Violenta unei profesii dure si dezumanizante si compasiunea care presupune respectul suprem pentru o fiinta umana....Ion Vianu este unul dintre marii profesionisti ai psihiatriei romanesti, chiar daca in exil. Dimpotriva, pentru ca a trait exilul, consider ca a putut sa inteleaga si apoi sa transmita mai departe bucuria si libertatea de a putea analiza si alege pozitia psiho-medico-filozofica cu care este dator moral orice psihiatru de oriunde.

Produsul si livrarea ok.

Volumul"Intre violenta si compasiune"imbogateste opera intelectualului rafinat,sensibil,profund,Ion Vianu.Al urmaresc in diferitele aparitii si nu ma satur sa_l ascult si sa-l citesc.Ion Vianu aseaza in carte amintirile pe drumul vietii dar in centrul evocarii sale aseaza mereu omul,evocind comlexitatea fiintei umane in mod adinc,profund si clar.Medic psihiatru de profesie,Ion Vianu evoca in carte meditatiile sale despre starile fiintei umane pe care le-a studiat si analizat:umilinta,starile de caracter,demnitatea,personalitatea,suferinta,mindria ,bunatatea,modestia.Volumul este scris in stilul caraceristic autorului,captivant,incitant,cu amprenta rafinamentului litarar al lui Ion Vianu.

O carte de exceptie sunt aceste memorii scrise de psihiatrul Ion Vianu. Aduce la iveala multe informatii inedite din anii dictaturii comuniste din Romania.

Psihiatrul, psihanalistul si scriitorul Ion Vianu isi completeaza seria de memorii condensate (dupa romanul autobiografic Amor intellectualis care a urmarit anii copilariei si adolescentei intr-un Bucuresti cu o atmosfera intelectuala discreta dar inca activa, chiar si sub noua putere comunista) cu un volum dedicat activitatii sale profesionale in decenii in care psihiatria a trecut prin transformari importante. O marturie personala dar si o reflectie pe marginea unei profesii aparent imposibile (situata, asa cum sugereaza chiar titlul, intre violenta si compasiune), Ion Vianu prezinta cititorului fetele vazute si nevazute ale psihiatriei est-europene in anii totalitarismului, dar si ale psihiatriei occidentale aflata inca in tensiunea tot mai acuta dintre abordarea biologista si psihologista. Discutand despre natura bolii mentale, despre idealul ingrijirilor in psihiatrie, despre disdenta, granita dintre eroism si tulburare psihica, despre politizare si raportul psihiatriei cu ideologiile, Ion Vianu isi antreneaza indelungata sa experienta profesionala intr-o poveste profunda si sensibila. Desi retras din activitatea de psihiatru si psihanalist, dedicat mai mult scrisului in ultimii ani, in ultima parte a volumului Ion Vianu demonstreaza ca este la curent cu tendintele contemporane atat in ceea ce priveste practica profesionala psihiatrica, dar si in ceea ce priveste posibilele vulnerabilitati umane care se vor dovedi provocari pentru viitorii specialisti.

O lectură foarte interesanta, o carte bine scrisă, într-o limbă română excelenta.

De menționat frumusețea cărții că obiect.

Am citit-o cu mare plăcere şi cu mare interes. M-a interesat perspectiva asupra omului. Inclusiv opinia despre viitorul posibil, diferenţa faţă de optica lui Yuval Harari.

Vorbeşte până şi despre "numinos":

"Numinosul" este un fel de realitate, iar noi trăim, în mod obişnuit, într-o alta.

... dar proximitatea cu numinosul ridică probleme tulburătoare, pe lângă ele nu se poate trece ca şi cum nu ar fi nimic.

...

Oare modernitatea mai poate crede în basme? Sau singura cale este percepţia valorii simbolice a mitului? [...]

Pentru a înţelege omul religios, singura lui posibilitate de a exista în lumea actuală este modul basmului, aşa cum îl înţeleg şi trăiesc copiii: nici sens literal, nici fals asumat! O lume „de farmec plină”. Sunt convins că, în felul acesta, omul rămâne capabil să admită Sacrul. Universul tehnic nu este obligatoriu raţionalist, numai că vârsta supunerii oarbe a imaginarului faţă de o autoritate intelectuală specializată, dogma, a trecut. După cum trecută este şi capacitatea de a te minţi. Soluţia prin basm, a gândirii simbolice care creează, face ca viul să fie şi mai viu, dă adâncime şi sens conştiinţei. Tragedia de azi a religiei este aceea că ne închide undeva între reaua-credinţă şi reaua conştiinţă.