Secretele succesului
Fragment:
"Cu ceva timp în urmă, am participat la un joc de bridge. Nu joc bridge — era acolo şi o femeie care nici ea nu juca bridge. Aflase că fusesem managerul lui Lowell Thomas înainte ca el să ajungă la radio şi că am călătorit Innrie mult prin Europa, ajutându-l să pregătească prelegerile ilustrate de calatorie pe care urma să le sustină. Astfel, m-a rugat: „Oh, domnule Carnegie, vreau să îmi povesteşti despre toate locurile minunate pe care le-ai vizitat şi despre toate priveliştile frumoase pe care le-ai văzut."
Când ne-am aşezat pe sofa, femeia a mărturisit că ea şi sotul ei se intorarseră recent din Africa. „Africa!", am exclamat. „Cât de interesant! Am dorit mereu să văd Africa, însă nu am ajuns niciodată acolo, cu exceptia unei opriri de douăzeci şi patru de ore în Alger. Spune-mi, ai vizitat „big-game country"? Da? Cât de norocoasă eşti! Te invidiez. Spune-mi mai multe despre Africa."
A vorbit pe acest subiect patruzeci şi cinci de minute. Nu m-a mai intrebat despre locurile în care fusesem şi despre ceea ce văzusem. Nu voia să ma audă vorbind despre călătoriile mele. Tot ceea ce dorea era un ascultător interesat, astfel încât îşi putea extinde ego-ul şi vorbi despre locurile pe care le vizitase.
A fost neobişnuit comportamentul ei? Nu. Majoritatea oamenilor sunt aşa.
De exemplu, am intâlnit un distins botanist, la o masă festivă oferită de un edlior din New York. Nu mai vorbisem niciodată cu un botanist şi am descoperit că e o persoană fascinantă. M-a făcut practic să îmi înclin trupul catre marginea scaunului şi să îl ascult în timp ce a vorbit despre plantele exotice şi experientele din domeniul dezvoltării unor noi forme de viată vegetală şi al grădinilor interioare (mi-a relatat unele lucruri uimitoare despre banalul cartof). Am avut o mică grădină interioară, iar el a fost suficient de amabil pentru a-mi spune cum să-mi rezolv problemele.
După cum am spus, ne aflam la o masă festivă. Trebuie să fi fost acolo o duzină de alti invitati, însă am violat toate canoanele curtoaziei, am ignorat restul lumii şi am vorbit ore întregi cu botanistul.
S-a făcut miezul noplii, am spus „Noapte bună" tuturor şi am plecat. Botanistul s-a întors către gazda noastră şi a exprimat câteva complimente la adresa mea. Am fost „cât se poate de antrenant". Am fost cutare şi cutare lucru, iar el a încheiat prin a spune că am fost un „partener de conversatie cât se poate de interesant".
Un partener de discutie interesant? De ce? Abia dacă scosesem o vorbă. Nu aş fi putut să spun ceva, chiar dacă aş fi dorit, fără să schimb subiectul, pentru că nu ştiam despre botanică mai multe decât ştiam despre anatomia unui pinguin. Am ascultat însă atent. Am ascultat pentru că eram realmente interesat. Şi am simtit conversaţia. În mod natural, acest lucru i-a plăcut botanistului. Acel tip de ascultare e unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le putem face oricui. „Putine fiinte umane, a scris Jack Woodford în Strangers in Love, rezistă la măgulirea implicată în atentia concentrată pe care le-o acordă cineva." Am mers chiar mai departe de a-i oferi o atentie concentrată. L-am „aprobat inimos şi l-am lăudat cu dărnicie".
I-am spus că m-am simţit extrem de bine şi că am aflat foarte multe din conversatia respectivă (aşa a şi fost). I-am spus că aş fi dorit să posed cunoştintele sale (aşa a şi fost). I-am spus că mi-ar plăcea să cutreier câmpurile împreună cu el (aşa a şi fost). I-am spus că vreau să îl întâlnesc din nou (aşa a şi fost).
Şi astfel l-am făcut să creadă despre mine că sunt un partener bun de discutie, când, în realitate, abia dacă fusesem un bun ascultător şi îl incurajasem să vorbească.
Care e secretul, misterul unui interviu de afaceri de succes? Ei bine, conform fostului preşedinte al Universitătii Harvard, Charles W. Eliot, „nu există niciun secret magic al unei întâlniri de afaceri fructuoase (...). Atentia exclusivă acordată persoanei care iti vorbeşte este foarte importantă. Nimic altceva nu flateazâ la fel de mult."
Descrierea produsului
Fragment:
"Cu ceva timp în urmă, am participat la un joc de bridge. Nu joc bridge — era acolo şi o femeie care nici ea nu juca bridge. Aflase că fusesem managerul lui Lowell Thomas înainte ca el să ajungă la radio şi că am călătorit Innrie mult prin Europa, ajutându-l să pregătească prelegerile ilustrate de calatorie pe care urma să le sustină. Astfel, m-a rugat: „Oh, domnule Carnegie, vreau să îmi povesteşti despre toate locurile minunate pe care le-ai vizitat şi despre toate priveliştile frumoase pe care le-ai văzut."
Când ne-am aşezat pe sofa, femeia a mărturisit că ea şi sotul ei se intorarseră recent din Africa. „Africa!", am exclamat. „Cât de interesant! Am dorit mereu să văd Africa, însă nu am ajuns niciodată acolo, cu exceptia unei opriri de douăzeci şi patru de ore în Alger. Spune-mi, ai vizitat „big-game country"? Da? Cât de norocoasă eşti! Te invidiez. Spune-mi mai multe despre Africa."
A vorbit pe acest subiect patruzeci şi cinci de minute. Nu m-a mai intrebat despre locurile în care fusesem şi despre ceea ce văzusem. Nu voia să ma audă vorbind despre călătoriile mele. Tot ceea ce dorea era un ascultător interesat, astfel încât îşi putea extinde ego-ul şi vorbi despre locurile pe care le vizitase.
A fost neobişnuit comportamentul ei? Nu. Majoritatea oamenilor sunt aşa.
De exemplu, am intâlnit un distins botanist, la o masă festivă oferită de un edlior din New York. Nu mai vorbisem niciodată cu un botanist şi am descoperit că e o persoană fascinantă. M-a făcut practic să îmi înclin trupul catre marginea scaunului şi să îl ascult în timp ce a vorbit despre plantele exotice şi experientele din domeniul dezvoltării unor noi forme de viată vegetală şi al grădinilor interioare (mi-a relatat unele lucruri uimitoare despre banalul cartof). Am avut o mică grădină interioară, iar el a fost suficient de amabil pentru a-mi spune cum să-mi rezolv problemele.
După cum am spus, ne aflam la o masă festivă. Trebuie să fi fost acolo o duzină de alti invitati, însă am violat toate canoanele curtoaziei, am ignorat restul lumii şi am vorbit ore întregi cu botanistul.
S-a făcut miezul noplii, am spus „Noapte bună" tuturor şi am plecat. Botanistul s-a întors către gazda noastră şi a exprimat câteva complimente la adresa mea. Am fost „cât se poate de antrenant". Am fost cutare şi cutare lucru, iar el a încheiat prin a spune că am fost un „partener de conversatie cât se poate de interesant".
Un partener de discutie interesant? De ce? Abia dacă scosesem o vorbă. Nu aş fi putut să spun ceva, chiar dacă aş fi dorit, fără să schimb subiectul, pentru că nu ştiam despre botanică mai multe decât ştiam despre anatomia unui pinguin. Am ascultat însă atent. Am ascultat pentru că eram realmente interesat. Şi am simtit conversaţia. În mod natural, acest lucru i-a plăcut botanistului. Acel tip de ascultare e unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le putem face oricui. „Putine fiinte umane, a scris Jack Woodford în Strangers in Love, rezistă la măgulirea implicată în atentia concentrată pe care le-o acordă cineva." Am mers chiar mai departe de a-i oferi o atentie concentrată. L-am „aprobat inimos şi l-am lăudat cu dărnicie".
I-am spus că m-am simţit extrem de bine şi că am aflat foarte multe din conversatia respectivă (aşa a şi fost). I-am spus că aş fi dorit să posed cunoştintele sale (aşa a şi fost). I-am spus că mi-ar plăcea să cutreier câmpurile împreună cu el (aşa a şi fost). I-am spus că vreau să îl întâlnesc din nou (aşa a şi fost).
Şi astfel l-am făcut să creadă despre mine că sunt un partener bun de discutie, când, în realitate, abia dacă fusesem un bun ascultător şi îl incurajasem să vorbească.
Care e secretul, misterul unui interviu de afaceri de succes? Ei bine, conform fostului preşedinte al Universitătii Harvard, Charles W. Eliot, „nu există niciun secret magic al unei întâlniri de afaceri fructuoase (...). Atentia exclusivă acordată persoanei care iti vorbeşte este foarte importantă. Nimic altceva nu flateazâ la fel de mult."
Detaliile produsului