrisa frumos, povestirea curge frumos pe pagini. O recomand!

Un roman memorabil (si o ecranizare pe masura, cu Anthony Hopkins in rol principal) despre tragedia inflexibilitatii chiar si atunci cand ea este pusa in slujba unui ideal pretins maret. Domul Stevens, majordomul care isi deapana amintirile din vremurile de glorie pe care le-a trait in perioada interbelica, la Darlington Hall, este un protagonist care prefera sa se anuleze pe sine pentru a imbratisa exigenta profesiei de servitor nobil, anume demnitatea. Romanul lui Ishiguro livreaza un portret la limita dintre comic si tragic. Avem de a face cu un triumf al principialitatii, cu un personaj care impresioneaza prin fidelitate, discretie, loialitate? Sau cu un protagonist care devine ridicol prin golirea premeditata de umanitate si firesc? E un personaj care traieste o vesnica infrangere, prin neputinta de a-si nuanta pozitia, cenzurandu-si pornirile naturale? Nu in ultimul rand povestea lui Ishiguro este despre pericolul de a-ti construi viata pe un singur pilon de implinire.

Cred ca numai un japonez poate avea rabdarea si meticulozitatea de a sonda atat de adanc in viata si trairile unui majordom englez de “prima clasa”.

Stevens: tipicar, aproape impenetrabil si imperturbabil in cautarea “demnitatii”...cu adevarat o ramasita a unor zile de mult apuse.

Kazuo Ishiguro demonstrează că a meritat premiul Nobel care i-a fost acordat. Această carte este foarte frumoasă, cu niște descrieri de o sensibilitate aparte și o poveste pe cât de simplă, pe atât de tragică.

Am cumpărat-o văzând recenziile. Sincer m-a dezamăgit: o carte monotona, vieți in care in care nu se întâmpla mai nimic, reguli respectate cu strictețe, simtul datoriei dus la extrem, regrete care nu-și au rostul...

Pe fondul celui de-al Doilea Razboi Mondial se infiripa o poveste pe care am putea-o numi "de dragoste" daca nu ar fi de fapt o poveste a unei vesnice infranari, inabusiri ale unor sentimente pe care majordomul Stevens nu vrea sa le recunosca. Este si povestea ei, a domnisoarei Kenton, menajera perfecta, pedanta, care,cu o inteligenta subtila incearca sa aduca la suprafata sentimentul pe care pare ca il intrezareste in el. Nu reuseste iar viata ei curge mai departe catre o casnicie in care nu-si gaseste linistea. Intrebarile despre ce ar fi putut fi nu-si mai au rostul iar timpul nu mai poate fi dat inapoi. Ecranizarea de exceptie, avandu-i ca protagonisti pe Anthony Hopkins si Emma Thompson, as indrazni sa spun ca mi-a placut cu mult mai mult decat cartea care, pe alocuri mi s-a parut anevoioasa.

„Rămășițele zilei” este un roman premiat al scriitorului Kazuo Ishiguro care spune povestea unui majordom care cu mare greutate se străduiește să înțeleagă deprecierea slujbei sale și a vieții așa cum o știa el. În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial și imediat după, când regulile și viețile începuseră să se schimbe, când timpul nu mai părea a avea rabdare cu vechea burghezie și statutul și obiceiurile au intrat într-un declin dureros, un majordom învață despre ironie.