Bibliotecara de la Auschwitz
Recenzie blog.libris.ro
Dita constientizeaza importanta cruciala a cartilor si nevoia oamenilor de a evada prin intermediul literaturii dincolo de opresiunea exercitata de catre nazisti si de degradarea zilnica a conditiei umane. Cea mai mica biblioteca din istorie are un rol vital, acela de a simboliza posibilitatea unei reveniri la o viata normala. Soarta Ditei se intersecteaza cu cea a supraveghetorului Fredy Hirsch, intre ei luand nastere o complicitate care va depasi limitele comprehensive ale celorlati detinuti. Moartea subita a acestuia reprezinta pentru tanara bibliotecara un imbold puternic de a-si duce la capat misiunea de a livra cele opt carti interzise.
Romanul pare ca se bazeaza pe citatul lui Marcus Tullius Cicero, care afirma ca : O casa fara carti este ca un trup fara suflet. La doar 14 ani, Dita poseda o empatie care triaza cititorii ocazionali si scoate in evidenta pasionatii de lectura. Dragostea ei pentru carti constituie, la momentul respectiv, colacul de salvare si singura metoda de distragere a atentiei de la traiul abject determinat de contextul politic al vremii. Forta interioara a tinerei pragheze contrasteaza puternic cu lagarul in care milioane de suflete au fost prizonierele decaderii si ale deznadejdii
Bibliotecara de la Auschwitz este o delicatesa literara imbinand informatii istorice si marturii ale supravietuitorilor Holocaustului cu fictiunea. Documentarea ireprosabila face imposibil de detectat, la prima vedere, trecerea de la fictiune la realitate, rezultatul fiind un omagiu adus cartilor din lumea intreaga. Aceasta carte despre curaj, devotament si onoare este o lectie despre supravietuire si despre infinitatea sperantei in cele mai dificile imprejurari. Capodopera scriitorului aragonez abordeaza un subiect delicat, si anume ororile celui de Al Doilea Razboi Mondial din punctul de vedere al unei tinere de 14 ani care-si pierde pe rand parintii, mentorul, prietenii, insa nu si speranta.
Rus Daiana-Adriana, pentru Libris.ro
Bibliotecara de la Auschwitz
„Hirsch sta, pe un scaun, redactand unul dintre rapoartele sale sau planificand o mica liga, de volei. Ii cere voie sa-i vorbeasca, iar el se intoarce sa o priveasca cu chipul sau senin si cu acel zambet despre care nimeni nu stie ce inseamna.
— Spune, Edita.
— Trebuie sa aflati. Doctorul Mengele banuieste ceva in ceea ce ma priveste, poate in legatura cu biblioteca. Asta s-a intamplat dupa inspectie. M-a oprit pe lagerstrasse. Si-a dat intr-un fel seama ca eu ascundeam ceva. M-a amenintat ca ma va supraveghea indeaproape si am impresia ca ma observa.
Hirsch se ridica de pe scaun si, cu o expresie incordata, se plimba prin camera vreo jumatate de minut. In cele din urma, se opreste si ii vorbeste Ditei privind-o in ochi.
— Mengele observa pe toata lumea.
— Mi-a zis ca ma va pune pe o masa de autopsie si ma va spinteca.
— Ii plac autopsiile, se amuza, facand asa ceva. Si dupa, ce spune asta se lasa o tacere stanjenitoare.
— O sa ma destituiti din postul meu de bibliotecara, nu-i asa? Stiu ca e spre binele meu...
— Tu vrei sa-ti parasesti postul?
Privirea lui Fredy straluceste. Brusc, i s-a aprins acel beculet despre care el spune ca il avem cu totii in interiorul nostru. Si Ditei i se aprinde beculetul ei, pentru ca electricitatea lui Hirsch este molipsitoare.
— Nici vorba!
Fredy Hirsch aproba, dand din cap, ca si cum ar spune: „Stiam".
— Atunci vei ramane in postul tau. Desigur ca, reprezinta un risc, dar suntem in razboi, chiar daca, uneori aici unii uita asta. Suntem soldati, Edita. Sa nu-i crezi pe acei pesimisti care spun ca ne aflam in spatele frontului si lasa bratele jos. Este o minciuna. Pe timp de razboi, fiecare avem frontul nostru. Acesta este al nostru si trebuie sa luptam pana la final.
— Si in ceea ce-l priveste pe Mengele?
— Un bun soldat trebuie sa fie prudent. Si cu Mengele trebuie sa fim foarte precauti, nu se stie niciodata cu exactitate ce gandeste. Uneori iti zambeste si pare ca o face cu afectiune, dar imediat devine serios si cand te priveste simti un frig care-ti ingheata, matele. Daca ar avea o banuiala, temeinica, despre tine, ai fi deja moarta. Dar nu se stie niciodata, ce-i poate trece prin cap. Asa ca e mai bine sa nu te vada, sa nu te auda, sa nu te miroasa.”
PRP: 45.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
38.25Lei
38.25Lei
45.00 LeiIndisponibil
Descrierea produsului
„Hirsch sta, pe un scaun, redactand unul dintre rapoartele sale sau planificand o mica liga, de volei. Ii cere voie sa-i vorbeasca, iar el se intoarce sa o priveasca cu chipul sau senin si cu acel zambet despre care nimeni nu stie ce inseamna.
— Spune, Edita.
— Trebuie sa aflati. Doctorul Mengele banuieste ceva in ceea ce ma priveste, poate in legatura cu biblioteca. Asta s-a intamplat dupa inspectie. M-a oprit pe lagerstrasse. Si-a dat intr-un fel seama ca eu ascundeam ceva. M-a amenintat ca ma va supraveghea indeaproape si am impresia ca ma observa.
Hirsch se ridica de pe scaun si, cu o expresie incordata, se plimba prin camera vreo jumatate de minut. In cele din urma, se opreste si ii vorbeste Ditei privind-o in ochi.
— Mengele observa pe toata lumea.
— Mi-a zis ca ma va pune pe o masa de autopsie si ma va spinteca.
— Ii plac autopsiile, se amuza, facand asa ceva. Si dupa, ce spune asta se lasa o tacere stanjenitoare.
— O sa ma destituiti din postul meu de bibliotecara, nu-i asa? Stiu ca e spre binele meu...
— Tu vrei sa-ti parasesti postul?
Privirea lui Fredy straluceste. Brusc, i s-a aprins acel beculet despre care el spune ca il avem cu totii in interiorul nostru. Si Ditei i se aprinde beculetul ei, pentru ca electricitatea lui Hirsch este molipsitoare.
— Nici vorba!
Fredy Hirsch aproba, dand din cap, ca si cum ar spune: „Stiam".
— Atunci vei ramane in postul tau. Desigur ca, reprezinta un risc, dar suntem in razboi, chiar daca, uneori aici unii uita asta. Suntem soldati, Edita. Sa nu-i crezi pe acei pesimisti care spun ca ne aflam in spatele frontului si lasa bratele jos. Este o minciuna. Pe timp de razboi, fiecare avem frontul nostru. Acesta este al nostru si trebuie sa luptam pana la final.
— Si in ceea ce-l priveste pe Mengele?
— Un bun soldat trebuie sa fie prudent. Si cu Mengele trebuie sa fim foarte precauti, nu se stie niciodata cu exactitate ce gandeste. Uneori iti zambeste si pare ca o face cu afectiune, dar imediat devine serios si cand te priveste simti un frig care-ti ingheata, matele. Daca ar avea o banuiala, temeinica, despre tine, ai fi deja moarta. Dar nu se stie niciodata, ce-i poate trece prin cap. Asa ca e mai bine sa nu te vada, sa nu te auda, sa nu te miroasa.”
Detaliile produsului