Indiferent daca va place sau nu, acesta este momentul cu care trebuie intr-adevar sa lucram. Cu toate acestea, cu totii ne traim prea usor vietile, ca si cum am uita pentru o clipa ca suntem aici - unde suntem deja - si ca suntem implicati in ceea ce suntem deja implicati, in actiunile noastre pe care le intreprindem. In fiecare moment ne regasim la rascrucea lui “aici” si “acum”. Dar atunci cand norul uitarii acopera locul in care ne aflam acum, ne pierdem, devenim dezorientati. Si atunci, „Si acum ce facem?...” devine o problema reala.

    Pentru a ne permite noua insine sa fim cu adevarat in contact cu locul si cu situatia in care ne aflam deja, trebuie sa „punem pe pauza” experienta noastra un timp indeajuns de lung pentru a-i permite momentului prezent sa ne patrunda si sa ajungem sa-l cunoastem si sa-l intelegem mai bine. Numai atunci vom putea accepta adevarul acestui moment al vietii noastre, vom putea invata din el si vom continua sa mergem mai departe.

 

    “DEMNITATEA 

 

    Atunci cand descriem postura de meditatie, cuvantul ce ne pare a fi cel mai potrivit este „demnitate."

    Atunci cand suntem asezati pentru a medita, postura vorbeste cu noi. Se afirma pe ea insasi. Am putea spune ca postura in sine este meditatia. Daca corpul ni se prabuseste, acest lucru reflecta o energie scazuta, pasivitate si lipsa de claritate. Daca stam prea batosi, suntem tensionati, ceea ce inseamna ca facem prea mult efort, ca ne incrancenam prea tare. Atunci cand predau si folosesc cuvantul „demnitate" in propozitii de genul „asezati-va intr-un mod care sa intruchipeze demnitatea", toata lumea isi ajusteaza imediat postura indreptandu-si spatele. Dar nimeni nu se rigidizeaza. Fetele se relaxeaza, umerii coboara, capul, ceafa si spatele se aliniaza usor. Coloana vertebrala pleaca din pelvis, plina de energie. Cateodata oamenii au tendinta sa se aseze mai in fata, departe de spatarele scaunelor lor, devenind astfel mai autonomi. Pare ca toata lumea stie imediat cum este sentimentul interior de demnitate si cum sa-I intruchipeze.

    Poate ca din cand in cand avem nevoie doar de mici memento-uri, care sa ne reaminteasca faptul ca suntem deja demni, valorosi, merituosi. Uneori nu ne simtim astfel, iar acest lucru este din cauza ranilor si a cicatricilor pe care le avem din trecut, sau din cauza incertitudinii legate de viitor. Este indoielnic ca am ajuns de unii singuri sa ne simtim lipsiti de merite. Am fost „ajutati" sa ne simtim nevrednici. Am fost invatati intr-o mie de feluri, atunci cand eram mici, si ne-am invatat foarte bine lectiile.

    Asadar, atunci cand ne asezam pentru a medita si ne reamintim sa avem o postura demna, ne intoarcem la valoarea, la demnitatea noastra originara; care, in sine, este o declaratie destul de puternica. Puteti pune prinsoare ca launtrul vostru va va da ascultare. Sunteti si voi pregatiti sa ascultati?"