Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

RAO la -50% -30% siii

Transport GRATUIT

la peste 50 de lei

Comanda acum!
Close

Uranus Park

De (autor): M. Dutescu

0
(0 review-uri)
Uranus Park - M. Dutescu
Rasfoieste

Recenzie blog.libris.ro

Când am ajuns în București, undeva prin 2004, m-am lovit, ca orice proaspat student, de inevitabila căutare a spațiului locativ de inchiriat. Iar dacă la început am avut noroc, pe ultima sută de metri, și am prins o garsonieră într-o zonă decentă a cartierului Militari, prin pile, chiar înaintea începerii anului universitar, a doua oară, în pragul crizei economice, am luat Bucureștiul la pas și site-urile la deget, în căutarea unui preț mai bun… o misiune care nu s-a dovedit deloc ușoar㠖 prețurile explodaseră și atinseseră cote de-a dreptul obscene, în vreme ce agențiile imobiliare împânziseră parterele de bloc iar șantierele apăruseră peste tot, ca ciupercile după ploaie. România și mai ales Bucureștiul se dovedeau, în acea perioadă, o mină de aur pentru speculanții imobiliari. Premisele atractive pentru această situație care a escaladat în mai puțin de 10 ani și s-a prăbușit răsunător, începând cu 2008 le decelăm în romanul lui M Duțescu: fond construit nevalorificat, coruptie, legislatie incompletă, dezorientare, inflație, bani câștigați ușor din afaceri cu statul care trebuiau într-un fel sau altul rulați, muncă la negru, corupție, administrație publică incompetentă, corupție.

Uranus Park e o poveste proiectată în jungla real-estate din Bucureștiul postdouămiist, avându-l ca protagonist pe tânărul arhitect Horia, aflat în situația de a-și negocia permanent caracterul onorabil al profesiei sale, pe drumul dobândirii unui trai decent. După ce a învățat timp de 6 ani, zile și nopți, la o facultate ucigătoare, Horia speră la un venit acceptabil, într-o societate aflată în plină dezvoltare. Fără să aibă la inceput resurse să-și deschidă un birou de arhitectura propriu, dispus să accepte proiecte de orice proporție care să-i asigure supraviețuirea, Horia se va intersecta în cele din urmă cu băieții descurcăreți, cu rechinii versați, unii mai mari, alții mai mici, toți antrenând în esență metode similare pe piața construcțiilor și a imobiliarelor. Visul prosperitărții progresive al arhitectului e dinamitat în cele din urmă de filosofia românească aliată cu flerul speculanților străini: înavuțire prin înșelăciuni de diverse proporții – rețeta arhicunoscută: te mulțumești cu maximul de calitate pe care îl pot oferi cea mai ieftină mână de lucru și cele mai ieftine materiale. Dar atunci când, ca tânăr absolvent, ești nevoit să proiectezi case personale făcute cu fonduri europene (pui mai multe băi și zici că e pensiune, dacă întreabă cineva), când ești dus cu zăhărelul de clienții neserioși (care ajung să îți stabilească ei tarifele pentru proiectele tale zadarnice), atunci când ai de a face mai mult cu acte, hârtii și drumuri și mai puțin cu munca intelectuală, desigur că proiectele provocatoare ale băieților deștepți îți deschid orizontul unor satisfacții profesionale și al unor venituri substanțiale, chiar dacă totul se desfășoară fără garanții și sub exigența unor deadlineuri copleșitoare.

După o scurtă colaborare cu un maistru-arhitect sosit din Italia care derulează proiecte de construcții cu muncitori angajați la negru, în condiții de risc maxim, Horia acceptă propunerea afaceristului cameleonic, Radu Corneliu, un personaj cu o ascensiune profesională dubioasă (născut în Rahova, ajuns comerciant de limuzine și apoi intrat pe piața imobiliară) de a dezvolta un cartier rezidențial de lux în inima Bucureștiului: Uranus Park. Romanul lui M Duțescu acoperă, în cea mai mare parte, eforturile lui Horia de a duce la bun sfârșit acest proiect: de la pregătirea dosarului proiectului, până la convingerea investitorilor străini și obținerea certificatul de urbanism și de construcție (labirintul șpăgilor și al sforilor trase în acest sens depășește orice imaginație a cititorului obișnuit) -totul plasat sub spectrul amenințării că arhitectul poate fi oricând înlocuit și fără sa existe o garanție a achitării onorariului. Zbaterea supraviețuirii profesionale a lui Horia (dezvăluită concludent în to-do-list-urile care apar în carte) e dublată de criza personală și senzația de sufocare nu doar a sa, cât a unei generații – întâlnirea lui Horia cu foștii colegi dar și prezentele feminine neconvingătoare din viata lui Horia confirmă frustrarea, sentimentul de ratare, de sărăcie, de micime și de înstrăinare de care suferă acești debutanți rătăciți într-o lume cu reguli dure, imprevizibile, o lume în care, pentru a reuși, trebuie să accepți statutul de instrument temporar al escrocilor oportuniști.

Romanul lui M Duțescu este o poveste despre falimentul unei generații – o generație tânără care visează să transforme lumea dar care rămâne împotmolită într-un univers încâlcit, în care unica rețetă pentru o viață mai bună pare să fie complicitatea la acțiunile unui regim economic și profesional sălbătic care își exercită teroarea și amenințarea de sub aparențele profesionalismului onorabil. Alături de alte romane precum Deadline al Adinei Rosetti, Cum să faci primul milion al lui Bogdan Costin, și romanul lui M Duțescu contribuie la întregirea poveștii pervertirii middle-classului contemporan postdecembrist – e vorba de generații care, chiar dacă nu mai sunt sufocate de eterna fantomă comunistă, sunt strivite de noul și vigurosul căpcăun capitalist.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro
Citeste mai mult

Uranus Park

De (autor): M. Dutescu

0
(0 review-uri)

Un tinar arhitect primeste sansa vietii lui cind, la scurt timp dupa absolvirea facultatii, este recrutat de un afacerist pentru un proiect de proportii in Bucuresti. Aruncat intre rechinii imobiliari, e obligat sa se autodepaseasca mereu pentru a-si gasi un loc in jungla real estate. Trebuie sa uite de familie, de prieteni si sa se concentreze asupra unui singur scop: supravietuirea intr-un domeniu in care orice pas gresit poate duce la un dezastru profesional.
 
„Mafia imobiliara: cit de intim si straniu suna aceste cuvinte! Toata lumea uraste realitatea care se ascunde in spatele lor, dar citi o cunosc? M. Dutescu, un tinar arhitect, vine cu informatii dinauntru. Doar asta, si ar fi suficient pentru a-i citi cartea. Dar romanul ofera mult mai mult: cerebral si cinic, melancolic si brutal, pervers si subtil, plin de lovituri cu manta pentru cunoscatori si de placeri pentru toata lumea. Desi nu face parte din cavaleria stingii, Dutescu etaleaza, spinalizat, intreg mecanismul alienarii contemporane, al exploatarii si autoexploatarii. Desi meseria lui e sa ridice cladiri, in Uranus Park conduce un buldozer, silentios si sofisticat, care sparge in cioburi colorate si reci fatada unei lumi stralucitoare.” (Mihai Iovanel)
Citeste mai mult

26.92Lei

26.92Lei

Indisponibil

Descrierea produsului


Un tinar arhitect primeste sansa vietii lui cind, la scurt timp dupa absolvirea facultatii, este recrutat de un afacerist pentru un proiect de proportii in Bucuresti. Aruncat intre rechinii imobiliari, e obligat sa se autodepaseasca mereu pentru a-si gasi un loc in jungla real estate. Trebuie sa uite de familie, de prieteni si sa se concentreze asupra unui singur scop: supravietuirea intr-un domeniu in care orice pas gresit poate duce la un dezastru profesional.
 
„Mafia imobiliara: cit de intim si straniu suna aceste cuvinte! Toata lumea uraste realitatea care se ascunde in spatele lor, dar citi o cunosc? M. Dutescu, un tinar arhitect, vine cu informatii dinauntru. Doar asta, si ar fi suficient pentru a-i citi cartea. Dar romanul ofera mult mai mult: cerebral si cinic, melancolic si brutal, pervers si subtil, plin de lovituri cu manta pentru cunoscatori si de placeri pentru toata lumea. Desi nu face parte din cavaleria stingii, Dutescu etaleaza, spinalizat, intreg mecanismul alienarii contemporane, al exploatarii si autoexploatarii. Desi meseria lui e sa ridice cladiri, in Uranus Park conduce un buldozer, silentios si sofisticat, care sparge in cioburi colorate si reci fatada unei lumi stralucitoare.” (Mihai Iovanel)
Citeste mai mult

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one