Volumul cuprinde texte de: Cristian Badilita, Basarab Nicolescu, Alex. Stefanescu, Florin Manolescu, Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Marilena Rotaru, Corin Braga, Ioana Costa, Lucian Dinca, Claudia Draganoiu, Alina-Elena Costin, Liviu Marius Ilie, Iuliu Cristian Ariesanu

    In anexa este reprodus un text semnat de Vintila Horia – „Dupa treizeci de ani”.

    Volumul cuprinde o „Bibliografie Vintila Horia” alcatuita de Basarab Nicolescu.

    Fragment:

 

    “Ca punct de plecare, putem accepta o ipoteza rezonabila, de bun simt, aceea ca ruperea de spatiul matriceal national provoaca un dezechilibru mai mult sau mai putin sever in sistemul de valori al emigrantului. Buna parte din obisnuintele si habitudinile care modeleaza comportamentul individului, de la practici familiale si de grup la „mode" si idealuri colective, de la limba si gusturi la orizontul de creatie si la modelele culturale nationale, devin, intr-un alt mediu si orizont, ineficiente. Ele inceteaza sa mai asigure naturaletea actului creator si performanta minima de care se bucura un creator in mediul in care s-a format. Scriitorul se afla in afara lumii sale, el trebuie sa deprinda pana la spontaneitate tehnicile si conventiile unei alte limbi si ale unei alte mentalitati. De felul in care asuma si rezolva aceasta provocare depinde reusita sau esecul lui. Pentru a invinge distanta, pentru a asimila si a se lasa asimilat de noua cultura, scriitorul instrainat trebuie sa disece mecanismele culturii de adoptie, sa-i constientizeze resorturile care pentru nativi functioneaza in mod inconstient. Tocmai pentru ca vin din afara limbii si culturii franceze, Cioran este unul dintre cei mai desavarsiti stilisti ai ei, iar Ionescu unul din cei mai acizi deconstructori.

    Dar experienta exilului nu atinge doar latura creatoare a scriitorului, ci ii remodeleaza intreaga personalitate. Sfasiat afectiv si intelectiv, instrainatul este nevoit sa se reconstruiasca pe sine, sa gaseasca un centru interior care, in mediul originar, era de la sine inteles, era securizat de insasi prezenta neintrerupta, de mic copil, a individului in ambianta familiala si nationala. Aceasta recentrare nu le reuseste tuturor, astfel incat multi expatriati nu vor regasi niciodata un echilibru stabil. Dar Vintila Horia pare sa fi depasit incercarea, transformand trauma intr-un prilej de regasire de sine. Pentru el, urcusul pe Golgota a devenit o cale spre Dumnezeu.”