Un veac de singuratate
Un veac de singuratate
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1982
Un veac de singuratate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel Garcia Marquez pe orbita celebritatii internationale si i-a adus premiul Nobel (1982), este, in opinia unanima a criticii - dupa Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creatie a lui Cervantes -, cel mai frumos roman de expresie spaniola din toate timpurile, asa cum marturiseste si Pablo Neruda care il numeste "Don Quijote al timpului nostru". Istoria celor o suta de ani ai fabuloasei aventuri traite de cele sapte generatii ale familiei Buendia, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperarile si sperantele lor, este de fapt istoria miticului Macondo, intemeiat de patriarhul Jose Arcadio Buendia, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul, se insinueaza adesea in realitate, miraculosul convietuind firesc cu viata de zi cu zi. Insa intregul demers narativ sugereaza ideea ca Macondo nu se margineste la o arie concreta, istoria sa fiind de fapt istoria existentei umane, caci, asa cum arata autorul, "mai curand decat un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit".
Carte recomandata de Tudor Chirilă, Cristian Teodorescu,Tudor Ganea si Bogdan Aron in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Un veac de singuratate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel Garcia Marquez pe orbita celebritatii internationale si i-a adus premiul Nobel (1982), este, in opinia unanima a criticii - dupa Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creatie a lui Cervantes -, cel mai frumos roman de expresie spaniola din toate timpurile, asa cum marturiseste si Pablo Neruda care il numeste "Don Quijote al timpului nostru". Istoria celor o suta de ani ai fabuloasei aventuri traite de cele sapte generatii ale familiei Buendia, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperarile si sperantele lor, este de fapt istoria miticului Macondo, intemeiat de patriarhul Jose Arcadio Buendia, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul, se insinueaza adesea in realitate, miraculosul convietuind firesc cu viata de zi cu zi. Insa intregul demers narativ sugereaza ideea ca Macondo nu se margineste la o arie concreta, istoria sa fiind de fapt istoria existentei umane, caci, asa cum arata autorul, "mai curand decat un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit".
Carte recomandata de Tudor Chirilă, Cristian Teodorescu,Tudor Ganea si Bogdan Aron in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Fragment din volumul "Un veac de singuratate" de Gabriel Garcia Marquez:
"Deschise geamantanul intesat de obiecte ciudate si scoase de acolo o cutie cu mult flacoane. Ii dadu lui Jose Arcadio Buendia sa bea o licoare stravezie, si in mintea acestuia se facu lumina. Ochii i se umezira de lacrimi inainte de a se vedea pe sine intr-o incapere absurda unde toate obiectele erau insemnate, si inainte de a se rusina de prostiile colosale scrise pe pereti, si chiar inainte de a-l recunoaste pe nou-venit intr-o strafulgerare de imensa bucurie. Era Melchiade.
Pe cand Macondo sarbatorea recucerirea amintirilor, Jose Arcadio Buendia si Melchiade scoasera la lumina vechea lor prietenie. Tiganul era dornic sa ramana in sat. Fusese pe taramul mortii, intr-adevar, dar se intorsese pentru ca nu putuse indura singuratatea. Repudiat de tribul sau, vaduvit de orice virtute supranaturala drept pedeapsa pentru credinta sa fata de viata, s-a hotarat sa se refugieze in acel colt de lume inca nedescoperit de moarte, ca sa puna in functiune un laborator de dagherotipie. Jose Arcadio Buendia nu auzise vorbindu-se niciodata de inventia asta. Dar cand s-a vazut pe sine impreuna cu intreaga familie oglinditi pe vecie pe o placa din metal cu reflexe, a ramas mut de uimire. Din acea epoca data dagherotipul ruginit in care aparea Jose Arcadio Buendia cu parul zbarlit si cenusiu, cu gulerul de la camasa scrobit, prins cu un bumb de arama, si cu o expresie de solemnitate mirata, despre care Ursula spunea, prapadindu-se de ras, ca e ca „un general speriat". Intr-adevar, Jose Arcadio Buendia era speriat in acea dimineata diafana de decembrie cand i-au imprimat imaginea cu aparatul, pentru ca isi inchipuia ca oamenii se consuma incetul cu incetul, pe masura ce chipul li se intipareste pe placa metalica. Printr-o curioasa intorsatura a lucrurilor fata de cum se intampla de obicei, Ursula a fost cea care i-a scos ideea asta din cap, si tot ea si-a uitat ranchiuna de odinioara si a luat hotararea ca Melchiade sa ramana la ei, dar n-a ingaduit niciodata sa i se faca un dagherotip, fiindca (dupa propriile cuvinte) nu voia sa ajunga de rasul nepotilor. In dimineata aceea i-a imbracat pe copii cu hainele de sarbatoare, le-a pudrat fata si le-a dat la fiecare cate o lingura de zeama de maduva ca sa stea absolut nemiscati pret de aproape doua minute in dreptul impresionantului aparat al lui Melchiade. Pe dagherotipul de familie, singurul care a existat vreodata, Aureliano a aparut imbracat in catifea neagra, intre Amaranta si Rebeca, si cu aceeasi expresie de sfarseala si aceeasi privire clarvazatoare pe care le va avea dupa ani de zile, in fata plutonului de executie. Insa nu-l incercase inca presimtirea destinului sau.”
PRP: 48.63 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
41.34Lei
41.34Lei
48.63 LeiPrimesti 41 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1982
Un veac de singuratate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel Garcia Marquez pe orbita celebritatii internationale si i-a adus premiul Nobel (1982), este, in opinia unanima a criticii - dupa Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creatie a lui Cervantes -, cel mai frumos roman de expresie spaniola din toate timpurile, asa cum marturiseste si Pablo Neruda care il numeste "Don Quijote al timpului nostru". Istoria celor o suta de ani ai fabuloasei aventuri traite de cele sapte generatii ale familiei Buendia, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperarile si sperantele lor, este de fapt istoria miticului Macondo, intemeiat de patriarhul Jose Arcadio Buendia, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul, se insinueaza adesea in realitate, miraculosul convietuind firesc cu viata de zi cu zi. Insa intregul demers narativ sugereaza ideea ca Macondo nu se margineste la o arie concreta, istoria sa fiind de fapt istoria existentei umane, caci, asa cum arata autorul, "mai curand decat un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit".
Carte recomandata de Tudor Chirilă, Cristian Teodorescu,Tudor Ganea si Bogdan Aron in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Un veac de singuratate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel Garcia Marquez pe orbita celebritatii internationale si i-a adus premiul Nobel (1982), este, in opinia unanima a criticii - dupa Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creatie a lui Cervantes -, cel mai frumos roman de expresie spaniola din toate timpurile, asa cum marturiseste si Pablo Neruda care il numeste "Don Quijote al timpului nostru". Istoria celor o suta de ani ai fabuloasei aventuri traite de cele sapte generatii ale familiei Buendia, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperarile si sperantele lor, este de fapt istoria miticului Macondo, intemeiat de patriarhul Jose Arcadio Buendia, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul, se insinueaza adesea in realitate, miraculosul convietuind firesc cu viata de zi cu zi. Insa intregul demers narativ sugereaza ideea ca Macondo nu se margineste la o arie concreta, istoria sa fiind de fapt istoria existentei umane, caci, asa cum arata autorul, "mai curand decat un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit".
Carte recomandata de Tudor Chirilă, Cristian Teodorescu,Tudor Ganea si Bogdan Aron in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Fragment din volumul "Un veac de singuratate" de Gabriel Garcia Marquez:
"Deschise geamantanul intesat de obiecte ciudate si scoase de acolo o cutie cu mult flacoane. Ii dadu lui Jose Arcadio Buendia sa bea o licoare stravezie, si in mintea acestuia se facu lumina. Ochii i se umezira de lacrimi inainte de a se vedea pe sine intr-o incapere absurda unde toate obiectele erau insemnate, si inainte de a se rusina de prostiile colosale scrise pe pereti, si chiar inainte de a-l recunoaste pe nou-venit intr-o strafulgerare de imensa bucurie. Era Melchiade.
Pe cand Macondo sarbatorea recucerirea amintirilor, Jose Arcadio Buendia si Melchiade scoasera la lumina vechea lor prietenie. Tiganul era dornic sa ramana in sat. Fusese pe taramul mortii, intr-adevar, dar se intorsese pentru ca nu putuse indura singuratatea. Repudiat de tribul sau, vaduvit de orice virtute supranaturala drept pedeapsa pentru credinta sa fata de viata, s-a hotarat sa se refugieze in acel colt de lume inca nedescoperit de moarte, ca sa puna in functiune un laborator de dagherotipie. Jose Arcadio Buendia nu auzise vorbindu-se niciodata de inventia asta. Dar cand s-a vazut pe sine impreuna cu intreaga familie oglinditi pe vecie pe o placa din metal cu reflexe, a ramas mut de uimire. Din acea epoca data dagherotipul ruginit in care aparea Jose Arcadio Buendia cu parul zbarlit si cenusiu, cu gulerul de la camasa scrobit, prins cu un bumb de arama, si cu o expresie de solemnitate mirata, despre care Ursula spunea, prapadindu-se de ras, ca e ca „un general speriat". Intr-adevar, Jose Arcadio Buendia era speriat in acea dimineata diafana de decembrie cand i-au imprimat imaginea cu aparatul, pentru ca isi inchipuia ca oamenii se consuma incetul cu incetul, pe masura ce chipul li se intipareste pe placa metalica. Printr-o curioasa intorsatura a lucrurilor fata de cum se intampla de obicei, Ursula a fost cea care i-a scos ideea asta din cap, si tot ea si-a uitat ranchiuna de odinioara si a luat hotararea ca Melchiade sa ramana la ei, dar n-a ingaduit niciodata sa i se faca un dagherotip, fiindca (dupa propriile cuvinte) nu voia sa ajunga de rasul nepotilor. In dimineata aceea i-a imbracat pe copii cu hainele de sarbatoare, le-a pudrat fata si le-a dat la fiecare cate o lingura de zeama de maduva ca sa stea absolut nemiscati pret de aproape doua minute in dreptul impresionantului aparat al lui Melchiade. Pe dagherotipul de familie, singurul care a existat vreodata, Aureliano a aparut imbracat in catifea neagra, intre Amaranta si Rebeca, si cu aceeasi expresie de sfarseala si aceeasi privire clarvazatoare pe care le va avea dupa ani de zile, in fata plutonului de executie. Insa nu-l incercase inca presimtirea destinului sau.”
Detaliile produsului
De acelasi autor
Review-uri
MarianaLupan2008
23/07/2020 23:15
Sunt pasionata de cultura spaniola, asa ca aceasta carte mi-a ajuns direct la suflețel. Este un clasic al literaturii, o opera fabuloasa, care merita citita de fiecare persoana, indiferent de vârstă. Nu este doar o biografie a unei mari familii, este o istorie din care avem ce învața.
Arata mai mult
Ian83
14/07/2020 22:18
O carte pe care a trebuit sa o citesc, dar de care nu m-am despărțit ușor. Întreaga atmosfera pare magica, un scris care te transpune pe nesimtite într-un alt univers pe care autorul îl creează încet în mintea și în inima ta, prin descrieri de neuitat și personaje atât de variate, încât ai impresia ca toți cei ce trăiesc sunt acolo. Am mai rămas cu impresia ca am citit în această carte cea mai lunga fraza.
Arata mai mult
Alexia Alexia
14/06/2020 07:47
O carte destul de bunicică , nu pot spune că m-a fascinat ,dar a fost o carte de nota 9,datorită pasajelor care in opinia mea oarecum plictisesc cititorul si il deconecteaza de la povestea cărții in sine.
Arata mai mult
mitzij
25/05/2020 11:31
M-am apucat sa citesc cartea asta pentru prima data in urma cu cinci ani insa atunci nu am reusit sa o termin fiindca mi s-a parut mult prea alambicata pierzandu-ma in scenele si detaliile intortocheate si uitand cine este cine din zecile de personaje cu nume asemanatoare. Am cumparat-o de data asta din nou si am zis ca trebuie sa o citesc pana la capat. Cu creion si hartie alaturi mi-am notat numele personajelor si in felul asta am reusit sa-i dau de cap (spre final am renuntat sa mai notez crezand ca o sa le tin minte de-acum incolo insa nu a fost asa si am reusit sa pierd din vedere cateva personaje uitand in felul acesta cine al cui fiu sau fiica este, insa nu am mai avut rabdare dupa ce am ajuns la 24 de personaje notate). Pot spune acum dupa ce am citit-o ca este o carte uimitoare. Nu este o lecteura usoara insa este o placere sa o citesti asemenea unei calatorii care iti doresti sa nu se mai termine. Nu este preferata mea dintre cartile lui Marquez insa comparamd-o cu celelalte are ceva aparte. Am descoperit in carte multe personaje si intamplari pe care le-am recunoscut si mi-au amintit de toate celelalte carti ale autorului (dragostea in vremea holerei si despre dragoste si alti demoni, cronica unei morti anuntate) ceea ce m-a facut sa cred ba chiar mi-a intarit convingerea ca toate povestile lui Marquez au loc intr-un univers al lor si ca de fiecare data se schimba doar povestea si personajele. Un umor negru absurd si exagerat ba chiar dus la extrem pe alocuri care m-a facut sa rad cum putine carti au reusit sa o faca. O granita atat de subtire intre real si imaginar incat ai impresia in timp ce citesti ca e ceva normal ce se intampla si ca lucrurile chiar asa stau daca vei avea curiozitatea sa vizitezi locurile acelea din America Latina. Ca sa nu o mai lungesc fara rost, recomand cu caldura cartea asta tuturor celor ce nu au citit-o
Arata mai mult
Dragoi Alexandra Adi
24/05/2020 23:00
Imi place stilul de scriere al autorului, insa povestea nu m-a captivat la fel de mult. Au fost paragrafe unde pot spune ca m-am plictisit, insa in afara de acele pasaje, cartea a fost bunicică.
Arata mai mult
Izabela00
24/05/2020 11:00
Romanul are mai multe niveluri de interpretări . Poate fi privit ca o alegorie a solitudinii înfăţişată ca formă de existenţă umană ( "un veac de singurătate"), o meditaţie asupra timpului( " trecutul e minciună") sau poate fi privit ca o istorie a lumii, pentru că Macondo, concentrează deplina evoluţie a umanităţii, de la oamenii cu credinţe primitive până la oamenii moderni( imagine realizată prin antiteza dintre Ursula şi Amaranta Ursula).
Expunerea tmpului care nu există, care stă în loc ( " era mereu luni") şi monotonia vieţii denotă un ansamblu filozofic al naraţiunii.
Moartea depaşeşte limitele în satul Macondo, aceasta nu există decât ca o formă de sfârşit a trupului, nu şi a spiritului. Realul depăşeşte graniţele, îmbinându-se cu magicul şi miticul, creeându-se o povestire nescontată şi stupefiantă, pe alocuri umoristică.
Presupun că folosirea magicului este o reflectare a credinţei umane în existenţa supranaturalui , o credinţa ce se afla mereu in subconştient, în orice stadiu al civilizaţiei ne-am afla.
"Singura realitate zilnică şi eternă era dragostea", membrii familiei Buendia nu au dobândit iubirea autentică, căci asta înseamna o posibilă salvare a tuturor şi a lumii. Ei sunt veşnic pustiiţi de viaţă şi trişti.
Capodopera lui Marquez este o creaţie universală , intensă şi fastuoasă scrisă cu o meticulozitate de geniu. Îşi merită renumele internaţional.
Nu simt ca am înţeles-o pe deplin , geniile nu se fac asa uşor de înţeles. Mesajele sunt extrem de complexe şi misterioase şi m-am simţit de parcă eu trebuia sa descifrez codurile lui Melchiade, parcurgand paginile .Poate că mi-ar lua şi mie un veac să le descopăr toate enigmele...
Arata mai mult
bmitran
15/05/2020 13:28
Achizitie verificata
Am realizat in perioada aceasta de "stat acasa" ca este momentul sa ma reapuc de lectura si mi-am dorit sa o fac cu acest roman pe care, nu stiu de ce, nu am reusit sa-l citesc pana acum. Un roman minunat, care tebuie citit cu atentie si din care fiecare va ramane cu ce poate...tinand cont de faptul ca am citit si review-uri negative. Pe mine m-a fascinat si il recomand cu toata caldura.
Arata mai mult
Puscasu Cristian Ovidiu
09/05/2020 08:28
Am citit și cred că este una dintre cele mai bune cărți ale lui Marquez. Mi-a plăcut stilul său, emoția pe care o transmite, modul subtil prin care transpune cititorul într-o emoție profundă.
Arata mai mult
Ricean Daniela
06/05/2020 16:43
Achizitie verificata
Am cumpărat cartea aceasta în urmă cu câteva luni după ce am citit că autorul a câștigat premiul Nobel pentru literatură în anul 1982. Cartea este de asemenea in treding pe librăriile online și itrigată fiind de titlu și auzind de autor am hotărât să o cumpăr. Am reușit să o citesc de curând și am realizat câteva lucruri printre care: Nu toate cărțile premiate merită cumpărate și citite.
Cartea este foarte ciudățică, lucru care a devenit evident din primele 50 de pagini. Curioasă fiind totuși de cum va evolua povestea mi-am zis că o voi citi până la capăt. Abia pe la jumătatea cărții am înțeles de ce se numește Un veac de singurătate, moment âîn care deja mă ambiționasem să o termin de dragul de a duce ceva la bun sfârșit. Modul în care este scrisă, creativitatea autorului pentru neobișnuit, împletirea fantasticului cu realului, simbolistica și firul narativ foarte bine gândit m-au făcut să înțeleg de ce a câștigat un așa prestigios premiu. Povestea în sine nu mi-a plăcut deloc. Un șir de greșeli (același greșeli) comune a 7 generații a unei familii de oameni săraci care devin bogați și apoi din nou săraci. Dacă aveți stomacul tare și vă plac ciudățeniile poate îți va plăcea această carte. Mie una mi s-a părut timp pierdut deoarece n-am rămas cu nimic să mă îmbogățească.
Arata mai mult
claudia.ioana
30/04/2020 18:58
Achizitie verificata
„Un veac de singurătate” este o carte care se afla de cel puțin 5 ani de zile în „whish list-ul meu, însă pe care abia acum m-am decis să o cumpăr. Îmi pare rău că am așteptat atât de mult până să o cumpăr. Este o carte genială, care mi-a oferit atunci când am avut mai mult nevoie o învățătură despre viață. M-a făcut să reflectez mult și să mă regăsesc. A fost exact ce am avut nevoie într-o perioadă de criză, într-o pierdere a sinelui.
Arata mai mult
