Promotia expira in:
zile
ore
minute
secunde
X
Categorii:
inchide meniul
Card Cadou
Oameni si Carti
L-V 09:00 - 19:00 0371.781.781

Letting Go. Calea renuntarii - David R. Hawkins

52  Lei

sau 5200 de puncte. Detalii.

In stoc

Cod: DAA978-606-8597-04-1

An aparitie: 2014

Autor: David R. Hawkins

Categoria: Dezv Spirituala

Editie: Necartonata

Editura: CARTEA DAATH

Format: 225X150

Nr. pagini: 494



Transport Gratuit peste 30 de lei
Puncte de fidelitate
30 de Zile Drept de Retur
 

Letting Go descrie un instrument simplu si eficient cu ajutorul caruia sa ne putem  desprinde de toata negativitatea si sa scapam de blocajele din calea Iluminarii. In practica clinica psihiatrica pe care autorul a desfasurat-o pe parcursul a zeci de ani a avut ca principal obiectiv descoperirea celei mai eficiente modalitati de a vindeca suferinta umana in toate formele sale. Mecanismul interior al renuntarii a fost recunoscut a fi de foarte mult folos in acest sens si este descris in aceasta carte.

Mecanismul renuntarii pe care il descrie dr. Hawkins poate fi aplicat oricand in viata cotidiana.  Cartea este la fel de folositoare pentru toate dimensiunile vietii umane:  sanatate fizica, creativitate, succes financiar, vindecare emotionala, implinire vocationala, relatii, sexualitate si evolutie spirituala. Este o inestimabila resursa pentru toti profesionistii care lucreaza in domeniile sanatatii mentale, psihologiei, medicinii, in recuperarea din dependenta si in dezvoltare spirituala.  

“Mecanismul renuntarii este doar un instrument. Il puteti folosi pentru a indeparta obstacolele din calea realizarii unui milion de dolari sau il puteti folosi pentru a elimina blocajele din calea dezvoltarii constientei spirituale. Cei mai multi oameni care renunta constient declara ca au descoperit ceva inauntrul lor, asemanator cu iubirea, care este independent de corp, emotii, ganduri si de evenimentele lumii. Ati auzit pe cineva care sa fie nemultumit de o asemenea descoperire?” – David R. Hawkins

Extrase:

Consecintele renuntarii sunt surprinzator de rapide si de subtile, insa efectele sale sunt foarte puternice. De multe ori renuntam la un sentiment sau la altul insa avem impresia ca nu am facut-o. Prietenii sunt cei care ne atrag atentia asupra schimbarii din noi. Acest fenomen se intampla deoarece, atunci cand se renunta complet la ceva, acest „ceva” dispare din campul constientei. si pentru ca nu ne gandim la acel lucru, nu ne dam seama nici de disparitia sa. Este un fenomen des intalnit la cei care incep sa-si dezvolte constienta. Nu ne dam seama de cantitatea de carbune pe care am scos-o cu lopata; vedem doar atat cat avem in lopata la un anumit moment dat. Nu ne dam seama cat de mult a scazut gramada de carbune. Prietenii si membrii familiei sunt, adesea, primii care observa schimbarea.

Apatia si depresia sunt pretul platit pentru ca ne-am multumit cu meschinaria noastra si am consimtit la aceasta. Este ceea ce ni se intampla pentru ca am facut pe victima si ne-am lasat programati. Este pretul pe care-l platim pentru ca am acceptat negativitatea. Este consecinta faptului ca am opus rezistenta partii din noi care este iubitoare, curajoasa si admirabila. Este consecinta faptului ca ne-am permis sa fim devalorizati de noi insine si de altii; este consecinta faptului ca ne-am privit intr-un context negativ. In realitate, este numai o definire a noastra, careia i-am permis involuntar sa existe. Modalitatea de a iesi din aceasta situatie este sa devenim mai constienti.

Ce inseamna, insa, „ sa devenim mai constienti”? Pentru inceput, inseamna sa incepem sa cautam noi insine adevarul in loc sa permitem orbeste sa fim programati, fie din exterior, fie de o voce din minte care incearca sa minimizeze si sa devalorizeze, concentrandu-se asupra a tot ce este slab si neajutorat. Pentru a iesi din aceasta situatie, trebuie sa recunoastem ca suntem responsabili de a fi acceptat negativitatea si ca am fost dispusi sa o credem. Din acest punct, calea de iesire este aceea de a pune totul sub semnul intrebarii.

Exista multe modele ale mintii. Unul dintre cele mai recente il constituie analogia dintre minte si calculator. Putem privi conceptele mintii, gandurile si sistemele de convingeri, ca pe niste programe. Ca programe, ele pot fi interogate, anulate, derulate inapoi; daca dorim, programele pozitive le pot inlocui pe cele negative. Aspectele mai meschine ale propriei noastre persoane sunt foarte dispuse sa accepte programarea negativa.

Daca analizam sursa gandurilor noastre, incepem sa le identificam originea si incetam sa le mai consideram, cu vanitate, „ale noastre” (prin urmare, sacrosancte), ne vom da seama ca gandurile pot fi privite cu obiectivitate. Vedem ca ele origineaza adesea in copilaria timpurie, in educatia data de parinti, familie, profesori, precum si in franturile de informatie pe care le-am cules de la colegii de joaca, de prin ziare, filme, programe de televiziune si radio, carti, biserica sau din inregistrarile automate ale simturilor noastre. Toate acestea si-au urmat cursul fara ca noi sa intentionam acest lucru si fara interventia noastra constienta. Iar aceasta nu este tot; din inconstienta, ignoranta, inocenta si naivitatea noastra, dar si ca urmare a insasi naturii mintii, am sfarsit prin a deveni conglomeratul tuturor deseurilor de negativitate predominante in lume. Mai mult decat atat, am conchis ca toate acestea ni se aplicau si noua, personal. Pe masura ce devenim mai constienti, ne dam seama ca putem face anumite alegeri. Putem inceta sa investim cu autoritate toate gandurile care ne trec prin minte, sa incepem sa le analizam si sa ne dam seama daca ele contin ceva adevarat in ceea ce ne priveste.

 

Jung spunea si ca in inconstientul nostru mai exista un aspect, pe care il denumea „umbra”. Umbra o constituie toate gandurile, sentimentele si conceptele despre noi insine pe care le-am reprimat si cu care nu dorim sa ne confruntam. Unul dintre beneficiile situatiei de criza este acela ca ne aduce adesea in proximitatea umbrei noastre. Devenim mai umani si mai completi atunci cand ne dam seama de tot ceea ce avem in comun cu intreaga umanitate. Toate acele lucruri de care ii consideram vinovati pe „altii”, vedem ca exista si in interiorul nostru. De aceea, atunci cand un aspect este constientizat, recunoscut si apoi se renunta la el, acesta nu ne mai conduce in mod inconstient. Odata ce umbra a fost recunoscuta, isi pierde puterea. Nu trebuie decat sa admitem ca avem anumite impulsuri, ganduri si sentimente interzise. De acum inainte, ele pot fi gestionate cu un simplu „si ce daca?”.

Traversarea unei crize de viata ne face mai umani, mai plini de compasiune, mai toleranti si mai intelegatori cu noi insine si cu ceilalti. Nu mai este nevoie sa ne complacem in a-i invinovati pe altii sau pe noi insine. Gestionarea unei crize emotionale duce la dobandirea unei mai mari intelepciuni si aduce beneficii pe termen lung in viata noastra. Teama de viata este, de fapt, teama de emotii. Nu de fapte ne temem, ci de sentimentele pe care ni le trezesc aceste fapte. Odata ce devenim capabili sa ne stapanim sentimentele, teama de viata se diminueaza. Capatam mai multa incredere in noi si suntem dispusi sa ne asumam mai multe riscuri, pentru ca ne simtim in stare sa gestionam consecintele emotionale, oricare ar fi acestea. Pentru ca teama sta la baza tuturor inhibitiilor, stapanirea temerilor aduce deblocarea unor noi directii ale experientelor de viata, care inainte fusesera evitate.

Invinuirea este scuza cea mai extraordinara pe care a gasit-o lumea. Asta ne permite sa ramanem limitati si nesemnificativi, fara sa ne simtim vinovati. Trebuie platit, insa, un pret pentru aceasta, si anume pierderea libertatii personale. De asemenea, rolul victimei aduce dupa sine autoperceperea ca o persoana slaba, vulnerabila si neajutorata, ceea ce constituie totodata ingredientele de baza ale apatiei si depresiei.

Primul pas in renuntarea la invinuire consta in a ne da seama ca noi alegem sa invinuim. In imprejurari asemanatoare, alte persoane au iertat, au uitat si au gestionat situatia in mod complet diferit. Am aratat mai devreme cazul lui Viktor Frankl, care a ales sa ierte gardienii nazisti si sa vada darul ascuns din experienta sa de viata in lagarele de concentrare. Pentru ca si alte persoane, asemenea lui Frankl, au ales sa nu-i invinovateasca pe altii, aceasta optiune este valabila si pentru noi. Trebuie sa fim sinceri si sa recunoastem ca invinuim pentru ca alegem sa facem acest lucru. Acesta este un adevar, indiferent cat de justificate par a fi imprejurarile. Nu se pune problema cine are dreptate si cine greseste; nu trebuie decat sa ne asumam responsabilitatea pentru propria noastra constiinta. Este o situatie cu totul diferita atunci cand ne dam seama ca alegem sa invinuim, in loc sa consideram ca trebuie sa invinuim. In aceasta imprejurare, mintea gandeste adesea: „Ei bine, daca cealalta persoana sau evenimentul acela nu sunt de vina, inseamna ca sunt eu.” Invinuirea altora sau a noastra pur si simplu nu este necesara.

Tentatia invinuirii isi face aparitia din copilaria timpurie, ca fapt cotidian petrecut in sala de clasa, la locul de joaca si acasa, printre frati si surori. Invinuirea este tema centrala in nesfarsitele proceduri si procese legale care caracterizeaza societatea noastra. In realitate, invinuirea este doar inca un program negativ pe care i-am permis mintii sa-l achizitioneze pentru ca nu ne-am oprit niciodata sa-l analizam. De ce ar trebui ca ceva sa se intample intotdeauna din „vina” cuiva? De ce ar trebui ca insusi conceptul de „gresit” sa fie introdus in ecuatie, de la bun inceput? De ce este nevoie ca unul dintre noi sa greseasca, sa fie rau sau sa fie de vina? Ceea ce, initial, paruse o idee buna, s-a dovedit a nu merge bine pana la urma. Asta este tot. Au avut loc niste evenimente nefericite.

Fundamentul psihologic al suferintei si al durerii il reprezinta atasamentul. Atasamentul si dependenta apar pentru ca avem senzatia ca, in interiorul nostru,                                      ceva lipseste; de aceea cautam obiecte, oameni, relatii, locuri sau concepte care sa ne satisfaca cerintele interioare. Pentru ca toate acestea sunt inconstient folosite pentru satisfacerea acestor necesitati interioare, ajung sa fie considerate ca ceva ce este „al meu”. Pe masura ce sunt alimentate cu tot mai multa energie, se face tranzitia de la identificarea obiectelor exterioare ca fiind „ale mele”, la a fi insasi extensia propriei persoane, a „eu-lui”. Pierderea unui obiect sau a unei persoane este traita ca pierderea propriului sine si a unei parti importante a gestionarii noastre emotionale. Pierderea este resimtita ca o diminuare a calitatii noastre personale reprezentate prin obiectul sau persoana in cauza. Cu cat este investita mai multa energie emotionala intr-un obiect sau o persoana, cu atat va fi mai acuta senzatia pierderii lor si cu atat va fi mai puternica suferinta cauzata de desfacerea legaturilor de dependenta. Atasamentul da nastere la dependenta iar dependenta, prin insasi natura sa, poarta inerent in ea teama de pierdere.

In fiecare dintre noi coexista copilul, parintele si persoana adulta. Cand se manifesta suferinta, este bine sa ne intrebam: „Cine, din mine – copilul, parintele sau persoana adulta –, constituie sursa acestei suferinte?” „Copilul” din cineva, de exemplu, s-ar putea teme ca i se va intampla ceva rau cainelui iubit si se intreaba: „Cum voi reusi sa fac fata acestui lucru?” si adultul din interior este intristat, insa acesta accepta inevitabilul. Pisicuta sau catelusul lor nu sunt nemuritori. Adultul din noi se impaca, desi cu parere de rau, cu faptul ca efemeritatea reprezinta o realitate a vietii. Admitem ca tineretea noastra este trecatoare, ca multe legaturi romantice nu vor dura o viata intreaga sau ca la un moment dat va muri si cainele nostru.

Un obstacol in calea cunoasterii temerilor din propria minte este teama de parerea celorlalti. Nevoia de a castiga aprobarea altor persoane este prezenta in mintea noastra precum o continua iluzie. Ne identificam cu opiniile celorlalti, inclusiv cu persoanele care reprezinta autoritatea si fuzionam intr-o asemenea masura cu acestea incat ajungem sa le consideram a fi propriile noastre opinii despre noi insine.

In procesul de analizare a temerilor este bine sa ne amintim ca Jung vedea acest rezervor al lucrurilor interzise din interiorul umbrei ca facand parte din inconstientul colectiv. Notiunea de inconstient colectiv inseamna ca toti avem acest gen de ganduri si de fantezii. Niciunul dintre noi nu este diferit cand ne referim la modul in care ne simbolizam emotiile. Toti nutrim, in secret, teama ca suntem prosti, urati, ratati si imposibil de iubit.

Mintea inconstienta nu este nicidecum politicoasa. Ea gandeste in notiuni vulgare. Cand gandeste: „Omoara-l pe vagabondul ala!”, inconstientul chiar asta vrea sa exprime, literalmente. Priviti cu atentie inlauntrul vostru cu prima ocazie cand cineva va taie calea in trafic si dati-va seama ce i-ati face in realitate acelei persoane daca ati fi absolut sinceri cu voi insiva si nu v-ati cenzura imaginea care va vine in minte. V-ar placea sa-l scoateti de pe sosea, nu-i asa? Sa-l faceti praf. Sa-l impingeti intr-o prapastie. Asa este? In felul acesta gandeste inconstientul.

Simtul umorului v-ar fi util pentru ca aceste imagini sunt amuzante cand le analizati indeaproape. Nu au nimic ingrozitor in ele, este doar modul in care inconstientul prelucreaza imaginile. Acestea nu inseamna ca sunteti un ticalos sau un criminal in fasa, ci doar ca sunteti cinstiti cu voi insiva si ati aflat cum functioneaza mintea animalului uman in aceasta dimensiune. Nu este cazul sa deveniti melodramatici, sa va criticati sau sa faceti o tragedie din asta. Inconstientul este brutal si necioplit. In timp ce intelectul vostru a mers la scoala, inconstientul a ramas in jungla si se leagana inca prin copaci! Cand va analizati umbra, nu este cel mai bun moment sa fiti pretentiosi sau dezgustati. Nu trebuie nici sa luati lucrurile ca atare, pentru ca simbolurile cu care opereaza inconstientul sunt exact asta: niste simboluri, deci primitive prin natura lor. Daca le prelucram constient, ele ne pot face sa fim mai puternici in loc sa ne inhibe.

Mintea ar vrea sa ne faca sa credem ca vinovatia este un merit, iar toti cei care obisnuiesc sa-i invinovateasca pe altii adora sa o ridice la rang de idol. De fapt, ce este mai important: sa ne simtim vinovati sau sa ne schimbam in bine? Daca cineva ne datoreaza niste bani, am prefera sa se simta vinovat sau sa-si achite datoria fata de noi? Daca avem totusi de gand sa ne simtim vinovati, ar trebui ca macar sa alegem in mod constient acest lucru in loc sa ne lasam condusi, fara sa ne dam seama, de vinovatie.

Cand reusim sa depasim egoismul cu „e” mic, ajungem la Egoism cu „e” mare. Trecem de la sinele meschin la Sinele grandios. Trecem de la neputinta la putere si de la ura de sine si meschinarie, la iubire si armonie. Trecem de la efort incrancenat la usurinta si de la frustrare la realizare.

In concluzie, in locul motivatiei date de egoism si dorinta putem face sa se manifeste cu mai multa usurinta in viata noastra ceea ce ne dorim, vizualizand ceea ce dorim sa se intample. Facem acest lucru declarandu-ne intentia, prin acceptare, prin luarea deciziei si prin actul alegerii constiente.


Cartea Letting Go. Calea renuntarii - David R. Hawkins face parte din categoria Dezv Spirituala a librariei online Libris.ro si este scrisa de David R. Hawkins. Cartea a fost publicata in 2014 la editura CARTEA DAATH.
Livrarea se face din stoc din depozitul de carte Libris in 24-48 ore, in zilele lucratoare. Transportul este gratuit prin curier rapid, oriunde in Romania, pentru orice comanda de minimum 30 de lei. Pentru orice solicitare apelati call center-ul Libris de luni pana vineri intre orele 9-19.

Altii au comandat si...

De acelasi autor

commentarii

Scrie un comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Prin publicarea comentariului, esti de acord cu termenii si conditiile

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi

Comentarii

Nici o parere introdusa.
Fii primul care adauga un comentariu ...



sus
Feedback Wishlist