Romania lui Caragiale vazuta prin ochii unui englez.

Pentru cititorul de azi, una dintre cele mai surprinzatoare intalniri pe care le prilejuieste acest volum este imaginea Romaniei lui Caragiale vazute prin ochii unui englez. Este o Romanie care iese din amorteala Rasaritului si se indreapta grabita spre Europa progresului, o Romanie cu pasii nesiguri, dar care gesticuleaza exuberant, insufletita de un entuziasm copilaresc.

Englezul nostru ajunge aici la putina vreme dupa ce se stinge vacarmul revolutiei de la Ploiesti, pe care o pomeneste in cateva randuri. Este un obisnuit al Teatrului National - unde tanarul republican Caragiale functioneaza ca sufleur - si se lasa prins in valtoarea carnavalurilor si a incaierarilor de galerie. Inregistreaza spectacolul grotesc al duelurilor intre spadasinii de ocazie care se lupta pentru o birja de fata cu damele. Contempla forfota amploaiatilor si ofiterimii marunte care-si zangane sabiile la promenada pe caldaramul plin de gropi. Se racoreste cu o bere in gradinile de vara, vrajit de muzica lautarilor, cot la cot cu vreun jupan Dumitrache. Se amesteca in zarva si multimea de la targul Mosilor. Admira caleasca principelui Carol si a principesei Elisabeta la Sosea. Si, desigur, petrece o noapte la stabilimentul central din Ploiesti, in atmosfera colbuita si sordida pe care o stim prea bine din "Grand Hotel Victoria Romana".

Dincolo de pitorescul burgheziei romane care abia lepadase giubeaua si incerca sa se deprinda cu straiul nemtesc, descrierile lui J.W. Ozanne alcatuiesc una dintre putinele carti dedicate de un strain Romaniei in secolul al XIX-lea si ne pun in fata ochilor un tablou intreg si precis desenat al tarii si oamenilor dinaintea Razboiului de Independenta.

"Bucurestiul este paradisul negustorilor. A cui e sareta cu blazon princiar pe usile minunat lacuite, cu vizitiu si randas in livrele de fir? Ale cui sunt panasele care se-apleaca intr-o parte si-ntr-alta, ai cui sunt acesti bidivii impunatori? Frumoasa domnita si cele doua incantatoare insotitoare gatite dupa ultima moda a Parisului a cui inima o insenineaza cu zambetele lor luminoase? Toate acestea sunt familia, caii si lacheii negustorului a carui pravalie e impodobita cu o firma nemurindu-l pe vestitul imparat Traian... Asa cum am mai spus, toti cei care aspira la un rang nobiliar se folosesc de titlul de print, si e amuzant sa vezi cum acesti petits boyards si negustori ii imita pe aristocrati atunci cand merg, la randul lor, in strainatate. Intr-o zi, la Viena, mi s-a relatat ca un mare print valah statea in acelasi hotel cu mine. Cautand sa aflu mai multe, am descoperit ca era vorba despre un cizmar bogat."

Fragment din ebook:

"CAPITOLUL I
COBORAND PE
"FRUMOASA DUNARE ALBASTRA"

In toamna anului 1870, satul de ceva vreme de traiul la Londra si tare dornic sa fac o schimbare, am acceptat un post care m-a adus la Bucuresti, unde am ramas apoi trei ani. Stiind prea putine sau chiar nimic despre Romania, nu puteam sa nu ma gandesc la faptul ca ma astepta un salt in necunoscut, insa curiozitatea si setea de aventura m-au indemnat sa iau o hotarare pe care nu am regretat-o niciodata. Lucrurile nu stateau pe atunci asa cum le stim astazi. Moldo-Valahia, cu numai opt ani in urma, era aproape o terra incognita pentru locuitorii Europei de Vest. Informatiile pe care reusisem sa le obtin erau oarecum contradictorii. "Bucurestii iti vor parea un loc vesel, in pas cu moda", spunea cineva. "Asa-numitul oras al placerii - sublinia altul - e monotonia intruchipata." Toate opiniile insa cadeau de acord cu privire la asprimea climei. Pe cat erau verile de fierbinti, pe atat erau iernile de geroase. Holera aparea intr-un anotimp, difteria in urmatorul; tifosul isi facea, se pare, de cap tot timpul anului. Insa epidemiile de febra starnite de mlastinile fetide ce balteau pretutindeni la campie erau adevaratul izvor de nenorociri al tinutului, lucru pe care aveam sa-l simt pe propria-mi piele."