Livius Ciocarlie s-a nascut pe 7 octombrie 1935, in Timisoara. Este critic literar, prozator si eseist, laureat al Premiului National pentru Literatura. In 1958 isi incheie studiile filologice la Universitatea din Bucuresti si, revenit in orasul natal, lucreaza ca bibliotecar, profesor in invatamantul secundar, muzeograf la Muzeul Regional al Banatului. In 1963 devine asistent la Catedra de limba si literatura franceza a Universitatii din Timisoara, iar in 1990, profesor. Intre 1990 si 1994 este profesor invitat la Universitatea din Bordeaux. Din 2000 se stabileste in Bucuresti. Este membru al Fundatiei „A Treia Europa”. Scrie despre Balzac, Flaubert, Zola, Baudelaire, Rimbaud, Valery, Proust, Robbe-Grillet sau gruparea „Tel Quel”, dar si despre Hoffmann, Poe, Kafka, Eminescu, Creanga, Voiculescu, G. Calinescu sau Cioran. Este, totodata, autorul unor experimente prozastice situate la granita dintre fictiune si nonfictiune si al unor volume „autobiografice” neconventionale.

 

 

 

Tind sa nu vad in oboseala si renuntare numai infirmitati. Ma atrag oamenii care obosesc si renunta atunci cand nu se acresc si raman nepasatori. Invingatorii nu ma atrag, iar dintre toate naturile si mentalitatile, rapacitatea imi este cea mai departe. Admir victoria numai ca efect al unei vocatii. Chiar si victoria poate fi vocatie, dar atunci presupune, ca oricare alta, uitare de sine. A nu voi sa te impui celuilalt, a nu te bucura de infrangerea lui. Puterea, cat de mare, sa se consume in descoperirea unui sens. Altfel, netransformate in sens, energia si lupta mi se par boli mult mai grave decat oboseala si renuntarea. Cu aceste boli reintegram salbaticia. Secolul nostru sufera de salbaticie, de aceea oboseala si renuntarea nu-mi creeaza complexe. In afara putinilor eroi, care-si opun puterea salbaticiei, in secolul nostru umanitatea se incorporeaza in cei slabi. (...) Nevoia de liniste si moarte, mai mult virtuala decat reala. Nu destul de cotropitoare ca sa faca din mine un bolnav. Sunt in conditia artistului. Artistul mai mult inventeaza decat descopera un adevar. Sunt dublu: cel ce produce o imagine despre sine si personajul inventat. Minciuna romantica si adevar romanesc. De aici, probabil, inautenticitatea existentiala a scriitorilor. Traiesc factice, dar produc in ei, din imprastierea care-i umple, ceva adevarat. - Livius Ciocarlie