Un paradox fundamental al poeziilor Szymborskai consta tocmai in „simplitatea” expresiei poetice in raport cu complexitatea problemelor abordate. Poezia este scoasa din straiele lucioase si bogat ornamentate, oprindu-se cu precadere la cultivarea unui registru cat mai natural din punct de vedere tehnic. Este o consecinta fireasca a demersului artistic menit sa dezvaluie tainele primordiale intr-un mod primar, care sacrifica ornamentalul si, pana la un punct, chiar muzicalitatea. Perspectiva cognitiva impune forma poetica: adevarul crud si amar, realitatea confuza, dramatismul si relativitatea cunoasterii umane, toate acestea cer o poezie simpla, lipsita de podoabe rafinate si de virtuozitate prozodica. [...] Lirica szymborskiana, aflata sub semnul paradoxului si al rasturnarilor spectaculoase de cauzalitate, al impulsului ludic neistovit de a inventa universuri alternative, poate fi inscrisa in contextul postmodernist. - Constantin Geambasu